Creaţionism, evoluţionism şi teologia creaţiei

Disputa evoluÅ£ionism – creaÅ£ionism nu este echivalentă întâlnirii dintre evoluÅ£ionism ÅŸi teologia ortodoxă a creaÅ£iei. Întâi de toate diferă cadrul. În primul caz au loc dezbateri de idei între două perspective care se doresc cel mai adesea argumentate ÅŸtiinÅ£ific, cum este cazul disputei evoluÅ£ionism – creaÅ£ionism ÅŸtiinÅ£ific. În al doilea caz se intersectează o doctrină filosofică, care se vrea argumentată ÅŸtiinÅ£ific, cu un gest de teologie care în sens ortodox este o mărturie de credinÅ£ă, cu valoare doxologică, privind înÅ£elegerea lumii în sens de creaÅ£ie a unui Creator. Acest gest nu este ÅŸtiinÅ£ă ÅŸi nu caută justificări din exterior printr-un eventual import de credibilitate din spaÅ£iul ÅŸtiinÅ£elor. CreaÅ£ionismul, doctrină apărută în spaÅ£iul protestantismului ÅŸi care se bazează pe o lectură concordistă ÅŸi literală a referatului biblic, este altceva decât mărturia ortodoxă despre lume ca având sursa ÅŸi sensul în Creatorul Său, Dumnezeu.

Referatul biblic al Genezei necesită o interpretare în sens de trăire, ÅŸi respectiv de discurs printr-o relaÅ£ie cu realitatea despre care accept că „scapă”, prin profunzime ÅŸi complexitate, înÅ£elegerii produse ca rezultat exclusiv al analizei ÅŸi investigării de tip ÅŸtiintific. Uneltele ÅŸi metodele preferate de creaÅ£ionism ÅŸi de evoluÅ£ionism sunt cele ÅŸtiinÅ£ifice, văzute cel mai adesea ca unele care ar garanta prin ele însele „certitudinile” afirmate. Însă ambele doctrine sunt ideologii – ÅŸi să fim atenÅ£i, în general, orice este numit printr-un termen care se termină în „ism” are ÅŸanse mari să fie ideologie – în măsura în care, cu mijloace dorit ÅŸtiinÅ£ifice, se încearcă apărarea unei coloane vertebrale-idei de care autorii sunt convinÅŸi înainte de a recolta rezultatele cercetării lor. În acest fel, ideile de apărat devin ideologii, de tip „nu există Dumnezeu”, sau, dimpotrivă, „Dumnezeu există ÅŸi a creat lumea”, de parcă o astfel de afirmaÅ£ie ar putea fi infirmată sau confirmată prin mijloace exclusiv ÅŸtiintifice. Dacă am fi putut cunoaÅŸte pe Dumnezeu prin mijloace strict naturale, am mai fi avut în istorie RevelaÅ£ia ca descoperire dumnezeiască, împlinită până la măsurile ultime ale Întrupării Fiului lui Dumnezeu ? ÎnsuÅŸi faptul existenÅ£ei RevelaÅ£iei ne este mărturia că aceasta ne era absolut trebuitoare ÅŸi de neînlocuit. În Ortodoxie, referatul creaÅ£iei de la capitolul I din Facere trebuie înÅ£eles ca gest teologic, cu scop doxologic, de vestire a lucrării lui Dumnezeu în lume ÅŸi prin lume, ÅŸi orice evaluare a sa cu acrivie ÅŸtiinÅ£ifică (acrivie care apare de altfel în modernitate - Moise nu ÅŸtia de ea, el prezintă lucrurile antropomorfic ÅŸi conform înÅ£elegerii de atunci) reprezintă o lecturare a sa care deturnează sensul textului de la felul în care a fost scris ÅŸi destinat înÅ£elegerii. În plus, să remarcăm faptul că, odată cu modernitatea, ÅŸtiinÅ£ele refuză orice demers de investigare pe verticală: mai întâi, Dumnezeu nu poate constitui obiect de cunoaÅŸtere ÅŸtiinÅ£ifică, ca Unul care nu este unanim recunoscut ca obiect de cunoaÅŸtere; de asemenea, lipsesc cu desăvârÅŸire acele mijloace-unelte ÅŸtiinÅ£ifice care ar face posibilă investigarea. ÅžtiinÅ£a contemporană nu cunoaÅŸte comunicări ÅŸi articole ÅŸtiinÅ£ifice cu subiectul „Dumnezeu”.

Disputa creaÅ£ionism-evoluÅ£ionism este fie o dispută ideologică (a se vedea versiunile de creaÅ£ionism ÅŸi evoluÅ£ionism „ÅŸtiinÅ£ifice”), fie pur filosofică (în registrul minÅ£ii conceptualizante), în timp ce întâlnirea teorie ÅŸtiinÅ£ifică (fie ea evoluÅ£ionistă) – teologie a creaÅ£iei este un gest care Å£ine de problematica raporturilor dintre teologie ÅŸi ÅŸtiinÅ£e. Cele două demersuri, ÅŸtiinÅ£ific ÅŸi teologic, au competenÅ£e diferite ca metodă de cunoaÅŸtere, ca obiective ÅŸi ca mijloace. Dacă în manualele ÅŸcolare de biologie am avea onestitatea prezentării viziunii biologiei asupra lumii ca pe o multitudine de teorii care se luptă în a explica acelaÅŸi fenomen, cred că nu ar fi nici o problemă. Problema apare în clipa când, ideologic, prezint evoluÅ£ionismul (mai ales în forma lui barbară, care este „transformismul” de tip darwinian) ca pe teoria ÅŸtiinÅ£ifică prin excelenÅ£ă. Iar aici rostul teologiei nu este dezbaterea cu mijloace ÅŸtiinÅ£ifice (nu este oare o dezertare de la competenÅ£a teologiei?!), ci mai curând prezentarea în faÅ£a lumii întregi a viziunii ortodoxe asupra creaÅ£iei (cu punctele ei de convergenÅ£ă sau de divergenÅ£ă cu viziunile ÅŸtiinÅ£ei exprimate într-un anume moment din istorie – oare sfinÅ£ii Vasile cel Mare sau Grigorie de Nyssa ce au făcut la vremea lor? Sau, mai de curând, părintele Serafim Rose?), ci afirmaÅ£ia teologică în registrul credinÅ£ei ÅŸi contextualizată culturii în care trăim. În fond, în ÅŸcoală, pericolul privind îndoctrinarea minÅ£ii copilului rezidă în faptul că despre evoluÅ£ionism (sau despre creaÅ£ionism) acesta învaÅ£ă dintr-un manual cu pretenÅ£ie de acrivie ÅŸtiinÅ£ifică, pe când viziunea credinÅ£ei noastre ca gest de teologie nu are unde să o primească, fie din incapacitatea noastră de a-i oferi această viziune în mod corect, fie efectiv din lipsa posibilităÅ£ii concrete de predare prin eliminarea orelor de religie din ÅŸcoală. Cum însă spaÅ£iul predării teologice rămâne prin excelenÅ£ă cel liturgic, singura nădejde rămâne, să o recunoaÅŸtem, participarea la biserică ÅŸi la lecturile aferente, atent îndrumate, prin care copilul poate primi fundamentul unei simÅ£iri ÅŸi trăiri corecte a Ortodoxiei, pe fondul căreia aderenÅ£a la curentele de gândire străine ÅŸi ideologice să se estompeze în faÅ£a bucuriei de întâlnire cu harul prin care Hristos se adresează inimii sale. Spunem asta fără a neglija nici o clipă nevoia infinită de călăuzire a copilului de către părinÅ£i ...

Pr. Răzvan Ionescu, Paris