Cuvânt de PaÅŸti

Arhimandritul Sofronie ne învaÅ£ă că în Biserică Duhul Sfânt este Cel ce îi încredinÅ£ează pe oameni de realităÅ£ile care Å£in de Dumnezeu. Învierea lui Hristos se cere nu demonstrată de la o generaÅ£ie la alta, ci împărtăÅŸită prin puterea Duhului. Nu mintea ne-o vesteÅŸte viu, pentru că realităÅ£ile minÅ£ii căzute prin păcat nu pot exprima Viul vieÅ£ii veÅŸnice, ci puterea lui Dumnezeu, manifestă în Biserică prin intermediul Vistierului bunătăÅ£ilor ÅŸi Dătătorului de viaÅ£ă (vezi rugăciunea : Împărate ceresc, Mângâietorule…) care este Duhul Sfânt (1). Viul împărtăÅŸit de Dumnezeu omului este un preaplin care arată insuficienÅ£a puterilor noastre. Sfântul Siluan distinge între cunoaÅŸterea lui Dumnezeu cel Viu, posibilă prin atingerea de El prin har, ÅŸi învăÅ£area unor cunoÅŸtinÅ£e despre El la modul raÅ£ional. Chiar ÅŸi un om excepÅ£ional înzestrat în plan intelectual, spune arhimandritul Sofronie, va rămâne la fel de lipsit de mijloace de expresie ca oricare altul, când va atinge realităÅ£ile de care vorbea sfântul Siluan. (2) RealităÅ£ile lui Dumnezeu sunt altele decât cele ale omului. A te împărtăÅŸi de ele, om fiind, cere o mutare-de-la-moarte-la-viaÅ£ă. Este acea „pascha” (ebr. trecere, PaÅŸti) de la a-Å£i conduce trăirea ÅŸi căutările după înÅ£elesurile gândirii ÅŸi simÅ£irii psihologice la a te lăsa condus de harul care se face simÅ£it în inima ta onest-căutătoare de Dumnezeu. În Hristos „moare” răstignit prin pocăinÅ£ă omul strict psihologic spre a învia omul duhovnicesc. Iar duh-ovnicie este ce învaÅ£ă Duhul pe om, ÅŸi nicidecum acceptarea unui chip natural de funcÅ£ionare al sufletului mai ameliorat moral. Este o adevărată înviere a sufletului. Ce treabă are atunci învierea omului cu moralitatea? De fapt nici nu există morală în viaÅ£a creÅŸtină : este fie împărtăÅŸire de duh de viaÅ£ă din Duhul, fie nu este nimic. Departe de a chema la un „a gândi altfel” strict omeneÅŸte, convertirea creÅŸtină cheamă la descoperirea unui profund al realităÅ£ii pe care nu-l puteai nici măcar bănui înainte, ÅŸi aceasta tocmai prin felul tău „mort” de a te relaÅ£iona cu lumea ca unul fără legătură cu Duhul VieÅ£ii. Grecii folosesc termenul de metanoia în sens de înnoire a minÅ£ii (gr. meta-schimbare + nous-minte,). Este vorba despre convertirea conÅŸtiinÅ£ei umane, prin depăÅŸirea psihologicului-strict, la ceea ce ÎnsuÅŸi Dumnezeu atrage ca inima ÅŸi mintea să primească drept simÅ£ire.

Ascultarea de duhovnic este o astfel de cale. Prin pocăinÅ£ă, mintea „moare” înÅ£elesurilor fireÅŸti spre a „învia” celor descoperite de Dumnezeu. Spune deci arhimandritul Sofronie că în teritoriul Duhului nu poate exista « bogăÅ£ie » a gândirii ÅŸi a noÅ£iunilor teologice. Adică în casa Domnului există altceva decât o erudită bibliotecă plină de înÅ£elesuri omeneÅŸti, fie ele ÅŸi religioase. „Cuvântul omenesc nu e în stare să exprime viaÅ£a la care am fost chemaÅ£i ÅŸi pe care ne-o dă Dumnezeu. Domnul ÎnsuÅŸi S-a ferit să o descrie în cuvinte, ÅŸi a zis : « Când va veni Duhul Adevărului, Acela vă va învăÅ£a tot adevărul … ÅŸi în ziua aceea nu Mă veÅ£i mai întreba nimic » (In 16, 13-23).” (3) Iată spre ce taină duce pe om Învierea lui Hristos ...

Pr. Răzvan Ionescu

Note

1. Cf. rugăciunea : « Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eÅŸti ÅŸi toate le plineÅŸti, Vistierul bunătătilor ÅŸi Dătătorule de viaÅ£ă, vino ÅŸi Te sălăÅŸluieÅŸte întru noi ÅŸi ne curăÅ£eÅŸte de toată întinăciunea ÅŸi mântuieÅŸte, Bunule, sufletele noastre ».
2. Arhimandritul Sofronie, ViaÅ£a ÅŸi învăÅ£ătura stareÅ£ului Siluan athonitul scrise de ucenicul său, arhimandritul Sofronie, ed. Deisis, Sibiu, 2008, p. 209.
3. Ibidem, p. 209.