publicat in Din viaţa parohiilor pe 12 Noiembrie 2022, 17:05
Ceremoniile pentru intronizarea episcopului Justin al Europei Occidentale (Patriarhia Sârbă) au avut loc în perioada 8-9 octombrie 2022 la Catedrala „Sfântul Sava” din Paris. Duminică, 9 octombrie 2022, la finalul Sfintei Liturghii, săvârșite de un sobor de ierarhi, membri ai Bisericii Ortodoxe Sârbe, Preafericitul Părinte Porfirie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe a Serbiei, l-a intronizat pe Preasfințitul Părinte Justin în demnitatea de Episcop al Franței și al Europei Occidentale. La acest eveniment deosebit din viața Bisericii Ortodoxe Sârbe a participat Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, precum și alți episcopi, membri ai Adunării Episcopilor Ortodocși din Franța.
Episcopul Justin (Jérémić) îi succede Preasfințitului Părinte Luka (Kovacević), care a trecut la Domnul pe 17 decembrie 2021. Cu binecuvântarea acestuia din urmă, episcopul Iustin a slujit în Franța, deservind parohiile din Lyon și Dijon, precum și parohia „Saint Sava” din Paris. A fost ales episcop la 29 mai 2021 și hirotonit la 12 septembrie 2021 în Catedrala „Sfântul Sava” din Belgrad. Episcopul Justin este acum membru al Adunării Episcopilor Ortodocși din Franța.