Cuvântul Mitropolitului (aprilie 2009)

În marea Sa dragoste, prin mila, bunătatea ÅŸi blândeÅ£ea fără măsură pentru oile cele pierdute, Dumnezeu ia suferinÅ£a noastră ÅŸi chiar moartea asupra Sa, pentru a ne aduce lumina: o altă lumină, Lumina vieÅ£ii în Hristos, cea prin care vedem sensul a tot ceea ce Dumnezeu a creat ÅŸi în primul rând sensul vieÅ£ii noastre, acela că nu suntem făcuÅ£i pentru moarte, ci pentru viaÅ£ă. Primim lumina lui Hristos la Botez, apoi venim din nou să o căutăm, simbolic ÅŸi real în acelaÅŸi timp, în noaptea de PaÅŸti, an de an. Dar este numai pentru a ne aminti ÅŸi crede că această lumină este de fapt în noi. În noaptea sfântă a Învierii, lumina lui Hristos rămâne din nou cu mare putere în sufletele noastre însetate, pentru că Îl căutăm ÅŸi Îl dorim pe Hristos, Cel pe Care L-am primit ÅŸi urmat la Botez, ÅŸi care ne caută El ÎnsuÅŸi ÅŸi ne luminează iadul ÅŸi moartea noastră prin Învierea Sa.

Lumina Harului ÅŸi a prezenÅ£ei lui Hristos o trăim ÅŸi o avem ÅŸi atunci când, după ce am pierdut-o prin păcat ÅŸi prin uitare, sau căutând neÅŸtiutori doar lumina care vine din înÅ£elepciunea acestei lumi, ne punem la picioarele Crucii lui Hristos ÅŸi înÅ£elegem dragostea nesfârÅŸită pe care ne-o poartă, văzând dincolo de Cruce, de Golgota, zorii fericirii veÅŸnice care ne aÅŸteaptă prin Învierea Lui. Din suferinÅ£a ÅŸi agonia Crucii, din întunericul mormântului, va răsări Lumina cea neapusă a Învierii. În Ghetsimani ÅŸi pe Cruce, Dumnezeu-Omul trăieÅŸte ÅŸi simte ca un om toate chinurile ÅŸi fricile ÅŸi neputinÅ£ele noastre. Le trăieÅŸte pe toate acestea din dragoste pentru noi, dar ÅŸi pentru că se abandonează voinÅ£ei Tatălui. „Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!”, zice în Ghetsimani, iar apoi, pe Cruce: „Părinte, în mâinile Tale încredinÅ£ez duhul Meu” (Luca 23, 46).

Åži iată că dintr-o dată roadele iubirii ÅŸi ascultării se arată ÅŸi totul se răstoarnă. „Crucea devine Înviere. Crucea anunÅ£ă PaÅŸtele... Iadul ÅŸi moartea dispar înaintea focului iubirii dumnezeieÅŸti, asemenea unei picături neînsemnate de ură.” Moartea devine acum doar o trecere spre ViaÅ£ă. PorÅ£ile iadului s-au sfărâmat, iar acolo pătrunde lumina Dumnezeirii, lumina Taborului, pe care Hristos ne face să o vedem prin sfinÅ£ii Apostoli chiar înainte de pogorârea Sa în moarte ÅŸi în iad. Åži toate, până ÅŸi iadul, vor fi scăldate în lumina Învierii.

Lumina ne vine de la Dumnezeu-Omul Care rupe lanÅ£urile iadului ÅŸi face să pătrundă lumina Sa pretutindeni: în cer, pe pământ ÅŸi chiar în iad.

Ne este frică de viaÅ£ă, de moarte, de lume ÅŸi de oameni doar atunci când nu avem lumina lui Hristos.

Dar cum să rămânem în lumina lui Hristos? Doar El ne-o poate dărui ÅŸi reînnoi, prin iertare. Dacă totuÅŸi vedem neputinÅ£ele ÅŸi greÅŸealele noastre, înseamnă că mai este lumină, dar nu deplină, atâta timp cât nu le îndepărtăm de la noi. În Cuvântul ÅŸi în viaÅ£a lui Hristos găsim Lumina cea adevărată.

Lumea în care trăim are mare nevoie azi de această lumină, pe care o caută, dar nu o găseÅŸte pentru că o închipuie aÅŸa cum nu este. Lumina lui Hristos este în noi ÅŸi lumea o vede ÅŸi prin noi, creÅŸtinii. Lumina aceasta vine de la El: „Eu sunt lumina lumii; cel ce-mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina VieÅ£ii” (In. 8, 12). „Voi sunteÅ£i lumina lumii... AÅŸa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune ÅŸi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Mt. 5, 14, 16).

Pentru a fi lumină ÅŸi a o răspândi în jur, trebuie mai întâi să avem Lumina. Pentru a o avea, trebuie să o căutăm. Pentru a o căuta, trebuie să ÅŸtim unde. Iar Lumina este Hristos ÎnsuÅŸi, Care trăind în noi face din fiecare o lumină a lumii.

H R I S T O S A Î N V I A T !

† Mitropolitul Iosif