Sfântul Simeon Metafrastul
publicat in Cuvânt filocalic pe 10 Septembrie 2022, 19:49
Precum pruncul nou‑născut este chipul bărbatului deplin, aÅŸa ÅŸi sufletul este chip al lui Dumnezeu, care l‑a făcut pe el. Deci, precum copilul crescând în parte cunoaÅŸte în parte pe tatăl, iar când ajunge la vârsta deplină se înÅ£eleg împreună, tatăl cu fiul și fiul cu tatăl, ÅŸi i se descoperă fiului vistieria tatălui, aÅŸa ÅŸi sufletul înainte de neascultare avea să sporească și să ajungă la bărbatul desăvârÅŸit. Dar, din pricina neascultării, a căzut în marea uitării ÅŸi în adâncul rătăcirii ÅŸi s‑a sălăÅŸluit la porțile iadului. Depărtându‑se deci sufletul de Dumnezeu cât se poate de mult, era cu neputință să se apropie ÅŸi să-L cunoască bine pe Cel ce l‑a zidit. Dar Dumnezeu l‑a întors și l‑a chemat și l‑a atras la cunoștința Sa, mai întâi prin prooroci, iar pe urmă, venind El însuÅŸi, a alungat de la el uitarea ÅŸi rătăcirea; apoi, surpând și porțile iadului, a intrat la sufletul rătăcit, punându‑se pe Sine pildă prin care îi va fi cu putință să ajungă la măsura vârstei ÅŸi la desăvârsirea Duhului.
Drept aceea se ispiteÅŸte Cuvântul lui Dumnezeu de către cel rău, după orânduire de sus, apoi rabdă ocări, urgisiri, sudalme și palme din partea celor cutezători ÅŸi, în sfârÅŸit, însăși moartea pe cruce, arătându‑ne, precum am zis, ce simÅ£ire trebuie să arătăm față de cei ce ne osândesc, ne urgisesc sau ne aduc chiar moartea. Astfel, și omul trebuie să fie faÅ£ă de aceÅŸtia ca un surd și un mut, nedeschi-zându‑și gura, ca, simțind lucrarea ÅŸi subțirimea răutăÅ£ii ÅŸi fiind ca un pironit în cuie pe cruce, să strige cu glas mare către Cel ce poate să‑l izbăvească de moarte, zicând: „De cele ascunse ale mele mă curățește!” ÅŸi „De nu mă vor stăpâni, voi fi fără prihană!” (Ps. 18, 13, 14). Făcându‑se deci atunci fără pată, află de Cel ce i‑a supus lui toate ÅŸi împărățește și se odihneÅŸte împreună cu Hristos. Căci sufletul, din pricina neascultării, fiind copleșit de gânduri pământeÅŸti ÅŸi întinate, s‑a făcut nerațional. De aceea, nu mică osteneală îi trebuie pentru a se ridica acesta din materie și a înțelege subțirimea răutăÅ£ii ÅŸi a străbate prin ea, ca să se unească cu Mintea cea fără de început.
Dacă vrei să te întorci la tine însuÅ£i, omule, și să primeÅŸti din nou slava pe care ai avut‑o înainte și pe care ai pierdut‑o prin neascultare, precum n‑ai avut grijă înainte de poruncile lui Dumnezeu ÅŸi ai dat atenÅ£ie poruncilor ÅŸi sfatului vrăjmaÅŸului, tot aÅŸa, despărțindu‑te acum de cel de care ai ascultat, întoarce‑te către Domnul. Să ÅŸtii, zice, că prin multă osteneală și sudoare a feței tale îÅ£i vei dobândi din nou bogăția ta. Căci nu ți‑e de folos dobândirea fără osteneală a binelui, deoarece, primind la început fără osteneală și fără sudori, ai pierdut cele ce ai primit și ai predat vrăjmaÅŸului moÅŸtenirea ta. Să cunoaÅŸtem deci fiecare ce am pierdut ÅŸi să ne însușim plângerea proorocului. Căci cu adevărat moștenirea noastră a fost dată celor de alt neam și casa noastră străinilor (Plâng. 5, 2), prin aceea că n‑am ascultat de poruncă, ne‑am potrivit voilor noastre și ne‑am îndulcit cu gândurile întinate și pământeÅŸti. De aceea sufletul nostru a ajuns la mare depărtare de Dumnezeu ÅŸi ne‑am făcut asemenea unor orfani care nu au tată. Deci, cel ce vrea să‑şi scape sufletul, să lupte cu toată puterea ca să‑l curețe de gândurile rele ÅŸi de toată înălțarea ce se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu (2 Cor. 10, 5). Åži să se silească să păzească biserica lui Dumnezeu fără pată (lacov 1, 27). Atunci va veni Cel ce a făgăduit să‑Și facă locuinÅ£ă ÅŸi să petreacă în noi. Atunci va primi sufletul cunoaÅŸterea de sine și se va învrednici să se facă biserică lui Dumnezeu. Căci ÎnsuÅŸi acela va alunga pe cel viclean cu oastea lui ÅŸi va împărăți după aceea în noi.