Sfântul Grigorie Palama ÅŸi Cuviosul Sofronie Saharov, două repere ale trăirii isihaste

1. Liniştirea minţii

Nu putem nega faptul că trăim într‑o lume a zgomotului. Acest zgomot poate fi exterior sau interior, mai puternic sau mai redus, însă reprezintă o constantă a mediului nostru de zi cu zi. În contextul în care anul 2022 a fost proclamat drept Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la NeamÅ£ ne întrebăm, o dată în plus, cum mai poate creÅŸtinul de azi să aibă acces la liniÅŸtirea despre care vorbesc PărinÅ£ii? Cum să facă el ca în viaÅ£a lui să înceteze, chiar dacă nu desăvârÅŸit, zumzetul neîncetat al stimulilor de tot felul?

Ca trăitor în secolul XX, Cuviosul Sofronie ne oferă un răspuns important la aceste două întrebări. Comentând câteva din scrierile stareÅ£ului Siluan, Sfântul Sofronie zice: „EsenÅ£a liniÅŸtirii, StareÅ£ul o vedea nu în zăvorâre, nici în îndepărtarea în pustie, ci în a petrece neîncetat în Dumnezeu. StareÅ£ul spunea că ÅŸi zăvorârea ÅŸi îndepărtarea în pustie nu sunt în sine decât mijloace ajutătoare, ÅŸi nicidecum un Å£el. [...] În toate împrejurările rămâne de neapărată trebuinÅ£ă căutarea rugăciunii curate.”¹. Ca oameni ai lumii în care trăim, părtaÅŸi ai specificităÅ£ii ei, asaltaÅ£i din toate părÅ£ile de un exces de informaÅ£ie, putem intra în taina isihiei ÅŸi fără să căutăm o ipotetică izolare într‑un spaÅ£iu fizic dedicat interiorizării. Isihia se dobândeÅŸte prin strânsa legătură cu Dumnezeu ÅŸi prin practicarea cât mai deasă a rugăciunii. Este ceea ce spune ÅŸi Sfântul Grigorie Palama: „Avem nevoie de această cerere neîncetată, nu ca să Îl convingem pe Dumnezeu – căci este de la Sine mijlocitor –, nici ca să Îl atragem, căci este pretutindeni, ci ca prin invocarea Lui să ne ridicăm la El ÅŸi să ne întoarcem [spre El], ca să fim părtaÅŸi darurilor celor din jurul Lui, potrivite binelui. Căci, potrivit marelui Dionisie, atunci ne vom uni strâns cu Dumnezeu, când Îl vom chema cu rugăciuni întru totul sfinte ÅŸi cu o minte fără tulburare [calmă]. AÅŸadar, de aceea îl chemăm neîncetat, ca să fim strâns uniÅ£i cu El.”². Mintea se liniÅŸteÅŸte nu neapărat atunci când are parte de condiÅ£ii exterioare prielnice, căci unirea cu Dumnezeu este cea care oferă liniÅŸtire minÅ£ii, atunci când ne aflăm în imposibilitatea de a ne retrage într‑un spaÅ£iu care să permită ÅŸi isihia exterioară. Invocarea deasă a lui Dumnezeu este motorul care îl ridică pe om la Dumnezeu ÅŸi îl uneÅŸte strâns cu Acesta, în tăcerea tainică a iubirii dintre Dumnezeu ÅŸi om.

2. Aproapele nostru, liniÅŸtea noastră

Ca păstor al Tesalonicului, Sfântul Grigorie Palama s‑a confruntat, fără îndoială, ÅŸi cu atitudini pline de revoltă ÅŸi de ură între fraÅ£ii de o credinÅ£ă. Fie că erau cauzate de motive politice sau sociale, fie că porneau din miÅŸcări mai adânci ale patimilor dinlăuntrul inimii, aceste manifestări de ură între credincioÅŸi erau un semn al totalei neaÅŸezări duhovniceÅŸti. Ca atare, adeseori Sfântul Grigorie îi îndeamnă pe tesaloniceni la pace. Pacea este cea care îl liniÅŸteÅŸte pe om ÅŸi îi deschide perspectiva unei vieÅ£uiri autentice în Dumnezeu. „AscultaÅ£i‑mă acum, fraÅ£ilor, pe mine, care vin la voi ÅŸi vă binevestesc pacea înainte de toate ÅŸi pentru toÅ£i, după porunca Domnului. Åži fiÅ£i lucrători ai acesteia împreună cu mine, iertându‑vă unii pe alÅ£ii, chiar dacă cineva are împotriva cuiva vreo învinuire, după cum ÅŸi Hristos ne‑a iertat pe noi, ca să fiÅ£i fii ai păcii, adică ai lui Dumnezeu. [...] Să nu respingem ÅŸi înfierea ÅŸi binecuvântarea ÅŸi ucenicia faÅ£ă de El, ÅŸi să cădem din viaÅ£a cea făgăduită, să fim daÅ£i afară din cămara de nuntă cea duhovnicească ÅŸi să auzim de la Tatăl, care este ÎnsuÅŸi începătorul păcii: „Nu vă cunosc pe voi, depărtaÅ£i‑vă de la mine!” [Mt. 7, 23], pricinuitori ai urii ÅŸi ai vrăjmăÅŸiei ÅŸi ai scandalurilor! Ca să nu păÅ£im aceasta, El a trimis pacea în toată lumea prin sfinÅ£ii Săi ucenici ÅŸi apostoli.”³ Zgomotul lumii în care trăim se transformă de multe ori în zgomot agresiv, pe care noi înÅŸine îl producem la adresa aproapelui nostru. Agresiunea, ca formă strâmbă de relaÅ£ie, este o formă de ne‑liniÅŸtire, de ne‑coborâre în cămara isihiei sufetului. Lucrul acesta este descris foarte frumos ÅŸi de Cuviosul Sofronie: „Toată învrăjbirea între oameni‑fraÅ£i ni se înfăÅ£iÅŸează ca o cumplită nebunie. Singurul nostru vrăjmaÅŸ, al tuturora, este moartea. Dacă omul este muritor, dacă nu este înviere, atunci toată istoria lumii nu este decât o suferinÅ£ă fără sens a întregii zidiri.”⁴. Lipsa de sens este cea care îl face pe om să nu fie liniÅŸtit, să se afle într‑un zbucium continuu ÅŸi într‑o căutare vremelnică de vinovaÅ£i.

Îndemn

De cele mai multe ori căutările noastre au la bază doruri existenÅ£iale adânci. Căutăm răspunsuri ca să ne împlinim, ca să ne vindecăm, ca să avem un sens. Nu întâmplător anul postpandemic 2022 este dedicat isihasmului. Este ÅŸi acesta un răspuns la căutările noastre. Ca atare, citirea ÅŸi asumarea gândirii PărinÅ£ilor isihaÅŸti, atât a Sfântului Grigorie Palama ÅŸi a Cuviosului Sofronie, cât ÅŸi a tuturor celorlalÅ£i, nu poate fi decât un mare pas în direcÅ£ia împlinirii dorului adânc care ne cere să ajungem la Dumnezeu. Să îi citim, aÅŸadar, pe sfinÅ£ii isihaÅŸti ÅŸi să devenim părtaÅŸi ai drumului pe care ÅŸi ei l‑au străbătut cu atâta dor pentru Dumnezeu.

Pr. Roger Coresciuc, Facultatea  de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, IaÅŸi