Preoţi şi credincioşi din Germania şi România au dăruit ghiozdane copiilor săraci

publicat in Din viaţa parohiilor pe 21 Noiembrie 2021, 21:12

La început de an școlar, preoții și credincioșii din parohiile Würzburg, Osnabrück, Ulm, Augsburg și Ravensburg au organizat colecte destinate unor parohii din România, pentru ajutorarea copiilor aflaţi într‑o situație financiară dificilă.

Cu ajutorul lui Dumnezeu și prin generozitatea enoriașilor, parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Würzburg a oferit 122 de ghiozdane și rechizite unor copii cu posibilități materiale reduse din județele Vaslui și Constanța. Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, a transmis o scrisoare de mulțumire Părintelui Protosinghel Ghelasie Păcurar, în care menționează: „Bucuria copiilor este greu de transpus în cuvinte, ei pășind în noul an școlar cu încrederea că pot și au dreptul să învețe pentru a‑și depăși condiția socială modestă. Suntem convinși că prin astfel de gesturi, ce izvorăsc doar din dragostea creștină, putem să contribuim la schimbarea viitorului lor.”.

O acțiune asemănătoare au realizat și credincioșii parohiei „Sfântul Teodosie de la Brazi”, din Osnabrück, împreună cu Părintele paroh Bogdan Ilie, ajutând cu ghiozdane noi copiii parohiei sibiene din Gușterița, păstorită de părintele Alexandru Ioniță. La rândul lor, preoții și credincioșii din parohiile „Sfinții Apostoli” de la Ulm, „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Augsburg și „Sfântul Mucenic Gheorghe” din Ravensburg au pregătit alte 100 de ghiozdane cu rechizite, care au ajuns la copiii din orașul Câmpeni, judeţul Alba, afectaţi de consecinţele inunda-țiilor care au avut loc.