Trei ianuarie, pomenirea sfintei noatre maici GENOVEVA a PARISULUI

Sfântul Gherman a binecuvântat-o şi i-a încredinţat o monedă cu o cruce încrustată ca semn al închinării vieţii ei lui Dumnezeu. De atunci copila s-a îndeletnicit tot mai mult cu milostenia. Într-o zi, enervată că fata ei mergea prea mult la biserică, mama o lovi, dar imediat Domnul a pedepsit-o luându-i vederea. A văzut din nou abia doi ani după aceea, spălându-şi ochii cu o apă pe care fiica ei o amestecase cu lacrimile sale şi asupra căreia făcuse semnul Sfintei Cruci. Rudele sale nemaifiind împotrivă, Genoveva a fost închinată pentru totdeauna Domnului de către Vilicus, episcop de Bourges. Sfânta s-a nevoit în continuare în casa părintească, căci pe vremea aceea nu existau mănăstiri în Galia. La moartea părinţilor săi sfânta s-a mutat la naşa ei, la Paris. Trecând cu răbdare printr-o boală grea, sfânta a început apoi să se nevoiască aspru; se ruga neîncetat şi nu ieşea decât pentru a sluji săracilor. Nu mânca decât de două ori pe săptămână puţină pâine şi fasole. Astfel a biruit pornirile cele trupeşti şi a dobândit mare pace sufletească, putând astfel îndura cu răbdare calomniile şi zvonurile răspândite de cei invidioşi, până ce sfântul Gherman de Auxerre nu a intervenit pentru a le impune respectul faţă de roaba lui Dumnezeu Genoveva. În acest fel locuitorii Parisului au început să recunoască sfinţenia ei, iar câteva tinere s-au adunat în jurul ei pentru a vieţui asemenea. Faima sfintei Genoveva s-a răspândit până în Orient, şi se spune că nişte negustori sirieni i-au povestit sfântului Simeon Stâlpnicul (1 septembrie) despre nevoinţele smeritei fecioare de la Paris, iar sfântul a lăudat-o şi a dorit să fie pomenit de ea la rugăciune.

Sfânta Genoveva avea mare evlavie pentru sfinţii care puseseră pietrele de temelie ale bisericii în Galia. Prin grija ei a fost construită cea dintâi biserică deasupra mormântului sfântului Dionisie al Parisului (9 octombrie) şi a insuflat parizienilor datina de a merge acolo cu evlavie în pelerinaj, chiar şi pe vreme rea. Într-o zi a mers sfânta la biserică în toiul unei furtuni, cu o lumânare în mână, a cărei flacără nu s-a stins defel. De asemenea, datorită ei s-a răspândit cinstirea sfântului Martin de Tours, astfel că mormântul acestuia din urmă avea să devină unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Occident. În călătoriile ei sfânta îi vindeca pe bolnavi, îi alunga pe demoni, pentru toţi fiind o unealtă a lucrării dumnezeieşti.

La începutul anului 451, Attila şi hoarda lui sălbatică de Huni se apropiau în mod primejdios de Paris, jefuind şi pustiind totul în calea lor. Locuitorii cetăţii, intraţi în panică, doreau să plece, şi numai Genoveva şi-a păstrat sângele rece. A adunat femeile în biserici pentru a cere cu stăruiţă ajutor Domnului prin post, lacrimi şi rugăciune, iar pe bărbaţi sfânta încerca să îi încurajeze. Unii dintre ei însă i s-au împotrivit, chiar se pregăteau să o arunce în Sena, când a sosit un trimis al sfântului Gherman de Auxerre, adeverind încă o dată că Dumnezeu o alesese pe sfânta Genoveva ca apărătoare a oraşului. Într-adevăr, conform proorociilor sfintei, Attila avea să se îndepărteze repede de Paris, şi a plecat după ce a îndurat o înfrângere aprigă de la Francii uniţi cu Galo-romanii.

Astfel Childeric, regele Francilor, şi-a exercitat hegemonia asupra regiunii vreme de vreo douăzeci de ani. Deşi era păgân, regele dădea dovadă de respect pentru Biserică şi, la rugăminţile stăruitoare ale sfintei, a acceptat să uşureze pedepsele prizonierilor. Cu toate acestea, Francii au fost respinşi de către Romani şi au încercat să-şi recapete întâietatea prin oprirea aprovizionării Parisului. Foametea bătea la uşă, iar poporul îşi pierdea iarăşi nădejdea în Dumnezeu. Atunci sfânta a adunat o flotilă cu luntraşi curajoşi, şi, deşi îi păşteau mari pericole privind navigarea, au mers să facă provizii la Arcis-sur-Aube, revenind mai apoi pentru a le împărţi tuturor parizienilor, dar mai cu seamă celor mai nevoiaşi.

În anul 481, Clovis a devenit rege al Francilor şi, sub înrâurirea soţiei sale, sfânta Clotilda (3 iunie), arăta un mare respect faţă de sfânta Genoveva, îi asculta sfaturile şi nu pregeta să-şi schimbe politica din grijă faţă de cei nefericiţi. În vreme ce regele termina de cucerit Galia, sfânta Clotilda a rămas în preajma Genovevei la Paris, iar sfântul Remi (1 octombrie) venea uneori să le viziteze pentru a vorbi despre cele ale Domnului. Trei sfinţi vegheau pe atunci asupra Franţei născânde.

Sfânta Genoveva a ajuns astfel la vârsta de optzeci de ani. Şi-a încredinţat sufletul Domnului în pace, înconjurată fiind de dragostea şi evlavia unui întreg popor. De-a lungul veacurilor ea s-a arătat a fi pururea ocrotitoare a Parisului şi a locuitorilor săi. Preacinstitele sale moaşte, aşezate în biserica Sfânta Genoveva, pe colina ce de atunci poartă acelaşi nume, au înfăptuit numeroase vindecări. Aflându-se în pericole mari – războaie, asedii, epidemii, foamete, inundaţii sau incendii, poporul venea în număr mare la sfânta. Se făceau pe atunci procesiuni cu racla cu sfintele moaşte, iar Domnul Îşi arăta bunăvoinţa făcând minuni, ca răspuns la rugăciunile sfintei Genoveva şi credinţei locuitorilor din Paris. Sfintele ei moaşte au fost arse aproape în totalitate şi aruncate în Sena de către revoluţionari în anul 1793, dar sfânta e în continuare vie în inimile celor ce se roagă ei cu credinţă.

Traducere din limba franceză: Ioana Căpităneanu