Olivier Clément

publicat in Oameni pe 1 Ianuarie 2009, 15:58

Olivier Clément teolog francez de elită al secolului XX, s-a stins din viață în seara zilei de 15 ianuarie 2009, la vârsta de 87 de ani.

Funeraliile, la care au participat 7 ierarhi, dintre care 3 români (Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan, Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim și Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif), înconjurați de un număr impresionant de preoți, diaconi și credincioși au avut loc mați, 20 ianuarie 2009 în biserica Institutului de Teologie Saint-Serge din Paris.

Dumnezeiasca Liturghie a început la orele 10 și a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Gabriel de Comane, fiind urmată de slujba înmormântării, prezidată de Înaltpreasfințitul Emanuel, care a transmis și mesajul de condoleanțe al Sanctității Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului.

Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif a citit mesajul Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Înhumarea a avut loc miercuri, 21 ianuarie, în satul Marcillargues, regiunea Héraut.

Biografie

Olivier Clément s-a născut într-o familie din sudul Franței (Cevennes), neprimind botezul sau vreo educație religioasă. El s-a convertit la vârsta de 30 de ani, după o lungă căutare în sfera ateismului și în cea a religiilor asiatice, influențat fiind de autori ca Dostoïevski, Nicolae Berdiaev, Vladimir Lossky, al cărui elev și prieten va deveni. Împreună cu ei descoperă gândirea Sfinților Părinți și primește botezul în Biserica ortodoxă.

Devenind profesor de istorie, el predă la liceul „Louis le Grand” din Paris. În paralel, timp de mai bine de treizeci și cinci de ani, predă teologia comparată și teologia morală la Institutul Sfântul Serghie din Paris. El va ține de asemenea cursuri la Institutul superior de studii ecumenice, la Åžcoala Catedrală din Paris și la Centrul Sèvres.

Pe lângă lucrarea sa ca profesor, Olivier Clément a fost o persoană deosebit de angajată în viața și în mărturisirea Bisericii ortodoxe din Franța. Consultant al Comitetului inter-episcopal ortodox din Franța din 1967 până în 1997, a fost membru al comitetului mixt de dialog teologic catolic-ortodox și al reuniunilor bilaterale ortodocși-protestanți. El a inspirat lucrările „Fraternității ortodoxe în Europa Occidentală” de la fondarea sa la începutul anilor 1960 și a participat activ la diferite congrese ortodoxe din Europa Occidentală care, din 1971, reunesc la fiecare trei ani ortodocși din cele patru colțuri ale continentului, pentru a se ruga și a medita împreună. Deseori a avut un rol capital în îndrumarea unor tineri și mai puțin tineri, ortodocși sau nu, care au găsit un sens al vieții prin cuvântul pe care l-au primit de la el, prin conferințele ecumenice, colocviile internaționale, interviurile sale, etc.

Olivier Clément a fost interlocutorul unor mari personalități bisericești – patriarhul Athenagoras, papa Ioan-Paul al II-lea, preotul și teologul român Dumitru Stăniloae, arhimandritul Sofronie de la mănăstirea Maldon (Marea Britanie), fratele Roger de la Taïzé, Andrea Riccardi, fondatorul comunității Sant’Egidio-, cu care va lega relații de încredere și de prietenie.

Distincții și titluri

Doctor honoris causa al Universității Louvain-la-Neuve (Belgia), al facultății de teologie ortodoxă din București, al Universității Sacré-Coeur din Connecticut (Statele-Unite).

În 1998, papa Ioan-Paul al II-lea i-a încredințat compunerea omiliei pe care papa trebuia să o citească anul acela în timpul procesiunii drumului crucii de la Coliseum în Vinerea Mare.

A fost timp de mai mulți ani președintele Asociației scriitorilor credincioși de limbă franceză.

Scrieri

Olivier Clément a lăsat o operă vastă cuprinzând treizeci de lucrări de teologie, de istorie a Bisericii, de spiritualitate ortodoxă, precum și o mulțime de articole, apărute mai ales în revista „Contacts”, a cărei redacție a condus-o din 1959.

  • Transfigurer le temps. Notes sur le temps à la lumière de la tradition orthodoxe (éd. Delachaux et Niestlé, Paris-Neuchâtel, 1959)
  • L'Église Orthodoxe ("Que sais-je ?", PUF, 1961, 6e éd. 1998)
  • Byzance et le christianisme (PUF, 1964)
  • L'Essor du christianisme oriental (PUF, 1964)
  • Dialogue avec le Patriarche Athénagoras (Fayard, 1969 ; 2e éd. 1976)
  • Questions sur l'homme (Stock, 1972)
  • L'esprit de Soljénitsyne (Stock, 1974)
  • Le Christ, Terre des vivants (Bellefontaine, 1975)
  • L'Autre Soleil. Autobiographie spirituelle (Stock, 1975)
  • Le Visageintérieur (Stock, 1978)
  • La Révolte de l'Esprit (Stock, 1979)
  • Sources : Les mystiques chrétiens des origines (Stock, 1982 et 1984 ; réédition, Desclée de Brouwer, 2008)
  • Le chant des larmes. Essai sur le repentir, suivi de la traduction du poème sur le repentir par Saint André de Crète (DDB, 1982)
  • Les visionnaires. Essai sur le dépassement du nihilisme, 1986
  • Un respect têtu, islam et christianisme (avec Mohamed Talbi), 1989
  • Orient-Occident: Deux passeurs, Vladimir Lossky et Paul Evdokimov, 1989
  • Berdiaev : un philosophe russe en France, 1991
  • Corps de mort et de gloire (DDB, 1995)
  • Taizé, un sens à la vie, 1997
  • Anachroniques, 1990
  • Trois prières. Le Notre Père, la prière au Saint-Esprit, la prière de saint Ephrem, 1993
  • Corps de mort et corps de gloire. petite introduction à une théopoétique du corps, 1995
  • Sillons de Lumière, 1990
  • Notre Père, 1995
  • Rome autrement. Un point de vue orthodoxe sur la papauté, 1996
  • La vérité vous rendra libre: Entretiens avec le patriarche oecuménique Bartholomée Ier (J.-C. Lattès - DDB, 1996)
  • Rome autrement (DDB, 1997)
  • Le Chemin de Croix à Rome, 1998
  • Le Christ est ressuscité : propos sur les fêtes chrétiennes (DDB, 2000)
  • Mémoire d'espérances, Entretiens avec Jean-Claude Noyer, 2003
  • Déracine Toi et Plante Toi Dans la Mer, 2004
  • Espace infini de liberté. Le Saint-Esprit et Marie Théotokos (éd. Anne Siglier, 2005