publicat in Din viaţa parohiilor pe 21 Decembrie 2020, 03:32
Cu ajutorul bunului Dumnezeu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Episcop Vicar Atanasie de Bogdania, la Parohia Înălțarea Sfintei Cruci, Torino 2, se continuă lucrările la Capela Cimitirului Ortodox Român din Torino, cu hramurile „Învierea lui Lazăr” și „Sf. Mc. Efrem cel Nou”.
Din luna iunie și până la sfârșitul lunii noiembrie a.c. au continuat lucrările de construcție a zidurilor externe din cărămidă aparentă, s-a construit structura de rezistență a celor două cupole, principală și cea de deasupra sfântului altar, iar apoi au fost zidite cele două bolți ale capelei.
Se apropie de finalizare construcția pridvorului (pronaosului), iar în partea internă a bisericii se continuă lucrările de zidire a arcadelor din cărămidă aparentă.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să binecuvinteze în continuare această lucrare inițiată de părintele Lucian Roșu, care împreună cu un sobor de preoți au binecuvântat începerea ei, în data de 6 iunie 2019, la Praznicul Înălțării Domnului.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!