Noli me tangere

În versetul 17 Hristos îi atrage atenția Mariei Magdalena să nu se atingă de El și îi vestește Înălțarea Sa la Tatăl, trimițându‑o totodată să îi prevină de lucrul acesta și pe ucenici. Se poate observa aici o legătură între încercarea Mariei de a‑l atinge pe Mântuitorul și scena din Matei (28, 9), în care femeile mironosițe Îi cuprind picioarele și I se închină.² Intenția Mariei este de a‑și exprima adorarea și bucuria la vederea împlinirii Învierii. Joseph Blank observă că atingerea (contactul fizic) reprezintă modalitatea principală prin care „omul, în această lume, devine conștient de realitatea exterioară. Însă întâlnirea și contactul cu Iisus Înviat se petrece într‑un alt plan, prin credință, prin Cuvânt sau în Duh.”³. Porunca de a nu‑L atinge pe Hristos (μή μου á¼…πτου) pare să sugereze faptul că Maria I‑a cuprins picioarele sau era pe cale să o facă. Ceea ce relatează Sfântul Ioan nu are înțelesul că „Hrisos nu i‑a permis Mariei să Îl atingă (oricare ar fi fost motivul) sau că a considerat gestul ca un act de proskynesis, nepotrivit pentru cineva care nu a reușit să cuprindă seminificația noii relații în care El a intrat prin Înviere... Problema este că Maria nu ar trebui să se «atașeze» de Hristos, să nu rămână fizic cu El.”⁴. Astfel, cuvintele „nu te atinge de Mine” se leagă de „mergi la frații Mei și le spune”.⁵ Origen interpretează interdicția Mântuitorului de a fi atins [de Maria] astfel: „(...) după ce Åži‑a distrus dușmanii, Domnul Cel tare în războaie și puternic avea nevoie de o purificare ce nu îi putea fi dată decât de Tatăl. Åži de aceea îi interzice El Mariei să Îl atingă.”⁶.

Însărcinarea Mariei cu transmiterea mesajului că Hristos a Înviat și i S‑a arătat o plasează între martorii Învierii⁷ și, implicit, între cei ce primesc misiunea specială de a propovădui.⁸ Ea devine trimisul Domnului pentru a‑I pregăti venirea în sânul apostolilor, iar misiunea ei o precondiție pentru trimiterea Sfântului Duh.⁹ Sfântul Teofilact, în comentariul său la Evanghelia după Ioan, spune că Hristos i‑a zis Mariei aceste cuvinte „vrând să‑i ridice mintea și s‑o plece să creadă că la Ceruri se duce, și prin aceasta s‑o mângâie. Åži fiindcă a zis «frați», zice îndată «și Tatăl vostru», căci Tată este Dumnezeu și al nostru, însă după dar; iar Domnului Îi e Tată după fire, precum și Dumnezeu al nostru, tot după fire, dar și [Tată] al Domnului după omenire.”¹⁰. Repetarea cuvintelor „meu” și „vostru” sugerează că un nou tip de relație filială apare o dată cu Înălțarea. Discipolii, numiți „frații Mei”, devin acum fii ai lui Dumnezeu Tatăl. Cu alte cuvinte, ca a doua persoană a Sfintei Treimi, Hristos este din veșnicie Fiul Tatălui; creștinii însă devin fii ai lui Dumnezeu prin înfiere și iertare. Sfântul Chiril al Alexandriei explică acest lucru în felul următor: „Nu a spus «Mă înalț la Tatăl nostru», ca nu cumva creaturile să fie făcute de o seamă cu Cel Unul Născut. În schimb a spus «Tatăl Meu și Tatăl vostru». Într‑un fel este El al Meu, prin fire, și în alt fel este al vostru, prin înfiere.”¹¹.

În atitudinea Mariei Magdalena se observă o trecere de la necredință și tristețe (întuneric) la credință și bucurie (lumină). Acest episod (20, 11‑18) începe prin descrierea unei Marii în lacrimi lângă mormânt și se încheie prin transmiterea bucuriei Învierii către ucenici. Dovada că Maria L‑a văzut pe Mântuitorul Înviat i‑a fost suficientă atât ei cât și celor zece ucenici pentru a accepta taina Învierii și, prin aceasta, pentru a ajunge la plinătatea credinței.¹² Mai mulți comentatori au găsit o legătură între versetul 20 și Psalmul 21 (24‑25) („Spune‑voi numele Tău fraților mei; în mijlocul adunării te vor lăuda, zicând: Cei ce vă temeți de Domnul, lăudați‑L pe El, toată seminția lui Iacov slăviți‑L pe El!”). Teodor de Mopsuestia consideră că „prin ceea ce a zis El dorea să îi învețe pe ucenicii Săi atât despre Învierea Sa, cât și despre Înălțarea Sa. Åži acest lucru este evident din faptul că li S‑a arătat din nou ucenicilor, care erau în îndoială, și le‑a poruncit să Îi atingă rănile corpului și semnele cuielor.”¹³. Maria nu amintește nimic legat de îngeri, le împărtășește apostolilor numai mesajul Mântuitorului, care nu mai este redat în versetul 20.

Sfântul Grigorie Dialogul remarcă și el importanța Mariei Magdalena în contextul Învierii: „Iată, păcatul omenirii a fost înlăturat așa cum a apărut. În grădina paradisului o femeie a fost cauza morții pentru un om; venind de la mormânt, o femeie a proclamat viață oamenilor. Maria a transmis cuvintele Celui ce i‑a redat ei viața; Eva a transmis cuvintele șarpelui care a adus moartea.”¹⁴. Concluzia pe care o putem trage din analiza sumară de mai sus este că tradiția ioanină pare a fi independentă de tradiția după Luca, în ceea ce privește Înălțarea. Această tradiție a fost determinantă în perioada de început a Bisericii, dacă ne referim la evoluția ulterioară a sărbătorii Înălțării, ca moment separat de Înviere, ori la anumite scrieri patristice timpurii, care nu par a face distincție între Înviere și Înălțare. Cert este că Sfântul Ioan, în felu‑i caracteristic, ne oferă o înțelegere teologică a Înălțării Mântuitorului.

Note: