Am ieșit să fac câțiva pași prin cartier…
Nu neapărat ca să iau aer, cât mai ales ca să-mi deblochez oasele spatelui, la care am fost operată de două ori.
Doar câțiva pași prin cartier…
Am fost atentă să trec pe celălalt trotuar în momentul în care am întâlnit o adolescentă cu ochii lipiţi de IPhone.
Nimeni altcineva.
Nimeni…
Și apoi…
L-am văzut venind pe șchiop.
Bătrân, gârbov, se clătina.
În vântul înghețat.
Am trecut din nou pe celălalt trotuar. Regulile covid 19...
Dar am avut timp să-l observ.
Urât, prost îmbrăcat, cu o șapcă de copil pe cap, cu fața roșie.
M-am gândit în sinea mea: „Cu ghinionul meu obișnuit, singura persoană pe care o întâlnesc este un bețiv...”.
Și apoi…
Șchiopul și-a făcut semnul crucii.
Apoi încă o dată şi încă o dată. De trei ori.
Emoționată, nu m-am putut împiedica să fac şi eu la fel. Apoi am făcut către el semnul V de la Victorie, cu două degete înmănușate. Regulile covid 19...
Chipul șchiopului, poate roșu, poate îmbujorat, s-a luminat pe dată.
A mormăit, zâmbind, câteva cuvinte pe care nu le-am înțeles. Dar m-am bucurat să le aud.
Fiecare și-a urmat drumul.
El șchiopătând, eu nu tocmai…
Atunci am simțit lacrimile umplându-mi ochii.
Lacrimi pe care nu le puteam șterge. Regulile covid 19...
Pentru prima oară lacrimi…
Altfel de lacrimi…
Alte lacrimi…
Pentru un altul.
Un Altul…
Te-am întrebat:
„Doamne, asta faci? Vii să-i cauți pe șchiopi?
Pentru că niciunul dintre noi nu a răspuns când ne-ai cheamt la „
ospățul de nuntă”
1?
Am preferat să „nuntim” între noi, să facem „nuntă” fără să Te chemăm… Ba chiar să nuntim singuri.
Spre a da apoi nume copiilor noștri fără pecetea botezului Tău. Pentru ca și ei să fie îngropați sau arși fără să cheme Duhul Tău cel Sfânt.
Deci vii să-i cauți pe cei „
săraci, betegi, pe orbi și pe șchiopi”
2?
Cu lacrimile mele pe care nu le puteam șterge (regulile Covid 19...) Te-am rugat.
Te-am rugat să nu ne arunci în „
întuneric”
3.
Chiar dacă suntem șchiopi, în sfârșit primim să intrăm la ospăț. Fără „
haină de nuntă”
4…
Marie Deschamps, Bienne, 26 martie 2020, Soborul Sfântului Arhanghel Gabriel
Note:
1. Chemarea la ospățul de nuntă, în Evanghelia după Luca (14, 15-24) și în Evanghelia după Matei (22, 1-14).