Apa și viața lumii

Nu este lipsit de semnificaÅ£ie faptul că, geofizic vorbind, întreaga viaÅ£ă terestră este întreÅ£inută de rezerve imense de apă care traversează întregul mediu ca o respiraÅ£ie continuă. Apele se evaporă sau se scurg în pământ, se acumulează în nori, sub forma vaporilor, sau pătrund în mantaua terestră, îmbogăÅ£indu‑se cu minerale, la temperaturi de sute de grade Celsius, revenind înapoi în ocean prin furnalele vulcanilor marini din adânc. După acest drum lung, care străbate ÅŸi o porÅ£iune din mantaua terestră, apele, îmbogăÅ£ite acum cu resurse minerale preluate din adâncul fierbinte al pământului, reintră în ocean, oferind hrană vieÅ£uitoarelor marine.²

Pe de altă parte, în mediul terestru vegetaÅ£ia planetei este adusă la viaÅ£ă prin sursele de apă curgătoare ce izvorăsc, Å£âÅŸnesc sub formă de gheizere din pământ sau curg, sub forma miliardelor de picături de ploaie, din nori.

În întreaga lume înconjurătoare se poate vedea cu uÅŸurinÅ£ă că tot ce este viu este legat de apă. Nu doar că apa asigură ambientul terestru favorabil vieÅ£ii. Mai mult, apa este vitală pentru că supravieÅ£uirea vieÅ£uitoarelor depinde de consumul de apă. În fine, este deja o evidenÅ£ă faptul că fiinÅ£ele vii nu sunt doar consumatoare de apă, ele chiar sunt, în constituÅ£ia lor biologică, într‑o proporÅ£ie semnificativă, apă.

AÅŸadar, trăim într‑un spaÅ£iu fizic inundat de apă, ne miÅŸcăm într‑o lume plină de vietăÅ£i a căror viaÅ£ă este întreÅ£inută de miÅŸcarea amplă a apelor care străbat pământul, văzduhul ÅŸi întreaga lume vie. Lumea vie se hrăneÅŸte cu apă ÅŸi este înlănÅ£uită într‑o horă a vieÅ£ii întreÅ£inută de apă; ne alimentăm cu apă, ne curăÅ£im cu apă ÅŸi suntem, prin biologia corpului, alcătuiÅ£i în bună măsură din apă...

DUHUL SFÂNT, APA PRIMORDIALÄ‚ ÅžI VIAÅ¢A CREATURILOR

Ca în multe situaÅ£ii din viaÅ£a de zi cu zi, o minte instruită, familiarizată cu datele ÅŸtiinÅ£ifice, ar putea repede să spună că în toate aceste descoperiri, remarcabile desigur, nu sunt urme de rădăcini care să lege în vreun fel toată această lume a apelor de viaÅ£a noastră spirituală.

Nu este aÅŸa. Apa este menÅ£ionată foarte devreme în povestea Facerii: „Întuneric era deasupra adâncului ÅŸi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.”. Este adevărat că, în textul Sfintei Scripturi, cuvintele nu sunt denotative. Apa nu este în mod univoc H₂O.

Sf. Vasile cel Mare interpretează purtarea Duhului pe deasupra apelor în sensul că puterile de întreÅ£inere a vieÅ£ii, care sunt adăpostite în ape, sunt pregătite de Duhul Sfânt. „Se purta”este interpretat de Sfântul Vasile cel Mare prin aceea că Duhul încălzea ÅŸi dădea viaÅ£ă apelor, după chipul găinii, care cloceÅŸte ÅŸi dă putere de viaÅ£ă ouălor. Acesta este înÅ£elesul (...) pe care îl au cuvintele „Duhul Se purta”, adică pregătea apele pentru naÅŸterea vieÅ£ii”³.

Vedem astfel că apele menÅ£ionate în textul Facerii se leagă strâns de viaÅ£ă, iar Sf. Ioan Gură de Aur, accentuând o anumită progresivitate a creaÅ£iei, subliniază că apele menÅ£ionate aici poartă în ele viaÅ£a ca potenÅ£ial: „În ape era o energie plină de viaÅ£ă; nu erau nici ape stătătoare ÅŸi nemiÅŸcătoare, ci miÅŸcătoare, care aveau putere de viaÅ£ă în ele. Că ceea ce­-i nemiÅŸcător este negreÅŸit nefolositor, pe când ceea ce se miÅŸcă este capabil să facă multe. Deci apa multă ÅŸi nespus de î­ntinsă, avea o putere plină de viaÅ£ă, [...] pentru că [...] prin porunca Creatorului universului au fost ÅŸi animalele aduse la fiinÅ£ă din ea. De aceea ne învaÅ£ă chiar de pe acum că apa aceasta nu era o simplă apă, ci una care era în miÅŸcare, care se frământa ÅŸi cuprindea totul.”⁴. În acest fel se poate vedea ÅŸi mai desluÅŸit faptul că apa asupra căreia lucrează Duhul lui Dumnezeu este cea prin care se vor face toate. „Duhul, care se purta deasupra apei, [...] l-­a dat Dumnezeu spre a da viaÅ£ă creaÅ£iei, precum este pentru om sufletul; a amestecat ceea ce e fin cu ceea ce e fin – că Duhul este fin ÅŸi apa este fină –, pentru ca Duhul să hrănească apa, iar apa împreună cu Duhul, pătrunzând pretutindeni, să hrănească creaÅ£ia.”⁵ În baza unor astfel de interpretări, părintele Stăniloae scrie că apa menÅ£ionată în textul Facerii nu era cu totul pasivă, ci „o energie indefinită, neluminată de nicio determinare, dar într­-o miÅŸcare Universală, [...] având în ea, prin creaÅ£ie, raÅ£iunile tuturor formelor de existenÅ£ă, create ÅŸi susÅ£inute după chipul raÅ£iunilor Logosului creator ÅŸi conservator”⁶.

DUHUL SFÂNT – PRINCIPIUL VIEÅ¢II SPIRITUALE

Însă din ceea ce ÅŸtiinÅ£a a dezvăluit până acum, întrucât apa este principiul vieÅ£ii biologice, se poate înÅ£elege ÅŸi altceva. Părintele Stăniloae observă că apa primordială ar putea avea un chip în apa terestră. Apa primordială este o energie care închidea în ea potenÅ£ialul dăruit de Dumnezeu, întru făptuirea lucrării Lui. Dumnezeu a făcut toate cele zidite folosind această energie, tot aÅŸa cum apa terestră, care este chipul aceleia, întreÅ£ine toate vieÅ£uitoarele. La fel cum, după crearea acestei ape, săvârÅŸită de Dumnezeu la început, nimic altceva „nu se mai naÅŸte din nimic ÅŸi nu rămâne în viaÅ£ă, sau într­-o anumită mobilitate, fără apa miÅŸcată de Duhul Sfânt”, tot astfel ÅŸi organismele care nu mai pot folosi apa „devin total rigide ÅŸi se sfărâmă în moarte”⁷. Mergând până la capăt în demersul acesta comparativ, părintele Stăniloae spune că, precum viaÅ£a biologică fără apă nu există, nici viaÅ£a spirituală fără Duh Sfânt nu este posibilă.

ÎNTRUPAREA ÅžI BOTEZUL DOMNULUI – SCUFUNDAREA OMULUI ÎN VIAÅ¢A LUI DUMNEZEU

Toate aceste înÅ£elesuri se luminează ÅŸi mai mult dacă sunt privite împreună cu Botezul Mântuitorului. CreaÅ£ia întreagă se înnoieÅŸte. La fel ca în zilele de început ale lumii, Duhul se poartă deasupra apelor. „Prin Botezul lui Hristos, Duhul Sfânt s‑a unit cu apa Iordanului (ca susÅ£inătoare a vieÅ£ii), pentru că Duhul Sfânt este Cel ce le‑a făcut pe cele existente spre viaÅ£ă; dar nu spre o viaÅ£ă biologică, întreÅ£inută autonom de apă, ci una veÅŸnic plină de El.” Mai mult, Botezul lui Hristos în Iordan inaugurează o nouă viaÅ£ă ÅŸi începutul înnoirii întregii lumi create, prin înnoirea omului inaugurată la Botez. Părintele Stăniloae afirmă că în Taina Botezului omul se înnoieÅŸte, renaÅŸte la o nouă viaÅ£ă, din Duh ÅŸi din materia cosmică, „întrucât apa reprezintă această materie în stare lichidă, ca rezervă, ca sân al oricărei forme de existenÅ£ă organizată. [...] Materia însăÅŸi, readusă la mobilitatea ei duhovniocească, devine mediu al Duhului creator, liber, mereu nou în acetele Sale. Apa botezului e în chip ascuns materia veacului viitor, care va purta în ea pe Fiul ca ipostas străveziu ÅŸi pe Duhul cu energiile Lui de viaÅ£ă făcătoare ÅŸi pentru noi.”⁸.

În acelaÅŸi timp, trebuie spus că toată lucrarea Duhului în apele lumii create ÅŸi prin ele în tot ce este viu, întreaga lucrare restauratoare a lui Dumnezeu în om, prin Taina Sfântului Botez, ÅŸi prin om în întreaga lume creată, nu ar fi fost posibile în afara Întrupării lui Hristos. Premergător botezului nostru, ÅŸi Botezului lui Hristos în apa Iordanului, pentru restaurarea omului ÅŸi a CreaÅ£iei, stă Botezul Lui în firea omenească: „A trebuit să se scufunde Fiul în natura omenească ÅŸi prin ea în apă, pentru ca noi, scufundându‑ne în apă, să ne scufundăm în viaÅ£a Lui dumnezeiască sau în Duhul Lui cel Sfânt.”⁹.

LACRIMILE POCÄ‚INÅ¢EI – APELE CURÄ‚Å¢ITOARE ALE SUFLETULUI

La săvârÅŸirea Sfintei Taine a Botezului omul primeÅŸte nume, fiind chemat pentru prima dată de Dumnezeu, ca subiect responsabil¹⁰ pentru alegerile ÅŸi pentru faptele sale. Taina Botezului restaureaza fiinÅ£a umană, dându‑i curajul să recunoască faptele rele ÅŸi puterea de a plânge pentru săvârÅŸirea lor. Însă plânsul pocăinÅ£ei ÅŸi al nevoinÅ£elor spală ochii de privirile pătimaÅŸe, spală inima de poftele străine, dezvăluind înÅ£elesurile spirituale ale celor văzute, astfel încât omul ajunge să‑l vadă pe Dumnezeu. „Când te‑ai ridicat prin multe osteneli ÅŸi sudori deasupra micimii trupului ÅŸi te‑ai dezbrăcat de trebuinÅ£ele lui îl vei purta uÅŸor ÅŸi duhovniceÅŸte, ca pe unul ce nu va simÅ£i nici foame, nici sete. Atunci vei privi mai bine, ca prin oglindă (I Cor.13, 12), pe Cel mai presus de minte ÅŸi cu ochii tăi spălaÅ£i de lacrimi vei vedea pe Cel pe care nimeni nu L‑a văzut vreodată (Ioan 1, 18).”¹¹ În acest fel, apa lacrimilor izvorâtă din pocăinÅ£ă curăÅ£ă mai adânc mintea ÅŸi inima omului, scoÅ£ând la iveală firea lui curată, tot aÅŸa cum apa din afară curăÅ£ă lucrurile ÅŸi le dezvăluie în chipul lor adevărat, originar.

 Prin urmare, chiar dacă viaÅ£a omului în lume ÅŸi călătoria lui prin istorie îi pot întuneca chipul divin, starea de pocăinÅ£ă este cea prin care va putea să reînnoiască responsabilitatea primită la Botez. Astfel încât apa Botezului, chip al izvorului vieÅ£ii spirituale, ÅŸi lacrimile pocăinÅ£ei curăÅ£ă ÅŸi restaurează frumuseÅ£ea spirituală a omului, chipul lui originar, prin lucrarea lui Dumnezeu, Vistierul bunătăÅ£ilor ÅŸi Dătătorul vieÅ£ii spirituale.