Monahi și cuvinte despre monahi. Sfântul Antonie cel Mare

De la Sfântul Antonie cel Mare s‑au păstrat, în afara apoftegmelor cuprinse în Pateric, ÎnvăÅ£ături despre viaÅ£a morală a oamenilor ÅŸi despre buna purtare, în 170 de capete, cuprinse în Filocalie, 7 Scrisori, precum ÅŸi alte scrieri.

Monah desăvârșit, Sfântul Antonie a creat în jurul său o ÅŸcoală a nevoinÅ£ei pentru ucenicii care veneau către el, iar modelul său rămâne până astăzi neîntrecut. În învățătura sa, condiÅ£ia curăÅ£irii sufletului de patimi este îndepărtarea de răul din lume ÅŸi îndreptarea tuturor energiilor spirituale către Dumnezeu. ViaÅ£a duhovnicească este călăuzită de smerenie ÅŸi discernământ, două virtuÅ£i puse mereu în valoare mai ales de povăÅ£uirile din Pateric. Într‑una dintre ele, Avva Antonie își sfătuiește ucenicii zicând: „Cu adevărat avva Iosif a aflat calea, căci a zis: nu ÅŸtiu.”; în alta îi îndeamnă să încordeze arcul nevoinței cu măsură, pentru a nu fi covârșiți de exces. Prin aceste virtuți ÅŸi prin împotrivirea la ispitele duhurilor necurate, monahul poate dobândi curăÅ£ia sufletului ÅŸi cunoÅŸtinÅ£a.

ÎnÅ£elepciunea monahului nu este după măsurile lumii, ci este aceea care conduce sufletul la Dumnezeu. Sfântul Antonie definește rațiunea ca fiind o cale a desăvârșirii. Monahul râvnitor este un om pe deplin raÅ£ional, în înÅ£elesul profund al cuvântului, care Îl cunoaÅŸte pe Dumnezeu ÅŸi care se cunoaÅŸte pe sine. Căci „omul cu adevărat raÅ£ional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor ÅŸi să‑I placă Lui”. Și iarăși: „omul cel raÅ£ional se cunoaÅŸte pe sine până în adâncurile minÅ£ii sale; pentru că cel ce se cunoaÅŸte pe sine cunoaÅŸte mila Creatorului ÅŸi toate pe care Acesta le lucrează în făpturile Sale.”.

În efortul său sufletesc, monahul nu este singur, căci este mereu sprijinit de lucrarea Duhului lui Dumnezeu. În omul izbăvit de patimi, „Duhul convieÅ£uieÅŸte iubitor cu mintea, ca una care împlineÅŸte poruncile pe care Duhul i le‑a încredinÅ£at”. Prin acestea sufletul este condus la desăvârÅŸire. 

Ce nume purtăm?

„Despre numele voastre cele trupești nu este nimic de spus: ele vor dispărea. Dar dacă cineva ajunge să cunoască numele său cel adevărat, acela va ajunge să întrezărească și numele Adevărului. Atât timp cât s‑a luptat cu îngerul în noapte, Iacov s‑a numit Iacov. Dar când s‑a luminat de ziuă, el a fost numit Israel, adică mintea care vede pe Dumnezeu.”

Lucrarea virtuților

„Cel care bate fierul mai întâi se gândeÅŸte ce va face: seceră, sabie, secure. AÅŸa ÅŸi noi trebuie să ne gândim ce virtute vrem să dobândim, ca să nu ne ostenim în zadar.”

Cuvânt și tăcere

„Trei dintre părinÅ£i aveau obiceiul să vină în fiecare an la avva Antonie. Åži doi îl întrebau despre gânduri ÅŸi despre mântuirea sufletului, însă unul tăcea mâlc, fără să întrebe nimic. Într‑un târziu, îi spuse avva Antonie: 

– Iată că vii de atâta amar de vreme aici ÅŸi nu mă întrebi nimic. Iar acela îi răspunse:

– Îmi este de ajuns să te văd, părinte.”

Rugăciune

„I‑a spus un frate avvei Antonie: – Roagă‑te pentru mine. Iar el: – Nici mie nu‑mi va fi milă de tine, nici lui Dumnezeu, dacă singur nu te străduieÅŸti ÅŸi nu te rogi Lui.

Frica și iubirea de Dumnezeu

„Zis‑a avva Antonie: – Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc pe El. Căci dragostea scoate afară frica.”

Rău pentru rău

„Au venit odată niÅŸte fraÅ£i la avva Antonie zicând: – Spune‑ne un cuvânt prin care să ne mântuim. – AÅ£i auzit Scriptura, vă ajunge. Iar ei: – Și de la tine vrem să auzim, părinte. – Spune Evanghelia: dacă te loveÅŸte cineva peste obrazul drept, întinde‑i‑l ÅŸi pe celălalt. Zis‑au frații: – Nu putem face aÅŸa. – Dacă nu‑l puteÅ£i întinde ÅŸi pe celălalt, atunci răbdaÅ£i măcar unul. – Nici asta nu putem. – Dacă nu puteÅ£i nici asta, atunci măcar nu răspundeÅ£i cu rău la rău. – Nici asta nu putem. Atunci, lăsându‑i, bătrânul îi spuse ucenicului său: – Fă‑le puÅ£ină fiertură, că sunt neputincioÅŸi. Iar lor le zise: – Dacă asta nu puteÅ£i și aia nu vreÅ£i, ce să vă fac? Este nevoie de rugăciune.”