publicat in Din viaţa parohiilor pe 4 August 2019, 14:26
Duminică, 9 iunie, Î.P.S. Părintele Mitropolit Serafim a pus piatra de temelie a viitoarei biserici de lemn din Sögel, oraș situat în nord‑vestul Germaniei, aşezământ care va purta hramul Sf. Ap. Iacob, ruda Domnului, și pe cel al Sf. Ier. Nectarie de Eghina. Alături de părintele paroh Marius‑Gabriel Matei, protopop al Germaniei de Nord, au slujit preoți de la parohiile învecinate și din România, asistaţi fiind de numeroși credincioși și de reprezentanți ai autorităților locale.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat care sunt cei patru piloni ai unei comunități creștine: „În primul rând rugăciunea; venim la biserică ca să ne rugăm; în al doilea rând să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, să ne obișnuim cu ceea ce Dumnezeu vrea și așteaptă de la noi, oamenii; în al treilea rând împărtășirea cu Sfintele Taine, Trupul și Sângele Domnului, și în al patrulea rând această fraternitate creștină care ne face să ne deschidem inima spre semenii noștri mai săraci și să‑i ajutăm.”
Sf. Liturghie a fost urmată de o procesiune către locul pe care va fi construită biserica (Am Schutzenplatz, 49751 Sögel). Aici a avut loc sfințirea unei troițe impunătoare, precum și punerea pietrei de temelie pentru viitoare biserică.