Pilda semănătorului - sau - ÃŽmpreună lucrarea lui Dumnezeu și a omului (Duminica a douăzeci ÅŸi una după Rusalii – Luca 8/5-15)

Pilda Semănătorului este fără pereche, nu numai prin înÅ£elesul ei duhovnicesc, ci ÅŸi pentru că Domnul o lămureÅŸte de îndată Apostolilor. Astfel arată tuturor creÅŸtinilor o cale, o metodă simbolică, pentru a descifra toate celelalte pilde care sunt, prin excelenÅ£ă, o arătare a cugetelor dumnezeieÅŸti. De altfel la Sf Marcu Domnul spune Apostolilor Săi, în mare: Dacă nu pricepeÅ£i această pildă, cum veÅ£i înÅ£elege toate pildele? (Mc 4/13).

Mai întâi se cuvine să subliniem caracterul trinitar al începutului acestei pilde, cu această minunată triadă lingvistică: semănător, semăna, sămânÅ£ă. Semănătorul este Tatăl, izvorul unic. Cel care a « ieÅŸit la semănat » este Fiul care se întrupează. SămânÅ£a, care este Cuvântul lui Dumnezeu, care iese din gura Verbului, nu poate intra în inima Omului decât prin Duhul Sfânt : putem spune deci că ea reprezintă economia Duhului. Pe de altă parte e lucru minunat că Domnul asemuieÅŸte Cuvântul lui Dumnezeu (adică Adevărul cel viu revelat) cu o hrană potenÅ£ială (sămânÅ£a dă grâul, dacă ajunge în pământ) ÅŸi de asemenea, chiar dacă acest lucru nu se spune aici, cu o naÅŸtere potenÅ£ială (sămânÅ£a omului poate da naÅŸtere unui urmaÅŸ) (2).

Putem apoi să ne uimim de mărinimia lui Dumnezeu. La fel cum agricultorii seamănă din belÅŸug (3), Domnul seamănă peste tot, în toate pământurile, bune sau rele, seamănă fără zgârcenie, fără să socotească. Dumnezeu se poartă ca un împărat, nu ca un contabil. El mereu nădăjduieÅŸte în Om, oricare ar fi starea sufletului fiecăruia.

Cele patru feluri de pământuri sunt patru feluri de suflete. Dar este cu putinÅ£ă să mai existe ÅŸi altfel de feluri de pământuri, separat sau chiar în acelaÅŸi timp, pentru că sufletul omenesc este complex ÅŸi nu « linear ». Ne vom opri asupra celor patru feluri unul după altul.

Primul fel de suflet este al celor care se află lângă cale: este vorba de cei care sunt mereu pe drum, în căutare. Când au găsit, nu sunt în stare să se oprească, să se stabilească, să aleagă adevărul ÅŸi să-l cultive. A alege, înseamnă a muri pentru toate celelalte, înseamnă a muri pentru ce nu este adevăr (sau iubire) : este o grea asceză. MulÅ£i oameni sunt aÅŸa, chiar ÅŸi în Biserică. Sunt mereu în căutare de ceva, ÅŸi astfel nu văd vremea când Dumnezeu vine către ei. Trebuie să subliniem că aceÅŸtia au « auzit», dar nu au ascultat, nu au păstrat. Când am « găsit» trebuie să ne oprim din căutare : trebuie să lucrăm. Atunci ÅŸi diavolul lucrează: le ÅŸopteÅŸte la ureche: mergi mai departe, mai departe e mai bine. Åži pierd Cuvântul, trec pe lângă adevăr.

Cel de-al doilea fel de suflet este al celor care sunt în loc pietros. Piatra nu este pământ arabil. E frumoasă, dar e stearpă. Spre deosebire de ceilalÅ£i, aceÅŸtia nu numai că aud, ci ÅŸi primesc cu bucurie Cuvântul, ceea ce e deja mai bine. Dar sunt superficiali, s-ar putea chiar spune că sunt niÅŸte esteÅ£i. Sunt entuziaÅŸti pe moment, ceea ce arată simpatie, dar de îndată ce apare cea mai mică greutate, se lasă păgubaÅŸi ÅŸi trec la altceva. Nu au profunzime, nu au rădăcini, cu care să scoată bogăÅ£ia interioară din adâncul inimii, nu au umezeală, adică nu au adevărată mărinimie, nu au dorinÅ£a de a iubi. În ceea ce priveÅŸte adevărul ca ÅŸi în ceea ce priveÅŸte dragostea, trebuie să fim în stare să ne dăm viaÅ£a.

Cel de-al treilea fel de suflet este al celor care sunt între spini. Aici avem de-a face cu un caz mai complex : aceÅŸtia au auzit, au primit ÅŸi au păstrat ÅŸi chiar dau rod, ceea ce e mai mult decât ceilalÅ£i. Dar acest rod nu ajunge la coacere : deci nu există recoltă. Acestea sunt sufletele care sunt împărÅ£ite, nelămurite, asaltate de tot felul de probleme, care nu au ierarhia valorilor, nu au metodă, nu au statornicie. Aceasta aminteÅŸte pilda neghinei: este în acelaÅŸi timp ÅŸi bob bun ÅŸi neghină, dar neghina va sfârÅŸi prin a înăbuÅŸi grâul. AceÅŸtia au un fel de cancer duhovnicesc : o dezvoltare necontrolată care până la urmă duce la moarte. Tânăra mlădiÅ£ă este încetul cu încetul înăbuÅŸită de creÅŸterea mărăcinilor, a spinilor ÅŸi a buruienilor, ca o grădină neîngrijită. Un bun grădinar tunde, pliveÅŸte, sapă, face loc pentru ierburile bune, le stropeÅŸte, le ocroteÅŸte …

Sunt înăbuÅŸiÅ£i de griji, de bogăÅ£ii ÅŸi de plăcerile vieÅ£ii. Aici regăsim triada păcatului originar : putere, avere, plăcere. Grijile sunt inevitabile, dar nu trebuie să fim concentraÅ£i asupra lor, trebuie să ÅŸtim să le depăÅŸim. BogăÅ£iile sunt folositoare, dar în măsura în care aduc bine ÅŸi în care sunt însoÅ£ite de mărinimie. Cât despre plăcerile vieÅ£ii, acestea sunt îndreptăÅ£ite ÅŸi mângâietoare, dar nu sunt Å£elul vieÅ£ii. Termenul important aici este a « înăbuÅŸi » care înseamnă moartea prin sufocare. Acestor oameni le lipseÅŸte « aerul », Duhul. Ele au găsit adevărul formal, dar nu caută să dobândească Duhul Sfânt.

    

Cel de-al patrulea fel de suflet este cel îndrăgit de Dumnezeu : sunt cei care au pământ bun. Pentru a avea pământ bun, lut rodnic, pământ arabil, trebuie muncă multă ÅŸi îndelungată. Trebuie sparte pietrele, trebuie săpat, întors, udat, grăpat, arat. Trebuie sudoare ÅŸi sânge. În geomorfologie, transformarea rocilor sterpe în argilă (care conÅ£ine acizi aminaÅ£i care sunt cheia vieÅ£ii) este o muncă titanică de multe mii de ani ÅŸi care pune în joc toÅ£i factorii de eroziune: căldură, frig, vânt, ploaie. AÅŸa se petrece ÅŸi cu sufletul nostru, care este un pământ duhovnicesc. Trebuie spartă duritatea inimii noastre prin bunătate, trebuie curăÅ£ite murdăriile prin paza gândurilor, trebuie udată uscăciunea prin lacrimile pocăinÅ£ei, trebuie ÅŸlefuite colÅ£urile prin milostenie…. Este o muncă uriaÅŸă, neîncetată ÅŸi dureroasă, care ne va îngădui să căpătăm profunzime, să ajungem încetul cu încetul la « adâncul inimii noastre », să ajungem la poarta templului lăuntric, unde se sălăÅŸluieÅŸte Duhul Sfânt. Numai în acest pământ duhovnicesc bun Cuvântul lui Dumnezeu poate să dea rod. Acest rod, care este mult îmbelÅŸugat ( însutit, adică de o sută de ori mai mult), este asemănarea cu Dumnezeu, sfinÅ£enia. In fine, aceasta va duce la îndumnezeire.

Această scurtă pildă alcătuieÅŸte Tratatul de duhovnicie pentru toÅ£i creÅŸtinii până la venirea lui Hristos în slavă. Este firul nostru călăuzitor.

Ne-ar putea mira cele două concluzii pe care le trage Hristos, dinaintea poporului ÅŸi apoi dinaintea Apostolilor Săi, ÅŸi care par ermetice. El spune poporului: Cine are urechi de auzit să audă, iar Apostolilor : Vouă vi s-a dat să cunoaÅŸteÅ£i Tainele ÎmpărăÅ£iei …

Dar cele două merg în aceeaÅŸi direcÅ£ie, care este o confirmare a pildei. Hristos spune poporului adevărul: faceÅ£i efortul de a înÅ£elege, lucraÅ£i asupra vouă înÅŸivă, căutaÅ£i ÅŸi veÅ£i găsi. Eu am aruncat acum sămânÅ£a în inimile voastre: iar voi lucraÅ£i. Cât despre Apostoli, aceÅŸtia nu au parte de un tratament preferenÅ£ial : aceÅŸtia dinainte ascultaseră chemarea lui Rabbi Ieshouah, lăsaseră totul ÅŸi urmaseră Lui. Pentru aceea Iisus le deschide mintea ÅŸi sufletul, deoparte de popor, care nu a ajuns încă la această măsură.

ÎnvăÅ£ătura este limpede : roadele nu pot veni decât din darul gratuit al lui Dumneyeu ÅŸi din truda liberă a Omului. Este ceea ce teologia ortodoxă numeÅŸte sinergie sau împreună-lucrare. Este cheia împlinirii duhovniceÅŸti a Omului, îndumnezeirea.

(10 septembrie 2010)
Părintele Noël TANAZACQ
(Paris)

Note de subsol

1. Mt 13/1.9 et Mc 4/1-9
2 .Termenul de « sămânÅ£ă » ( în latină :  semen  ÅŸi în greacă sperma) este folosit în Biblie pentru a denumi pe « cei rămaÅŸi din neamul lui Israel» ÅŸi pe Mesia (urmaÅŸul lui Iesei).
3. Victor Hugo vorbeÅŸte despre « gestul august al semănătorului ».