Pomenirile de obște pentru cei adormiți

De ce ne rugăm pentru cei adormiți, dacă Dumnezeu ne‑a dăruit încă de la început veșnicia? Pentru că este libertatea omului să aleagă felul în care va intra în veșnicie și dacă veșnicia lui va fi în comuniune cu Dumnezeu și cu sfinții Săi (deci bună) sau în comuniune cu diavolul (cel golit de orice bine, deci rea). Pentru toți (atât cei care au avut parte de Dumnezeu, cât și cei care nu au avut parte de El) ne rugăm ca Dumnezeu să se milostivească: pe unii să‑i ridice la o și mai mare slavă, bucurie și cunoaștere, în Împărăția Cerurilor, iar pe ceilalți să‑i ridice din întuneric și să‑i scoată din Iad. Mai ales pentru cei din urmă ne rugăm și facem milostenie, conștienți fiind că Iadul, până la Judecata de Apoi, nu este o stare absolută, iar situația sufletelor de acolo este în continuă schimbare, în funcție de consecințele pe care le aduc în lume faptele pe care le‑au făcut în viață¹, dar și de faptele de milostenie pe care le facem noi în numele lor².

În virtutea acestor lucruri, Biserica a rânduit să se pomenească cei adormiți la fiecare Liturghie, la Proscomidie³. Acesta este momentul cel mai important, pentru că se află în strânsă legătură cu Sfânta Jertfă și, mai precis, cu momentul în care, după ce toți credincioșii se vor împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului, preotul va pune în Sfântul Potir toate miridele și părticelele pentru cei adormiți (spre a se îmbiba de Sfântul Sânge), spunând la sfârşit: „Spală, Doamne, păcatele celor care s‑au pomenit aici, cu Cinstitul Tău Sânge, pentru rugăciunile sfinților Tăi”.

De asemenea, Biserica a rânduit și anumite zile în cursul anului bisericesc în care să se facă pomenire de obște a tuturor celor adormiți. Cea dintâi este Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (Duminica Înfricoșătoarei Judecăți), „când Biserica se roagă pentru toți cei adormiți și mai ales pentru cei care în timpul vieții nu s‑au putut pregăti cum se cuvine pentru obștescul sfârșit. Tot acum se roagă pentru cei cuprinși de moarte năpraznică (neaștep-tată): cei mâncați de fiare sălbatice, otrăviți, înecați, arși de foc, înghețați de ger sau morți din cauza ciumei sau holerei etc. Și deoarece în Duminica lăsatului sec de carne Biserica ne amintește de Înfricoșătoarea Judecată, face în ajun pomenirea morților, mijlocind ca și ei să se poată înfățișa cu îndrăzneală înaintea Dreptului Judecător.”⁴.

O altă sâmbătă rânduită pentru pomenirea generală a celor adormiți este Sâmbăta Rusaliilor (Sâmbăta moșilor), pentru că a doua zi, fiind Pogorârea Sfântului Duh, „ne rugăm ca harul dumnezeiesc să se răsfrângă și asupra sufletelor celor răposați cu păcate neiertate și să li se ușureze starea de după moarte”⁵. Se mai numește și Sâmbăta moșilor, pentru că s‑ar fi suprapus unei străvechi sărbători romane care cinstea amintirea părinților și a înaintașilor decedați (Parentalia). 

O altă zi dedicată celor adormiți s‑a stabilit, mai de curând, într‑una din sâmbetele de dinaintea Postului Nașterii Domnului (Moșii de toamnă), spre a-i da creștinului posibilitatea să facă milostenie pentru cei adormiți, la sfârșitul toamnei, din roadele bogate ale pământului. Nici această sâmbătă nu e aleasă întâmplător, căci este aşezată înaintea Duminicii bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, duminică în care învățăm că fără milostenie „nu ni se vor deschide porți-le Raiului”.

În unele locuri există obiceiul de a se face pomenire de obște și lunea, pentru cei adormiți, după Duminica Tomii, ținându‑se cont că în cele două săptămâni precedente nu se fac astfel de pomeniri. Această zi se numește în popor Paștele Blajinilor (adică al celor adormiți, care nu mai pot vătăma pe nimeni cu nimic).

O altă zi specială este Joia Înălțării Domnului, când se face Pomenirea generală a eroilor care s‑au jertfit pentru apărarea Patriei și a credinței strămoșești (în unele locuri se face și la 6 August).

Chiar dacă inițial nu a fost așa, și sâmbetele din Postul Mare au devenit zile în care se pot face pomeniri de obște pentru cei adormiți, în unele sărbătorindu‑se sfinți care au avut legătură cu cele rânduite pentru cei morți sau cu învierea morților (Sâmbăta Sf. Teodor Tiron și Sâmbăta lui Lazăr). 

Practic, se pot face pomeniri în fiecare sâmbătă din an și în orice zi de peste săptămână, excepție făcând duminicile de peste an, Praznicele Împărătești, zilele de rând din Postul Mare (de luni până vineri, pentru că Panahida mare este strâns legată de Liturghie), de la Duminica Floriilor până la Duminica lui Toma și în perioada de la Crăciun până la Bobotează.