ÃŽngerul păzitor
publicat in Pagina copiilor pe 13 Noiembrie 2018, 15:33
Când Dumnezeu a creat oÅŸtile cereÅŸti – serafimi, heruvimi, tronuri, domnii, puteri, stăpâni, începători, arhangheli ÅŸi îngeri, nouă ranguri cereÅŸti, împărÅ£ite în trei grupe de câte trei triade – în marea lui milă, El a hotărît ca îngerii să fie cei mai aproape de oameni, să aibă o neîntreruptă legătură cu ei spre călăuzire, ajutorare ÅŸi sfinÅ£ire. best dating site cambodia | colombian cupid dating website | https://apostolia.eu/index.php/divergence-dating/ | dating at notre dame | dating for singler der vil have børn
Printre aceÅŸti îngeri, îngerii păzitori sunt cei mai blânzi, mai apropiaÅ£i ÅŸi mai iubitori, pentru că misiunea lor este să aibă grijă de copii câtă vreme aceÅŸtia trăiesc pe pământ, până la bătrâneÅ£e ÅŸi moarte. AceÅŸti îngeri sunt plini de iubire ÅŸi dulci ca niÅŸte copii, blânzi ca niÅŸte copii, vulnerabili ca niÅŸte copii ÅŸi cresc în misiunea lor ca niÅŸte copii, timizi ca niÅŸte copii ÅŸi devin în atitudinea lor, tot mai maturi, mai mustrători ÅŸi cer mai multe de la copil cu cât acesta creÅŸte ÅŸi sporeÅŸte în lucruri bune sau rele. Îngerul îl ceartă pe copilul devenit adult, dar mereu este cu el ÅŸi niciodată nu se îndepărtează de el, oricâte lucruri rele ar face.
AÅŸa cum spune Acatistul Îngerului păzitor, el priveghează neîncetat viaÅ£a fiecăruia dintre noi. Niciodată nu-l părăseÅŸte pe cel care i-a fost încredinÅ£at, atâta vreme cât trăieÅŸte pe pământ, niciodată nu încetează a-l învăÅ£a ÅŸi sfătui pe copil, ca ÅŸi pe adult, atunci când copilul a crescut, până la sfârÅŸitul vieÅ£ii lui. [...]
Îngerul păzitor nu ne părăseÅŸte niciodată, că el rămâne mereu credincios misiunii pe care Dumnezeu i-a încredinÅ£at-o pentru a mântui sufletul, pentru că el iubeÅŸte sufletul încredinÅ£at grijii sale, se roagă pentru el ÅŸi-i ÅŸopteÅŸte la ureche numai sfaturi bune; el este conÅŸtiinÅ£a noastră bună, care ne duce pe drumul mântuirii, dacă îl ascultăm. El se bucură cu bucurie mare când îl ascultăm ÅŸi plânge când ne prefacem surzi la sfaturile sale.
Fiecare fiinÅ£ă umană, bună sau rea, îÅŸi are îngerul său păzitor. În clipa în care copilul se naÅŸte, îngerul vine la patul lui, trimis de Dumnezeu, ca să-l înveÅ£e, să-l apere de primejdii, de ispitiri, de influenÅ£ele rele (...).
AÅ£i observat că, în clipa în care eÅŸti gata să săvârÅŸeÅŸti un păcat, o voce lăuntrică îÅ£i ÅŸopteÅŸte: „Nu face asta.” Când un pericol necunoscut te pândeÅŸte, acelaÅŸi înger îÅ£i suflă la ureche: „Nu te duce acolo”, sau „FereÅŸte-te de omul acesta” etc.
Uneori poÅ£i să-Å£i vezi îngerul păzitor, nu ca o persoană, ci ca lumină, mai mult spirituală în partea dreaptă a capului tău, ceva deosebit faÅ£ă de lumina soarelui sau a unei lămpi. Este o lumină dulce care vine de sus ÅŸi-Å£i pune în suflet o bucurie neînÅ£eleasă. Atunci să înÅ£elegi că îngerul tău păzitor este acolo, că încearcă să-Å£i comunice ceva bun. Spune o rugăciune, curăÅ£eÅŸte-Å£i inima ÅŸi mintea, amineÅŸte-Å£i că ai un prieten, cel mai credincios ÅŸi care nu te va părăsi niciodată, nici măcar în momentele tale de păcătuire. Adu-Å£i aminte ÅŸi că un mesager al cerului te vizitează ÅŸi cântă-i:
Vestesc cu glas mare, grija ta neîncetată pentru mine păcătosul, îngerul meu păzitor; căci, prin necazurile ÅŸi ispitirile care tulbură pacea sufletului meu în această lume frământată, tu te arăÅ£i a fi grabnic ajutător ÅŸi mângâietor al meu.
(Condacul 6 din Acatistul Îngerului Păzitor)
COMOARA PRIMITÄ‚ ÎN DAR
Odată, într-un sat, trăia un țăran care era veșnic nemulțumit de soarta sa. Întotdeauna bombănea și avea ceva de reproșat. Așa se face că, într-o zi, pe când se întorcea de la târg, țăranul începu să bombăne de unul singur:
– Ei, ce soartă am și eu… Alții sunt bogați sau sunt ajutați de rude și prieteni. Dar, pe mine nimeni nu mă ajută, nimeni nu îmi dă nici un capăt de ață. Nu e dreaptă lumea asta: adică de ce unii să primească atâtea daruri, iar pe mine să nu mă bage nimeni în seamă? Nici măcar Dumnezeu nu mă ajută…
Dar tocmai când zicea asta, în fața sa apăru un înger îmbrăcat în lumină. Era frumos cum nici nu vă puteți imagina! Și cu o voce dulce ca o muzică prea frumoasă, îi spuse țăranului:
– Omule, Bunul Dumnezeu m-a trimis la tine să îți alung amarul. Am venit să-ți dăruiesc o comoară, ca să scapi de toate grijile.
Èšăranul rămăsese încremenit, nu-și putea crede ochilor: așa minune și așa noroc să dea peste el!
– Ooo, dar îți mulțumesc din suflet, dragă îngerule! Și? Unde e comoara?
Îngerul zâmbi și zise:
– O vei primi îndată! Însă frumos ar fi ca mai întâi să-mi dăruiești și tu ceva, nu-i așa?
Èšăranul se scărpină în cap.
– Păi, n-am cu mine altceva decât acest coș cu fructe!
– Fructele sunt foarte bune, mulțu-mesc!
Èšăranul puse jos coșul și se aplecă să caute prin el. Scoase mai întâi ditamai pepenele. Era copt și frumos de-l mâncai cu ochii. Nu se îndura să se despartă de așa frumusețe de pepene. Îl puse alături și mai căută în coș. Scoase o gutuie mare, galbenă și pufoasă de-ți lăsa gura apă. Parcă n-ar fi dat-o nici pe asta. Căutând mai găsi mere, piersici și alte fructe. Cotrobăind bine, pe fundul coșului găsi o nucă. Încântat îi întinse nuca îngerului, care aștepta liniștit.
– Poftim, ți-o dăruiesc cu drag! Acum îmi dai comoara?
– Desigur, spuse îngerul, luând nuca din mâna omului. Poftim, ia-o! Și întinse țăranului nuca înapoi.
Acesta încremeni: nucă era acum toată din aur curat.
Ce minune! Ce noroc pe capul lui! Èšăranul ținea în palmă nucă de aur și nu mai putea de bucurie.
Se aplecă, luă pepenele de jos și îl ridică să i-l dea îngerului. Dar ce să vezi? Îngerul dispăruse. Omul era acum din nou singur, în mijlocul drumului, având alături coșul cu fructe.
– Å¢ii, ce ciudă îmi e, zise țăranul în sinea sa. De ce i-am dăruit îngerului cel mai mic fruct? Ce zgârcit am fost! Trebuia să-i fi dat tot coșul cu fructe, iar el mi-ar fi înapoiat un coș plin cu aur. Așa, am dat doar o nucă. M-a răsplătit după inima mea!