Douăzeci de ani de episcopat ai Mitropolitului Iosif: o arhierie a păcii și a unității

Revoluția română din 1989, care a pus capăt terorii comuniste, a îngăduit poporului român să regăsească libertatea, iar Bisericii Ortodoxe Române să trăiască o adevărată înviere, după decenii de prigoană. Biserica română era în acel moment puțin prezentă în Franța¹, dar împlinise aici o faptă curajoasă și profetică în 1972, datorită Patriarhului Iustinian de fericită pomenire, binecuvântând și luând sub aripa sa tânăra Biserică ortodoxă occidentală (ECOF), reapărută în 1936 după 1000 de ani de schismă între Occidentul și Orientul creștin. Mai exista la Paris, în catedrala românească, un loc de rezistență împotriva totalitarismului ateu și prigonitor, unde se reconstituise o episcopie în cadrul Bisericii ruse din afara granițelor. Aceste două realități – complexe – puteau părea contradictorii în ochii oamenilor, dar ele nu erau astfel în ochii lui Dumnezeu.

În 1993, Patriarhia României, în plină restructurare, a hotărât să-și retragă binecuvântarea episcopului ECOF, dar o parte din clerul său și din credincioși – printre care și eu – au refuzat să-l urmeze, pentru că purtarea sa bisericească și personală era criticabilă. Acest grup, care s-a structurat într-un Protopopiat, s-a pus sub oblăduirea directă a Patriarhiei Române. Scaunul Arhiepiscopiei Parisului fiind vacant, Sfântul Sinod a însărcinat pe Mitropolitul Serafim,care tocmai fusese numit în fruntea Mitropoliei Germaniei și Europei Centrale, să fie și locum tenens² al scaunului Parisului, în februarie 1994. Acesta a împlinit în câțiva ani o lucrare importantă de restructurare a Arhiepiscopiei – printre care refacerea completă a statutului acesteia – cu ajutorul activ al clerului și al credincioșilor francezi, ale căror rituri și obiceiuri avusese înțelepciunea de a le respecta.

După această lucrare de fond, a trebuit ales un episcop. Această alegere s-a făcut, conform cu canoanele Bisericii vechi, de către cler și de către popor, ceea ce nu se întâmplă în toate Bisericile ortodoxe. A trebuit să o luăm de la început, căci primul ales a respins propunerea noastră, însă foarte frumos: „Nu este calea mea…”. Ce lecție de dreptate duhovnicească! Când am purces la a doua alegere, s-au prezentat după rânduială trei candidați, și îmi amintesc că ieromonahul³penrith speed datinghttps://apostolia.eu/index.php/dating-a-freshman-high-school/. Era vorba fie de persoane legate din vremuri vechi de Franța, păstrând amintirea excelentelor relații între cele două țări ale noastre în anii 1918-1939, fie de refugiați politic care au reușit să treacă de cealaltă parte a „Cortinei de fier”.