Evenimente culturale în Parohia cu hramul „Tuturor Sfinților“ din Milano Nord - Monza

publicat in Din viața parohiilor pe 1 Iulie 2010, 13:56

În zile de 2 mai și 6 iunie 2010, Parohia cu hramul „Tuturor Sfinților“ din Milano Nord - Monza a organizat împreună tinerii din Nepsis, cu consilierii și comitetul femeilor din parohie, două evenimente cultural - folclorice.

Primul eveniment, din data de 2 mai, a fost legat de „Zilele Portului Popular Românesc“, sărbătoare culturală instituită în întreaga Italie din inițiativa și binecuvântarea Prea Sfințitului Siluan, ce dorește să redescopere și să cultive gustul pentru valorile culturale care ne sunt specifice. În contextul crizei globale avem nevoie de a recupera elemente culturale specifice, pentru a le putea transmite generațiilor viitoare.

Astfel de momente prilejuite de sărbătorile culturale ne trimit la atmosfera în care se cuvine ca toată suflarea românească să păstreze aceste rădăcini străvechi ale tradiției, pentru că există riscul ca ele să se piardă și să nu le mai putem recupera niciodată.

Prin strădania credincioșilor, parohia a reușit să achiziționeze noi costume populare din diferite zone ale țării noastre, iar câteva familii împreună cu tinerii din Nepsis au prezentat mai multe dansuri populare românești. Prin organizarea de repetiții în comun, familiile care de mai mulți ani sunt implicate în evenimente culturale au încercat să predea ștafeta tinerei generații.

Al doilea eveniment a avut loc duminica 6 iunie 2010, zi dedicată de către biserica noastră părinților și copiilor. Tinerii, copiii și familiile din parohia noastră au participat la evenimentul numit: „Sărbătoarea popoarelor“ ce este la a VI-a ediție” și care s-a desfășurat în colaborare cu Parohia catolică San Carlo, reprezentanți ai comunităților din Filipine, Ecuador, Peru, Columbia, Mauritius, Egipt, Tunisia și Sri Lanka.

Evenimentul a atras o numeroasă participare, prin care s-a încercat să se arate că poporul român deține un important tezaur cultural, spiritual și folcloric. Sărbătoarea a început cu un prânz cu specific etnic, coordonat și pregătit de doamna preoteasă și de doamnele din comitetul parohial, la care s-au servit doar mâncăruri de post, ținând cont că suntem în perioada Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Au fost prezentate la standul românesc personalități de seamă ale culturii și literaturii noastre, imagini din diferite regiuni ale țării, costume populare, ștergare artizanale, străchini, ouă încondeiate, obiecte artizanale din ceramică și din lemn și s-au oferit participanților reviste de prezentare turistică a României.

Datorită postului, spre deosebire de alți ani, membrii comunității noastre nu au dansat, însă un grup de tineri instrumentiști de la Conservatorul din Milano a prezentat un program artistic, ce i-a încântat pe participanți, prin virtuozitatea interpretării și frumusețea cântărilor. „Hora staccato“ precum și o doină românească au fost interpretate de două ori la aplauzele susținute ale publicului larg și la insistența prezentatorului. A fost un bun moment de a ne întâlni, de a ne apropia, de a ne cunoaște, de a ști unii despre alții, de a încerca să trecem peste prejudecăți, de a ne vedea pe noi și pe alții așa cum suntem și de a statornici valorile culturale și etnografice care fac parte din tezaurul istoric și cultural al neamului nostru.

A consemnat

Preot Pompiliu Nacu
Milano Nord-Monza