publicat in Din viaţa parohiilor pe 20 Iunie 2017, 06:10
În data de 20 mai, la Vecernie, în ajunul sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, am avut binecuvântatul prilej să-l avem în mijlocul nostru pe Preasfinţitul nostru Episcop Siluan, în biserica Sf. M. Mc. Dimitrie din oraşul Brescia. Săvărşind vecernia împreună cu Preasfinţitul, am simţit o prăznuire binecuvântată în biserica noastră, o seară plină de lumină şi bucurie.
Preasfinţitul Episcop Siluan, prin frumoasa cateheză, ne-a reamintit de faptul că Dumnezeu este mai aproape de noi decât aerul pe care-l respirăm, despre importanţa relaţiei noastre cu Dumnezeu şi bunătatea lui nemărginită. Credincioşii, cu mare bucurie în suflet, au primit sfaturile ziditoare şi binecuvântarea Părintelui nostru Episcop. Toţi credincioşii, împreună cu preotul paroh Ioan Cîrlan, au mărturisit ca şi Apostolul Petru în Muntele Taborului: „Doamne, bine este să facem trei colibe şi să rămânem împreună pe veci”, împreună cu Hristos şi Părintele nostru Episcop.