Actualitatea mărturisitorilor din timpul prigoanei comuniste evocată la Dortmund

Ca figură reprezentativă pentru această categorie de mărturisitori pe care Biserica începe să-i cinstească din ce în ce mai mult, Sorin Lavric l-a amintit pe Valeriu Gafencu, autentic model de consacrare în conştiinţa posterităţii prin suferinţă şi jertfă. În condi­ţii de o duritate extremă, în focul unor în­cercări existenţiale care angajează întreaga fiinţă, asemenea oameni au reuşit să găseas­că, prin credinţa lor în Dumnezeu, resurse­le de a depăşi greutăţile vieţii cotidiene pentru a se ridica pe treptele progresului spiritual şi duhovnicesc.

După încheierea prelegerii, domnul So­rin Lavric a răspuns întrebărilor puse de pu­blic, care a dovedit un viu interes faţă de me­sajul transmis prin prelegerea invitatului. Evenimentul s-a încheiat prin prezentarea unor cărţi având ca temă evocarea fenome­nului concentraţionar şi a semnificaţiilor sale, mai ales pe plan creştin. Domnul Flavius Guiaş, profesor de matematică la Uni­versitatea de Ştiinţe Aplicate din Dortmund, a citit câteva fragmente din prefeţele sau re­cenziile unor cărţi dedicate acestui subiect, ilustrând prin exemple concrete ideea fun­damentală exprimată în discursul domnu­lui Sorin Lavric.

Duminică, 12 februarie, după Sfânta Li­turghie, domnul Sorin Lavric a primit din nou cuvântul. De data aceasta, intervenţia sa a avut un caracter mai succint, mai puţin filozofic, concentrându-se asupra unor exem­ple concrete. Pe lângă cazul lui Valeriu Ga- fencu, supranumit de către cei care l-au cu­noscut în detenţie „sfântul închisorilor”, vorbitorul a evocat gestul jertfelnic, aproa­pe nebunesc, al lui Gheorghe Calciu (deve­nit după eliberare preot) de a-şi tăia venele pentru a-l hrăni pe muribundul Constantin Oprişan în „Casimca” Jilavei. Şi, în fine, s-a referit la caracterul tulburător, încărcat de intensitate şi de trăire duhovnicească, al unei slujbe de Înviere ţinută de sute de deţinuţi politici în adâncurile pământului, în întune­ricul minelor de plumb de la Cavnic. Excla­maţia „Veniţi de luaţi lumină!” şi intonarea zguduitoare a mărturisirii „Hristos a înviati” i-a cutremurat pe toţi cei prezenţi, iar supravieţuitorii au relatat pe larg acest eve­niment în scrierile lor memorialistice.

Finalul acestei intervenţii a fost dedicat poeziei. Nu doar rugăciunea, ci şi poezia s-a constituit în hrană spirituală a deţinuţilor politici anticomunişti. După scriitorul Viorel Gheorghiţă, el însuşi autor de creaţii li­rice în mediul carceral, poeziile acestea au însemnat „cuvânt, nu mântuit prin rostire, cum spune Lucian Blaga, ci mântuitor. Un omagiu mai deplin decât acesta adus poezi­ei consider că nu e cu putinţă. Poeţii vechi şi noi, în chiar aceste vremi de restrişte, pot să se bucure cum, la timpul său, nu s-a pu­tut bucura Holderlin. În temniţele comu­niste din România, poezia a fost convertită în pâine şi vin, în trup şi sânge sacru”.

În urma prezenţei îmbucurătoare şi zidi­toare a domnului Sorin Lavric în mijlocul pa­rohiei din Dortmund, rămânem cu sufletul îmbogăţit cu o nouă dimensiune, poate ne­cunoscută sau ignorată de mulţi români, dar fundamentală pentru identitatea noastră na­ţională şi creştină. E bine să ne cunoaştem acei înaintaşi ale căror vieţi pilduitoare au fost închinate lui Dumnezeu şi semenilor, mer­gând adesea până la jertfa supremă.

Flavius Guias