publicat in Din viaţa parohiilor pe 19 Martie 2017, 04:50
Anul 2017 fiind declarat de către Biserica Ortodoxă Română drept „An comemorativ al apărătorilor ortodoxiei în timpul prigoanei comuniste”, parohia „Sf. Dimitrie cel Nou” din Dortmund l-a avut ca oaspete, în zilele de 10-12 februarie, pe scriitorul şi filozoful Sorin Lavric. În seara zilei de 10 februarie, domnia sa a rostit o prelegere de înaltă ţinută, intitulată Consacrarea prin suferinţă,al cărei scop a fost de a sublinia semnificaţiile comportamentului exemplar al unor români care au fost închişi şi au suferit pentru credinţa lor şi ale căror vieţi ar putea deveni modele de demnitate şi pentru românii zilelor noastre.
Ca figură reprezentativă pentru această categorie de mărturisitori pe care Biserica începe să-i cinstească din ce în ce mai mult, Sorin Lavric l-a amintit pe Valeriu Gafencu, autentic model de consacrare în conştiinţa posterităţii prin suferinţă şi jertfă. În condiţii de o duritate extremă, în focul unor încercări existenţiale care angajează întreaga fiinţă, asemenea oameni au reuşit să găsească, prin credinţa lor în Dumnezeu, resursele de a depăşi greutăţile vieţii cotidiene pentru a se ridica pe treptele progresului spiritual şi duhovnicesc.
După încheierea prelegerii, domnul Sorin Lavric a răspuns întrebărilor puse de public, care a dovedit un viu interes faţă de mesajul transmis prin prelegerea invitatului. Evenimentul s-a încheiat prin prezentarea unor cărţi având ca temă evocarea fenomenului concentraţionar şi a semnificaţiilor sale, mai ales pe plan creştin. Domnul Flavius Guiaş, profesor de matematică la Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Dortmund, a citit câteva fragmente din prefeţele sau recenziile unor cărţi dedicate acestui subiect, ilustrând prin exemple concrete ideea fundamentală exprimată în discursul domnului Sorin Lavric.
Duminică, 12 februarie, după Sfânta Liturghie, domnul Sorin Lavric a primit din nou cuvântul. De data aceasta, intervenţia sa a avut un caracter mai succint, mai puţin filozofic, concentrându-se asupra unor exemple concrete. Pe lângă cazul lui Valeriu Ga- fencu, supranumit de către cei care l-au cunoscut în detenţie „sfântul închisorilor”, vorbitorul a evocat gestul jertfelnic, aproape nebunesc, al lui Gheorghe Calciu (devenit după eliberare preot) de a-şi tăia venele pentru a-l hrăni pe muribundul Constantin Oprişan în „Casimca” Jilavei. Şi, în fine, s-a referit la caracterul tulburător, încărcat de intensitate şi de trăire duhovnicească, al unei slujbe de Înviere ţinută de sute de deţinuţi politici în adâncurile pământului, în întunericul minelor de plumb de la Cavnic. Exclamaţia „Veniţi de luaţi lumină!” şi intonarea zguduitoare a mărturisirii „Hristos a înviati” i-a cutremurat pe toţi cei prezenţi, iar supravieţuitorii au relatat pe larg acest eveniment în scrierile lor memorialistice.
Finalul acestei intervenţii a fost dedicat poeziei. Nu doar rugăciunea, ci şi poezia s-a constituit în hrană spirituală a deţinuţilor politici anticomunişti. După scriitorul Viorel Gheorghiţă, el însuşi autor de creaţii lirice în mediul carceral, poeziile acestea au însemnat „cuvânt, nu mântuit prin rostire, cum spune Lucian Blaga, ci mântuitor. Un omagiu mai deplin decât acesta adus poeziei consider că nu e cu putinţă. Poeţii vechi şi noi, în chiar aceste vremi de restrişte, pot să se bucure cum, la timpul său, nu s-a putut bucura Holderlin. În temniţele comuniste din România, poezia a fost convertită în pâine şi vin, în trup şi sânge sacru”.
În urma prezenţei îmbucurătoare şi ziditoare a domnului Sorin Lavric în mijlocul parohiei din Dortmund, rămânem cu sufletul îmbogăţit cu o nouă dimensiune, poate necunoscută sau ignorată de mulţi români, dar fundamentală pentru identitatea noastră naţională şi creştină. E bine să ne cunoaştem acei înaintaşi ale căror vieţi pilduitoare au fost închinate lui Dumnezeu şi semenilor, mergând adesea până la jertfa supremă.
Flavius Guias