publicat in Pelerinaje MOREOM pe 20 Ianuarie 2017, 20:26
Continuăm din numărul trecut însemnările succinte ale unui jurnal de călătorie pe marginea pelerinajului clericilor Mitropoliei noastre în Å¢ara Sfântă, ce a avut loc, pentru a doua oară, în luna noiembrie a anului care tocmai s-a încheiat.
La Fântâna lui Iacov din Samaria, de la Nablus (Sihar), este loc de pelerinaj din vechime. Fântâna este adâncă de 35 m și astăzi găsim aici o biserică nouă, frumoasă, înălțată în cinstea femeii samarinene, Sfânta Fotini, a Sfântului Iustin Martirul (samarinean din Neapole) și a Sfântului Nou Mucenic Filumen, ale cărui moaște se află în biserica pe care a slujit-o cu prețul vieții sale și unde, la 29 noiembrie 1979, a fost omorât în timpul Vecerniei de către un evreu extremist.
De aici am plecat spre țărmul Mării Mediterane, la Cezareea Palestinei (sau Maritimă), unde nisipul, adierea vântului, soarele și valurile creează un climat foarte plăcut. Nu întâmplător, Irod cel Mare a mutat capitala Iudeii aici, a construit un complex de palate, un templu și amfiteatrul în care își va găsi sfârșitul nepotul său Irod Agripa I (FA 12). Din această Cezaree, Sfântul Apostol Pavel a plecat în călătorie spre Roma, iar noi, pelerinii, spre Nazaret.
Conform unei tradiții locale vechi, menționată și în scrierea apocrifa Proto-Evanghelia lui Iacov, Sfântul Arhanghel Gavriil i s-a arătat prima dată Maicii Domnului lângă un izvor, care este folosit până astăzi. Fecioara Maria avea ascultarea de a aduce apă în casă de la acest izvor. Surprinsă de arătarea cea minunată, Maica Domnului s-ar fi speriat și ar fi fugit spre casă, unde îngerul i-a vorbit din nou și ea a primit să-L poarte în pântecele său și să-L nască pe Mântuitorul lumii. Izvorul și casa sunt legate printr-un tunel, care ar fi putut să adăpostească creștini în primele veacuri. O frumoasă bazilică roma- no-catolică se află pe locul unde ar fi fost atelierul Sfântului Iosif. Pe locul sinagogii în care a predicat Iisus se găsește acum o biserică ortodoxă unită cu Roma.
În timpul Mântuitorului Hristos, Nazaretul era un orășel de comercianți, dintre care mulți erau rău famați. Revenind în Nazaret după ce Åži-a început lucrarea mântuitoare, Iisus rostește profeția lui Isaia împlinită de El: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsați și să vestesc anul plăcut Domnului” (Lc 4, 18-19). Mâniați de exemplele date de Mântuitorul despre persecutarea profeților Ilie și Elisei de către înaintașii lor, localnicii au vrut să-l arunce de pe sprânceana muntelui. Iisus S-a întors atunci în Capernaum, centrul activității Sale, locul din care lumina lumii va străluci neamurilor (Mt 4, 12-17) și unde Åži-a „pescuit” primii ucenici. Casa lui Petru a fost descoperită de arheologi cu ajutorul jurnalului de călătorie al vestitei pelerine Egeria și datată după straturile de ceramică. Lângă ruinele acesteia au fost reconstituite părți din vechiul oraș și sinagoga ce datează din sec. VI aflată probabil pe locul mai vechii sinagogi în care a propovăduit Iisus.
Următorul popas l-am făcut la țărmul Mării Galileii, la Tabgha celor șapte izvoare, locul înmulțirii pâinilor și peștilor (Mc 6, 34-44). Prin această minune, Hristos Se împărtășește ucenicilor sub forma simbolului euharistic al peștelui și al pâinii (cf. Pr. Prof. V Mihoc). Tot aici, după Înviere, Petru este repus în apostolie în virtutea prieteniei pe care i-o poartă lui Hristos (cf. Pr. Prof. V. Mihoc). Ziua următoare am petrecut-o în jurul Mării Galileii, vizitând ruinele bisericii de la Kursi, din ținutul gherghesenilor, ce redau atmosfera decorului creștin antic, păstrat parcă până astăzi în liniștea, pacea și frumusețea rămășițelor de ziduri rămase în picioare ca mărturie peste veacuri a minunii alungării răului și vindecării demonizatului. Tot în zona respectivă se crede că s-ar afla și muntele Fericirilor, însă locația exactă nu este cunoscută. Predica de pe Munte este redată în trei capitole de Evanghelistul Matei. Acestea sunt probabil o prezentare succintă a punctelor principale ale cuvântării Mântuitorului, care e posibil să se fi întins pe parcursul unei zile întregi. Relatarea cu de-amănuntul ar fi putut astfel constitui echivalentul a 100-200 de pagini scrise (cf. Pr. Prof. V Mihoc), fapt ce ne amintește de încheierea Evangheliei după Ioan 21, 25: „Dar sunt și alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus și care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărțile ce s-ar fi scris. Amin”.
Ziua următoare, o parte dintre preoții pelerini au slujit Sfânta Liturghie la biserica ortodoxă arabă din Nazaret, împreună cu părintele profesor Vasile Mihoc și preoții comunității palestiniene. A fost o experiență deosebită, trăită în mijlocul unei comunități creștine vii, unde toți cei prezenți au cântat pe tonul mișcător și unduitor al arabei liturgice. Un exemplu grăitor pentru cei care ne străduim să introducem cântarea generală a credincioșilor în bisericile noastre. Am vizitat, după aceea, ruinele cetății antice Meggido și ne-am îndreptat către muntele Tabor, unde Hristos Åži-a arătat slava Sa, însă nu toată, ci doar atât cât au putut Apostolii să primească (cf. troparul sărbătorii). De pe vârful muntelui se revarsă lumină, linște și pace, locul oferind și o priveliște minunată asupra văilor mănoase din împrejurimi și asupra Galileii de sud. La sărbătoarea Schimbării la Față, un nor luminos din care se desprind bulgări ca de vată descinde asupra bisericii și a credincioșilor, o minune anuală recurentă, alături de alte două, mai bine cunoscute, lumina sfântă pascală și întoarcerea Iordanului la sărbătoarea Botezului Domnului.
Am poposit apoi din nou la Ierihon, la mănăstirea sicomorului lui Zaheu, cel care, conform unei legende, atunci când a fost întrebat ce a văzut în ochii lui Iisus, a răspuns: „L-am văzut pe Zaheu așa cum trebuie să fie!’ (cf. Pr. Prof. V Mihoc). A doua zi, după Liturghia de la așezământul românesc din Ierihon, am pornit la drum prin pustiul Iordanului, pe cărarea stâncoasă ce șerpuiește de-a lungul vechiului drum roman ce cobora de la Ierusalim la Ierihon. A fost o altă zi minunată în care ne-am bucurat de maiestatea pereților înalți ai stâncilor ce străjuiesc pârâul Hozeva, care șerpuiește prin valea cu același nume. Natura este stearpă, însă totodată și plină de viață (soare, oaze de palmieri și locurile sfințite de cuvioși, cuvioase, mucenici și mucenițe). Vetrele sihăstrești monahale, care s-au extins din Egipt, au înflorit aici din sec. V până în sec. VII, când perșii au pustiit valea Hozevei. Pustnicul macedonean Macarie ne-a primit în peștera frumoasă a Sfintei Ana, pe care o îngrijește cu mare evlavie de 20 de ani, și ne-a spus câteva cuvinte de suflet despre pocăință, care, zicea el, lipsește din lumea noastră și este de mare folos în urcușul duhovnicesc al fiecărui creștin.
Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, cuibărită pe marginea unei stânci, adăpostește moaștele celui de-al doilea ctitor al ei, Sfântul Cuvios Gheorghe (sec. VII) și ale sfântului nostru, Ioan Iacob, precum și peștera Sfântului Ilie, unde acesta a stat o vreme și unde Dreptul Ioachim ar fi primit vestea zămislirii Născătoarei de Dumnezeu. De aici vom purcede spre Ierusalim, ținta finală a pelerinajului nostru.
(va urma)
Pr. Liviu Barbu Norwich, Marea Britanic