Puterea iubirii

publicat in Canonica pe 25 Martie 2023, 17:42

Una din îndatoririle principale ale episcopului, împreună cu cea de liturghisitor, de catehet și de săvârșitor al Sfintelor Taine, este cea de păstor al turmei sale. Aceasta înseamnă că el este cap al ei – ca cel ce merge înaintea ei, o călăuzește și o îndrumă –, altfel spus conducător al ei; el veghează (potrivit înțelesului prim al cuvântului episkopos) la buna rânduială din sânul ei; el este păzitorul ei, cel care o ocrotește; el este cel care se îngrijește de fiecare oiță, întărind-o dacă este slabă, oblojind-o dacă este bolnavă, plecând în căutarea ei dacă s-a rătăcit.
 

Una din îndatoririle principale ale episcopului, împreună cu cea de liturghisitor, de catehet și de săvârșitor al Sfintelor Taine, este cea de păstor al turmei sale. Aceasta înseamnă că el este cap al ei – ca cel ce merge înaintea ei, o călăuzește și o îndrumă –, altfel spus conducător al ei; el veghează (potrivit înțelesului prim al cuvântului episkopos) la buna rânduială din sânul ei; el este păzitorul ei, cel care o ocrotește; el este cel care se îngrijește de fiecare oiță, întărind-o dacă este slabă, oblojind-o dacă este bolnavă, plecând în căutarea ei dacă s-a rătăcit.

Slujirea de păstor este amintită în Faptele Apostolilor (20, 28): „Luați aminte de voi înșivă și de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu.” E pomenită în rugăciunea de la hirotonia episcopului, pe care o aflăm la Ipolit al Romei și în care se spune: „Dă, Părinte, robului Tău acesta, pe care l-ai ales spre episcopie, să păstorească sfânta Ta turmă.”1 Sfântul Ciprian îl numește pe episcop păstor și căpetenie.2 Åži tot el spune: „Biserica se sprijină pe episcopi și în toate se supune cârmuirii acestor căpetenii.”3

Dinspre partea lor, credincioșii sunt datori să-și urmeze păstorul, să meargă, adică, pe calea arătată de el, să asculte cuvântul lui și să-i fie supuși în toate. Sfântul Ignatie Teoforul așa îi îndeamnă pe credincioși: „Unde este păstorul, acolo urmați-l, ca oile.”4 Toți Părinții din primele veacuri care vorbesc despre slujirea episcopului îi îndeamnă pe credincioși să-l cinstească, să i se supună în toate, într-un cuget cu el5, și nimic să nu facă în Biserică fără știrea lui6 ori fără el.7

Pentru că episcopul este chip al lui Hristos și împlinitor în Biserică al voii lui Dumnezeu, ascultarea de episcop este ascultare de Dumnezeu, iar neascultarea de el, neascultare de Dumnezeu.8 „Pe cel pe care Stăpânul casei îl trimite să-i administreze casa (cf. Luca 12, 42; Matei 24, 45), trebuie să-l primim ca pe însuși Cel ce l-a trimis (cf. Matei 10, 40; Marcu 9, 37; Luca 9, 48; Ioan 13, 20). E lămurit, așadar, că trebuie să privim pe episcop ca pe Domnul Însuși”, scrie Sfântul Ignatie Teoforul.9 De aceea, supunerea credincioșilor față de episcop trebuie să fie asemenea supunerii lui Hristos în fața Părintelui Său: „Cu toții urmați pe episcop, după cum urmează Iisus Hristos pe Tatăl”, îndeamnă iarăși Sfântul Ignatie.10

Adevăratul Păstor al întregii turme este însă singur Hristos11; episcopii sunt păstori numai ca unii ce stau în fruntea turmei în chipul lui Hristos, împlinindu-I voia călăuziți de Duhul, cu puterea și harul primite la hirotonie. „A fi păstor înseamnă a avea grijă de întregul popor și de fiecare mădular în parte, ca în toți și în fiecare să se împlinească voia lui Dumnezeu”, spune părintele Nicolae Afanassieff.12

Credincioșii au a se supune episcopului „ca poruncii lui Dumnezeu”13, „ca lui Iisus Hristos”.14 Prin ascultarea de episcop, ei ascultă de Dumnezeu.

De aceea, ascultarea de episcop se face în duhul supunerii față de poruncile lui Hristos și ale lui Dumnezeu, nu în duhul supunerii în fața legilor și mai-marilor acestei lumi (guvernatori, căpetenii, superiori ierarhici etc.). Episcopul este cu adevărat căpetenie și are cu adevărat în Biserică puterea de a conduce, dar puterea lui nu este după chipul stăpânirii lumești.

Ea trebuie să se împlinească în duhul celor grăite de Hristos către Apostolii Săi: „Åžtiți că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele și cei mari le stăpânesc. Nu tot așa va fi între voi” (Matei 20,25-26). [...]

Menirea episcopului trebuie înțeleasă în primul rând ca slujire. După cum spune Însuși Domnul: „Care între voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru. Åži care între voi va vrea să fie întâiul, să vă fie vouă slugă. După cum și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El și să-Åži dea viața răscumpărare pentru mulți” (Matei 20, 25-28).

Pentru cei pe care îi are sub omoforul său, episcopul trebuie să fie ca un tată, în chipul Tatălui ceresc. Cu acest înțeles îl numește Sfântul Iustin Martirul și Filosoful pe episcop: „cel ce prezidează adunarea fraților”.15

Primindu-și slujirea „din mila și iubirea lui Dumnezeu-Tatăl și a Domnului Iisus Hristos”, este dator s-o împlinească cu blândețe și bunătate.16

Puterea episcopului, după cuvântul părintelui Nicolae Afanassieff, este „puterea iubirii”.17 Pentru aceasta, puterea lui e de o altă fire decât puterea care domnește în lume.

Are putere de căpetenie, firește, prin înalta slujire și harul primit, dar mai cu seamă prin iubirea celor păstoriți și prin iubirea pe care ei i-o poartă. Cum spune părintele Serghie Bulgakov, „episcopul stăpânește împreună cu Biserica, și nu peste Biserică – organul duhovnicesc al iubirii”.18

Jean-Claude Larchet, Biserica, Trupul lui Hristos – Natura și structura Bisericii, Sophia, București, 2013, p. 194-198.

Note:


1. Tradiția apostolică, 3.
2. Epistole, XIII, 1; LXVI, 5.
3. Epistole, XXXIII, 1.
4. Către Filadelfieni, II, 1 (în rom., PSB, voi. 1, p. 178).
5. Cf. Sf. Ignatie Teoforul, Către Magnezieni, III, Z; XIII, 2; Către Efeseni, II, 2; XX, 2; Către Policarp, VI, 1 (în rom., vol. cit.)
6. Cf. idem, Către Smirneni, IX, 1: „Cel ce face ceva fără știreaepiscopului, acela slujește diavolului.” (în rom., vol. cit. p. 185).
7. Cf. Ibid.. VIII. I: „Nimeni să nu fără fără episcop ceva din cele ce privesc Biserica”; Către Tralieni, II, 2: „Este de neapărată trebuință, precum și faceți, să nu faceți nimic fără episcop.” (înrom., vol. cit., p. 184 și, respectiv, 170).
8. Cf. idem, Către Magnezieni, III, 2; Către Efeseni, V, 3 (în rom., vol. cit.).
9. Către Efeseni, VI,1 (în rom., vol. cit.).
10. Către Smirneni, VIII, 1 (în rom., vol. cit.).
11. După cum se vede și din rugăciunile de la hirotonia episcopului: „Fă-l să fie următor Èšie, adevăratul Păstor, punându-și sufletul pentru oile Tale”; sau: „Primește toiagul acesta, ca să păstorești turma lui Hristos, cea încredințată ție” (Arhieraticon, EIBMO, 1993, pp. 99,101) (n.trad.).
12. N. Afanassieff, L’Église du Saint-Esprit, Paris, 1975, p. 200.
13. Ignatie Teoforul, Către Tralieni, XIII, 2 (în rom., vol. cit).
14. Ibid., II, I.
15. Apologie întâi, LXV, 3 ; LXVII, 4 c.
16. Cf. Ignatie Teoforul, Către Filadelfieni, 1,1 (în rom., vol. cit).
17. Acesta este titlul ultimului capitol al cărții sale L’Église du Saint-Esprit, pp. 347 ș.u.
18. L’Orthodoxie, Lausanne, 1980, p. 52.