ÃŽntâlnire între arhimandritul Simeon de la Maldon ÅŸi arhimadritul Teofil de la Sâmbăta de Sus (III)

Întrebare: În ElveÅ£ia, în biserici sunt mai ales persoane în vârstă; aici e contrariul: vedem mulÅ£i tineri la biserică.

Părintele Teofil: Ar fi trebuit să mergeÅ£i ÅŸi la alte biserici din România, n-aÅ£i fi văzut decât batrâni. Biserica Sfântul Nicolae din BucureÅŸti este caz unic, căci este biserica studenÅ£ilor. Recent, mă aflam la Cluj cu un preot de la Sâmbăta într-o biserică în care erau mulÅ£i tineri, însă, după părerea mea, aceÅŸti tineri se îndreptau într-o direcÅ£ie opusă credinÅ£ei. Åži i-am spus prietenului meu: „Câtă lume care n-are nimic de-a face cu noi”! Trebuie să fim realiÅŸti. Chiar ÅŸi aici, la Sâmbăta, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului vine o mulÅ£ime imensă. Însă este vorba de oameni izolaÅ£i chiar în sânul familiei lor. Constatăm de asemenea că multe persoane trăiesc credinÅ£a ca pe o superstiÅ£ie: tot ceea ce îndeplinesc, o fac gândindu-se la ei ÅŸi nu la Dumnezeu. Speră ca totul să le meargă bine în afaceri, în viaÅ£ă. Îl consideră pe Dumnezeu un sponsor sau un terorist. AlÅ£ii Îl văd pe Dumnezeu ca pe o posibilitate, ca pe o probabilitate, ca pe o idee, aÅŸadar nu au un raport corect cu Dumnezeu.

Întrebare: Ce trebuie să înteleagă Biserica din starea aceasta a lucrurilor?

Părintele Teofil: Biserica trebuie să înÅ£eleagă ca nu este eficace. Mama mea venea des la mănăstire ÅŸi o întrebam dacă în satul meu oamenii merg des la biserică, iar mama îmi spunea: „Nu prea des, însă sunt mereu aceleaÅŸi persoane”.

Întrebare: În mănăstirile din România trăiesc în principal călugări români sau există ÅŸi mănăstiri cu o obÅŸte internaÅ£ională?

Părintele Teofil: În exclusivitate români.

Întrebare: CredeÅ£i că e bine aÅŸa sau e necesară o deschidere?

Părintele Teofil: În Biserica noastră nu lipseÅŸte deschiderea, însă nu există solicitări. Am cunoscut doi străini care au trăit o parte a vieÅ£ii lor în mănăstiri româneÅŸti. O maică ce s-a călugărit în Moldova ÅŸi care trăieÅŸte acum în FranÅ£a, căci este franÅ£uzoaică, o viaÅ£ă monastică specială, căci nu este într-o mănăstire. Åži de asemenea un călugăr francez care a devenit episcop vicar al Mitropoliei Române a Europei Occidentale. Înainte fusese arhitect. Iată două situaÅ£ii pe care le cunosc.

Întrebare: Din ce clasă socială sau intelectuală sunt cei care intră în mănăstire?

Părintele Teofil: Acest lucru depinde de vocaÅ£ia fiecăruia. Dar imediat după revoluÅ£ie, a fost o modă, un val de tineri nu dintre cei mai buni care voiau să devină călugări. Pentru că nu au fost însoÅ£iÅ£i suficient atât timp cât trebuia, unii au părăsit mănăstirea, alÅ£ii au încercat să continue. Aici, la Sâmbăta au fost doar trei călugări după restaurare. Istoric, mănăstirea Sâmbăta a fost construită puÅ£in înainte de 1700 din grija domnitorului Å¢ării RomâneÅŸti, Constantin Brâncoveanu, care a devenit sfânt, căci a fost martirizat la Constantinopol. Apoi, în 1785, catolicii, ca să-ÅŸi facă loc „duhovnicesc”, au demolat mănăstirile în Transilvania, inclusiv a noastră. Aceste mănăstiri au rămas în ruine până la sfârÅŸitul Primului Război mondial. Mitropolitul care a restaurat mănăstirea Sâmbăta a dorit ca aceasta să fie o mănăstire de călugări care să fi făcut studii de teologie. Astfel, am început viaÅ£a monahală doar cu trei monahi. Printre aceÅŸti călugări, se afla unul foarte talentat ÅŸi care avea o mare cultură generală, care făcuse studii de teologie ÅŸi de arte frumoase. Acest călugăr i-a marcat atât pe călugări cât ÅŸi pe credincioÅŸi. Încă se mai vorbeÅŸte despre el, iar persoanele care i-au fost aproape insistă să fie trecut în rândul sfinÅ£ilor. Al doilea călugăr a fost timp de 25 de ani profesor de teologie ÅŸi 15 ani Mitropolit al Transilvaniei. Al treilea a venit aici în 1940, studiase ÅŸi el teologia ÅŸi a trăit aici până la moartea sa, în 1990. Apoi au fost primiÅ£i ÅŸi alÅ£i tineri fără să mai fie respectat idealul mitropolitului. Eu sunt aici din 1953, aÅŸadar 54 de ani de viaÅ£ă monahală, ÅŸi consider că am avut o viaÅ£ă frumoasă. Mi-am văzut de treburile mele duhovniceÅŸti, sunt mulÅ£umit de ceea ce s-a realizat, nu pun la îndoială ceea ce a fost făcut. Sunt convins că voi merge în Rai, trăiesc aici în mănăstire ca în tinda Raiului. Sunt mulÅ£umit ÅŸi mulÅ£umirea mea are două surse: credinÅ£a în Dumnezeu ÅŸi cultura. Sunt disponibil întotdeauna pentru persoanele care vor să mă vadă. Åži dau următoarele sfaturi: mersul la biserică duminica ÅŸi în zilele de sărbatoare, rugăciunea în fiecare dimineaÅ£ă ÅŸi seară ÅŸi înainte de mese, cititul a două capitole din Noul Testament în fiecare zi, practicarea rugaciunii lui Iisus ÅŸi postul în zilele rânduite de Biserică. Îmi completez sfaturile cu regulile de viaÅ£ă date de părintele Arsenie: oxigen, glicogen, somn, să-Å£i păstrezi hormonii ÅŸi să ai o concepÅ£ie de viaÅ£ă creÅŸtină. Sunt zece puncte care trebuie respectate, cele ale părintelui Arsenie ÅŸi ale mele. Sunt unul dintre cei care predică bucuria creÅŸtină.

(Va urma)
Traducere din limba franceză: Anca Sav