„Domnului să ne rugăm...”

publicat in Cuvântul mitropolitului Serafim pe 1 Ianuarie 2022, 05:17

Acest îndemn la rugăciune revine mereu în ecteniile de la slujbele bisericeÅŸti, în cadrul cărora ne rugăm „pentru pacea de sus ÅŸi pentru mântuirea sufletelor noastre”, „pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici ÅŸi pentru unirea tuturor”, „pentru bună întocmirea văzduhului ÅŸi pentru îmbelÅŸugarea roadelor pământului”, „pentru cei  ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc ÅŸi pentru mântuirea lor”, „pentru ca să fim izbăviÅ£i din tot necazul, primejdia ÅŸi nevoia” etc.

Rugăciunea Bisericii este o rugăciune universală, cosmică. Biserica se roagă nu numai pentru nevoile de zi cu zi ale fiecăruia dintre membrii ei, ci ÅŸi pentru întreaga lume ÅŸi pentru toată creaÅ£ia lui Dumnezeu, căci nimeni nu se poate izola de semeneii săi ÅŸi de natura înconjurătoare.

Rugăciunea Bisericii are o forÅ£ă cu totul deosebită, pentru că nu este doar rugăciunea credincioÅŸilor adunaÅ£i într-un anumit lăcaÅŸ de cult, ci este rugăciunea Mântuitorului Hristos ÎnsuÅŸi, Capul Bisericii, care se roagă în noi prin Duhul Sfânt (Romani 8, 26); este ÅŸi rugăciunea Maicii Domnului, a sfinÅ£ilor îngeri ÅŸi a tuturor sfinÅ£ilor, care se roagă împreună cu noi. De asemenea, când ne rugăm în biserică, la sfintele slujbe, rugăciunea noastră se uneÅŸte cu a tuturor creÅŸtinilor care se roagă ÅŸi ei în bisericile lor. Astfel, rugăciunea Bisericii este o imensă rugăciune care Îl uneÅŸte pe Dumnezeu cu oamenii ÅŸi pe oameni întreolaltă, făcându-i cu adevărat fraÅ£i în Hristos.

Punctul culminant al rugăciunii Bisericii este împărtăÅŸirea cu Sfintele Taine, cu Trupul ÅŸi Sângele Mântuitorului Hristos, fără de care nu putem avea viaÅ£ă în noi: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veÅ£i mânca trupul Fiului Omului ÅŸi nu veÅ£i bea sângele Lui nu veÅ£i avea viaÅ£ă în voi.” (Ioan 6, 53). De aceea, nimeni nu poate trăi cu adevărat fără să participe regulat la sfintele slujbe ÅŸi fără să se împărtăÅŸească des cu Sfintele Taine. Cât de mult se înÅŸeală deci cei care pretind că nu au nevoie de Biserică pentru că se pot ruga ÅŸi acasă! Desigur, fiecare credincios este dator să se roage ÅŸi acasă, cel puÅ£in la momentele îndătinate: dimineaÅ£a, seara, înainte ÅŸi după masă... Dar această rugăciune este prelungirea necesară a rugăciunii de la biserică, ea izvorăÅŸte ÅŸi se întreÅ£ine din rugăciunea Bisericii. Nimeni nu se poate ruga cum se cuvine acasă fără să aibe conÅŸtiinÅ£a apartenenÅ£ei la Biserica lui Hristos, adică la o comunitate de credincioÅŸi care se adună regulat pentru a săvârÅŸi împreună Sfânta Euharistie (Sfânta Liturghie) ÅŸi fără să participe efectiv la această rugăciune obÅŸtească. Mântuitorul a întemeiat Biserica tocmai pentru ca oamenii să se adune laolaltă spre a se ruga împreună ÅŸi spre a se hrăni cu Trupul ÅŸi Sângele Său, pe care El le dă pentru viaÅ£a lumii. Astfel creÅŸte ÅŸi se întăreÅŸte iubirea între oameni, unitatea lor. CredincioÅŸii încep să ajungă în felul acesta la conÅŸtiinÅ£a că nimeni nu-ÅŸi este suficient sieÅŸi, că fiecare are nevoie de ceilalÅ£i, după cum mădularele unui trup nu pot trăi izolate, rupte de trup. Astfel se realizează (se actualizează) pe pământ Biserica, această mare minune a unirii oamenilor prin credinÅ£ă ÅŸi prin dragoste. Biserica, ne învaÅ£ă Sfântul Apostol Pavel, este „trupul lui Hristos” (Efeseni 1, 23; 5, 23), iar credincioÅŸii ei sunt mădularele acestui trup ÅŸi, în acelaÅŸi timp, mădulare unii altora: „voi sunteÅ£i trupul lui Hristos ÅŸi mădulare (fiecare) în parte” (1 Corinteni 12, 27). „Precum într-un trup sunt multe mădulare ÅŸi mădularele nu au toate aceeaÅŸi lucrare, aÅŸa ÅŸi noi, cei mulÅ£i, un trup suntem în Hristos ÅŸi fiecare suntem mădulare unii altora. Dar avem diferite daruri, după harul ce ni s-a dat.” (Romani 12, 4-6) 

Trăirea concretă a acestei mari realităÅ£i a credinÅ£ei noastre nu se poate realiza decât prin curăÅ£irea de păcate, prin participarea regulată la Sfânta Liturghie, prin post ÅŸi rugăciune. Îndeosebi rugăciunea făcută cu atenÅ£ia concentrată în inimă îmblânzeÅŸte în noi pornirile pătimaÅŸe ÅŸi ne liberează, încetul cu încetul, de ele, făcându-ne blânzi ÅŸi smeriÅ£i, după chipul Mântuitorului: „ÎnvăÅ£aÅ£i-vă de la Mine, căci sunt blând ÅŸi smerit cu inima ÅŸi veÅ£i afla odihnă sufletelor voastre.” (Matei 11, 29). Iar bunătatea inimii ne face să îi simÅ£im pe toÅ£i semenii noÅŸtri, chiar ÅŸi pe duÅŸmani, ca pe propriile noastre mădulare. Căci toÅ£i formăm, cu adevărat, un singur organism, un singur trup, trupul lui Hristos. Numai păcatul ne dezbină în noi înÅŸine ÅŸi ne face să ne simÅ£im străini unii faÅ£ă de alÅ£ii, să ne urâm ÅŸi să ne duÅŸmănim. Pentru depăÅŸirea lui nu există decât calea rugăciunii. Să ne rugăm cât mai mult ÅŸi, mai ales, să ne rugăm bine, cu mintea unită cu inima, la biserică ÅŸi acasă, la lucru, în călătorie. Pretutindeni ÅŸi neîncetat. Domnului să ne rugăm!

† Mitropolitul Serafim