Maica Magdalena: Despre copii și căsătorie

Maica Magdalena, tocmai s-a încheiat această întâlnire a tinerilor, în Dublin, cu tema „Tânărul creÅŸtin astăzi”. Am vorbit despre diferite aspecte ale vieÅ£ii unui tânăr în Biserică, începând din copilărie până la maturitate. CredeÅ£i că e important pentru tineri să facă parte din Biserică?

Biserica Ortodoxă consideră că fiecare persoană din Biserică este un membru deplin al ei, indiferent de vârstă. Tinerii nu sunt viitorul Bisericii; ei sunt în Biserică acum. Contribuie cu ceva ÅŸi când sunt mici, chiar înainte de a începe să meargă, la fel cum, pe de altă parte, primesc ceva de la Biserică de la o vârstă foarte fragedă. Odată ce o persoană a fost botezată, prezenÅ£a ei la Liturghie e o componentă esenÅ£ială a Liturghiei. Ceva nu merge atunci când nu participă toÅ£i membrii unei comunităÅ£i la rugăciunea comună. Singurii care sunt scuzaÅ£i sunt cei care, cum spune Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, nu sunt prezenÅ£i „din binecuvântate pricini”. Într-un cuvânt, răspunsul la întrebare este „da”.

Dar ce să facem cu acei copii care fac harababură în timpul slujbelor, aleargă, Å£ipă? Trebuie să-i Å£inem deoparte sau să avem o cameră specială pentru familiile cu copii, în care ei să stea până la momentul ÎmpărtăÅŸaniei?

Cred că Liturghia este pentru toată lumea ÅŸi nu cred că e o idee bună să avem Liturghii speciale pentru copii. Liturghia este pentru toÅ£i cei botezaÅ£i, indiferent de capacităÅ£ile sau deficienÅ£ele pe care ei le-ar avea. Liturghia este pentru om în totalitatea lui, deci dacă cineva este, de exemplu, surd, el nu aude nimic, însă poate să vadă, să simtă mirosul, să guste, să atingă.

Copiii nu pot să înÅ£eleagă tot ce se spune ÅŸi să urmărească cu mintea întreaga Liturghie, dar pot beneficia de prezenÅ£a în biserică ÅŸi percepe lucrurile altfel decât prin intelectul încă nedezvoltat ÅŸi n-ar trebui să-i lipsim de acest lucru. Pe de altă parte, nu ar trebui să sacrificăm în general rugăciunea tuturor din cauza celor gălăgioÅŸi, deci e normal să le cerem părinÅ£ilor să-i scoată pe copii afară atunci când fac gălăgie ÅŸi să-i aducă înapoi după ce s-au liniÅŸtit; la fel, le cerem să nu-i oblige pe copiii mici care sunt neastâmpăraÅ£i să stea locului timp de trei ore.

Uneori în mănăstirea noastră familiile cu copii vin ceva mai târziu la biserică. Cred că în fiecare parohie ar trebui să se stabilească o anumită practică. Dacă întreaga comunitate a căzut de acord asupra ei, atunci pot să se ajute unii pe alÅ£ii la îngrijirea copiilor în aÅŸa fel încât părinÅ£ii copiilor mai gălăgioÅŸi să nu fie nevoiÅ£i să piardă toate slujbele timp de ani întregi, iar toată lumea să fie împăcată cu ceea ce s-a hotărât a se face de comun acord, fie că e vorba de a-i accepta pe toÅ£i copiii în biserică, indiferent de cât sunt de gălăgioÅŸi, fie că e vorba de practica din mănăstirea noastră, de a-i ruga pe părinÅ£i să iasă afară cu ei. Avantajul acestei din urmă practici este că, odată ce copiii au crescut, părinÅ£ii vor beneficia de ani întregi de slujbe în timpul cărora rugăciunea lor nu va mai fi întreruptă.

CredeÅ£i că e o idee bună să-i liniÅŸtim pe copii dându-le cărÅ£i de colorat sau desene de făcut în timpul Liturghiei, până la momentul când se împărtăÅŸesc?

Oamenii procedează în diferite feluri ÅŸi n-aÅŸ vrea să stârnesc vreo controversă. Cunosc anumiÅ£i părinÅ£i care dau copiilor ceva de desenat, dar eu sunt adepta ideii de a avea o cărticică specială pe care să se uite: de exemplu, să conÅ£ină ilustraÅ£ii ale unor icoane sau ale momentelor slujbei sau, dacă e o carte cu povestiri, să fie ceva din Biblie sau vieÅ£ile sfinÅ£ilor. Atunci când desenează, copiii sunt activi într-un mod care nu e atât de liturgic; dacă citesc sau privesc, sunt activi într-un mod care nu le distrage prea mult atenÅ£ia de la ceea ce se petrece în biserică. Aceasta este părerea mea, nu i-aÅŸ da unui copil ceva de desenat.

Trecând acum la vârsta mai problematică a adolescenÅ£ei... Nu e tot timpul uÅŸor să-i aduci pe adolescenÅ£i în Biserică. PărinÅ£ii simt lucrul acesta, dar nu numai ei, ci ÅŸi unii tineri din Biserică de 20 sau 30 de ani care au trecut ei înÅŸiÅŸi prin aceste dificultăÅ£i, le-au depăÅŸit ÅŸi acum lucrează cu adolescenÅ£ii. Se simt oarecum neajutoraÅ£i atunci când încearcă să îi facă pe adolescenÅ£i să înteleagă că e important să fie în Biserică, să facă parte din Trupul lui Hristos. CunoaÅŸteÅ£i vreo portiÅ£ă spre sufletele lor pe care să putem încerca a o deschide cu delicateÅ£e?

Cred că problema ar trebui abordată, măcar în parte, înainte ca aceste întrebari să apară. Eu discut cu copii de 10 sau 11 ani despre tentaÅ£iile adolescenÅ£ei ÅŸi despe ce înseamnă a nu avea chef să mergem la biserică, sau să ne spunem rugăciunile, dar totuÅŸi o facem. Cred de asemenea că e important ca la vârsta adolescenÅ£ei să avem deja convingerea că venim la Hristos aÅŸa cum suntem. Nu ne punem o mască, nu ne pudrăm cu evlavie ca să venim la Hristos. Vreau să spun că lecÅ£ii despre mersul la biserică ar trebui să dăm numai atunci când sămânÅ£a cade în pământ roditor. Dacă-i spui unui adolescent rebel care nu se consideră pe el însuÅŸi credincios că mersul la biserică e esenÅ£ial pentru relaÅ£ia lui cu Dumnezeu, e posibil ca el să gândească: „Ei bine, dacă Dumnezeu e aÅŸa, atunci nu simt că sunt al Lui, aÅŸa că pot foarte bine să renunÅ£ total să-mi mai pese de El”. Uneori, în asemenea cazuri lucrul cel mai important este să-l asiguri încă o dată pe copil că este iubit, că face parte din Biserică, că poate să se roage sincer aÅŸa cum e el, că rugăciunea lui este primită de către Dumnezeu ÅŸi necesară lumii.

Uneori le spun copiilor: „Există momente în care nu avem chef să mergem la Biserică ÅŸi totuÅŸi mergem ÅŸi spunem: „Of Doamne, aÅŸa de tare mă plictisesc la biserică, dar să ÅŸtii că eu chiar vreau să Te cunosc” ÅŸi alte asemenea lucruri, pentru ca ei să simtă că pot să fie ei înÅŸiÅŸi, chiar dacă nu-s evlavia întruchipată. Åži asta pentru că uneori adulÅ£ii ÅŸi chiar profesorii de religie sau responsabilii cu cateheza au în cap o imagine a adolescentului ideal în care ar vrea să-i transforme pe toÅ£i adolescenÅ£ii „ne-ideali” cu care au de-a face. Åži astfel chestiunea identităÅ£ii personale devine un obstacol în calea credinÅ£ei, pe când ea ar trebui să fie prezentată ca ceva ce se dezvoltă prin credinÅ£ă; aceasta este abordarea pe care o încerc cu adolescenÅ£ii. BineînÅ£eles, eu nu-i întâlnesc pe cei care nu vin la biserică, dar îi încurajez pe cei care sunt în contact cu ei să-i îndemne, dar să nu-i forÅ£eze. Este chiar mai bine să aÅŸtepÅ£i ani întregi să vină ei din proprie iniÅ£iativă, pentru că dacă sunt forÅ£aÅ£i e posibil ca să vină cu inima ÅŸi mai încătuÅŸată sau să găsescă ÅŸi mai multe motive de a-ÅŸi justifica absenÅ£a ÅŸi apoi, de îndată ce devin independenÅ£i - de exemplu când merg la universitate în alt oraÅŸ - să renunÅ£e total ÅŸi definitiv să mai meargă la biserică.

Uneori întâlnim adolescenÅ£i care spun: „Åžtiu că Dumnezeu mă iubeÅŸte pentru că Dumnezeu e un băiat de treabă, dar a merge la biserică n-are niciun haz, mai bine fac altceva”.

Da, sunt confruntată cu acest lucru ÅŸi cu ideea că a merge la biserică e plictisitor. Åži spun „Da, e plictisitor dacă nu te rogi. Dacă te rogi, fie ÅŸi cu propriile tale cuvinte, atunci devine interesant căci rugăciunea ta e unică, nimeni altcineva nu poate trăi ceea ce tu trăieÅŸti în acel moment; aÅŸa cum e plictisitor să mănânci dacă o faci fără poftă ÅŸi e plictisitor să ieÅŸi cu prietenii dacă Å£i-e inima împietrită”. Deci spun că trebuie să mă cercetez pe mine însumi ÅŸi să mă întreb dacă nu cumva mi-am pierdut setea duhovnicească, dacă nu cumva asta e o lipsă ÅŸi nicidecum un semn de împlinire ÅŸi emancipare, ci un indiciu că dimensiunea mea duhovnicească e dezactivată.

Alt motiv pe care îl invocă tinerii pentru a nu merge la biserică este că mereu li se spune „Nu fă asta, nu fă aia”, în timp ce-i atât de atrăgător să mergi la concerte, să încerci droguri, să-Å£i explorezi sexualitatea. „Trebuie să-Å£i trăieÅŸti viaÅ£a, să te bucuri de ea, iar Biserica nu face altceva decât să-Å£i stea în cale”, spun ei.

Da, mă confrunt ÅŸi cu acest aspect ÅŸi, din nou, cred că e una din acele situaÅ£ii unde paza bună trece primejdia rea sau, altfel spus, mai degrabă să previi decât să fii nevoit să vindeci: Cum s-a trăit credinÅ£a acasă, în familie? Care a fost felul în care au experimentat divertismentul începând din copilărie? Cum a abordat profesorul de religie cu copiii tema „a se distra”? Cum li s-au prezentat aspectele morale? Pentru că cel mai important mesaj al creÅŸtinismului este unul pozitiv ÅŸi a interzice copiilor anumite distracÅ£ii dăunătoare nu le va întări relaÅ£ia pe care o au cu Dumnezeu, ba chiar ar putea s-o slăbească. Din raÅ£iuni pastorale sau, să spunem, prin iconomie, sunt situaÅ£ii când e mai bine să nu-l împiedici pe un copil să experimenteze ceva dăunător, pentru a-i da posibilitatea să-ÅŸi exercite propria libertate ÅŸi, în acelaÅŸi timp, să continui să te rogi. BineînÅ£eles, acesta e un lucru destul de riscant, dar la fel de riscant e să-L prezinÅ£i pe Hristos ca pe un poliÅ£ist.

În ceea ce priveÅŸte lucrurile periculoase, ca ÅŸi promiscuitatea sau drogurile sau participarea la ritualurile dintr-o moschee, experienÅ£a altora e cea care ne dovedeÅŸte cât de periculoase sunt. Chiar ai nevoie să sari tu însuÅ£i în foc ca să-Å£i dai singur seama că te arde? Dar, o spun din nou, e mai uÅŸor să explici aceste pericole înainte ca să fie copilul tentat de a le face. Le explic copiilor de 11 ani riscurile pe care le implică relaÅ£iile cu sexul opus. Le povestesc celor de 10 ani despre diferitele religii, le explic că libertatea personală înseamnă a-Å£i apăra convingerile ÅŸi nicidecum a ceda la orice ÅŸi că eÅŸti mai matur ÅŸi mai independent dacă ai puterea să alegi ÅŸi să spui „nu” prietenilor decât dacă pretinzi că eÅŸti matur stându-le împotrivă părinÅ£ilor ÅŸi făcând ceea ce vor prietenii ca să le faci pe plac ÅŸi să fii „cool” în ochii lor. Acesta nu e un semn de maturitate. Dar, din nou, aceste lucruri trebuie spuse înainte ca tentaÅ£iile să-i împresoare pe copii. Odată ce sunt prinÅŸi sau se simt prinÅŸi în hăÅ£iÅŸurile unei relaÅ£ii, e dificil...

PuteÅ£i să ne spuneÅ£i cum să vorbim tinerilor despre căsătorie, mai ales despre a trăi în curăÅ£ie înainte de căsătorie?

Este foarte important să prezentăm dragostea conjugală dintr-o perspectivă pozitivă ÅŸi ortodoxă. Prin căsătorie sunt unite două persoane în totalitatea lor, iar „lipiciul” relaÅ£iei trupeÅŸti este atât de puternic încât cei doi devin „un singur trup”. Pun totul în comun. Aceasta implică o relaÅ£ie unică ÅŸi nu un ÅŸir de relaÅ£ii, ci un angajament pentru toată viaÅ£a, până ÅŸi în dificultăÅ£ile care pot apărea în drum. Altfel, a intra cu bună ÅŸtiinÅ£ă într-o relaÅ£ie temporară ÅŸi a merge până la capăt în ceea ce priveÅŸte partea fizică e ca ÅŸi cum ai face un foc în mijlocul camerei ÅŸi nu la locul său, în ÅŸemineu. SfinÅ£ii PărinÅ£ii ortodocÅŸi, spre deosebire de Fericitul Augustin, susÅ£in că relaÅ£ia trupească în cadrul căsătoriei nu are ca scop doar naÅŸterea de prunci (la urma urmei, ea nu duce întotdeauna la zămislire, iar unele cupluri nu au copii), ci ÅŸi că serveÅŸte la consolidarea unităÅ£ii cuplului. Dar asta nu înseamnă că doi tineri necăsătoriÅ£i pot avea relaÅ£ii sexuale doar pentru că amândoi vor acest lucru.

Dar ar putea să spună, aÅŸa ca ÅŸi majoritatea oamenilor care cred în valori umaniste: „ne-am promis unul altuia că o să ne petrecem întreaga viaÅ£ă împreună, că o să fim fideli unul altuia. Ce nevoie mai avem să ne căsătorim în biserică"?

Din felul în care Mântuitorul Însusi, ÅŸi mai apoi Sfântul Pavel au vorbit despre relaÅ£ia trupească, reiese clar că ea uneÅŸte două vieÅ£i într-una singură, deci a te angaja în acest fel de relaÅ£ie cu o singură persoană este, bineînÅ£eles, chiar fără căsătorie, mai puÅ£in periculos decât a avea mai mulÅ£i parteneri. Pentru că dacă, aÅŸa cum se spune, „te culci cu tot satul” („sleep around” în textul original, varianta englezească a expresiei româneÅŸti.), devii un singur trup cu mai multe persoane ÅŸi atunci te dez-integrezi, îti perzi integritatea. E bine să explicăm castitatea în sensul de integritate, aÅŸa cum o exprimă cuvintele care îi corespund în rusă ÅŸi greacă: Å£elomudrie, sophrosyne, întreagă cugetare. Relativ vorbind, e mai puÅ£in periculos să fii angajat în a-Å£i împărÅ£i viaÅ£a întreagă cu o singură persoană, chiar fără să te căsătoreÅŸti.

Dar Biserica priveÅŸte căsătoria nu doar ca pe un angajament uman ci o consideră o taină ÅŸi, din nou, trebuie să privim ÅŸi să vorbim despre această taină în mod ortodox ÅŸi nu în felul în care o face creÅŸtinismul apusean: nu e doar un angajament al soÅ£ilor pe care Dumnezeu îl binecuvântează, ci e o unire a soÅ£ilor făcută de Însusi Dumnezeu. Mântuitorul a spus: „Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”, iar singurul fel în care soÅ£ii sunt uniÅ£i de Dumnezeu este prin taina cununiei. În felul acesta, viitorii copii îsi încep viaÅ£a sub binecuvântarea lui Dumnezeu ÅŸi nu într-un fel care-i lipseÅŸte de acest har. AÅŸadar, niciun cuplu de tineri n-ar trebui să se joace cu vieÅ£ile lor ÅŸi să creadă că se pot descurca fără Dumnezeu ÅŸi, mult mai important, nu au dreptul să-l lipsească pe copil de binecuvântarea de a-ÅŸi începe viaÅ£a din părinÅ£i încununati de harul lui Dumnezeu.

Da, în cazul unui cuplu de tineri care vor să trăiască împreună ÅŸi să aibă copii. Dar astăzi există destule cupluri care nu vor să aibă copii ÅŸi care pot spune: „Dacă lipsim pe cineva de harul pe care spuneÅ£i că-l dă Biserica, atunci ne lipsim doar pe noi înÅŸine. Åži avem libertatea de-a o face.”

AÅŸ prefera să nu vorbesc despre contracepÅ£ie ÅŸi tot ceea ce e legat de ea. Cei care merg pe drumul pe care tocmai l-ai descris sunt ca acei oameni care neagă că ar fi bolnavi ÅŸi refuză liniÅŸtiÅ£i medicamentul. Nu putem să-i forÅ£ăm să se căsătorească în Biserică, dar ei cu adevărat renunÅ£ă cu o nonÅŸalanÅ£ă uimitoare la un aspect esenÅ£ial. Åži singurul lucru la care mă pot gândi pentru a împiedica asemenea situaÅ£ii este ca noi, în Biserică, să cunoaÅŸtem ÅŸi să transmitem învăÅ£ătura corectă despre căsătorie ÅŸi să dăm exemple bune de căsnicii fericite.

Pe de altă parte, există în Biserică oameni care privesc cununia religioasă ca un fel de „binecuvântare pentru sex”: înainte, abstinenÅ£ă totală, iar după, totul permis. Åži apoi, după cununie, partea trupească a relaÅ£iei dintre cei doi erupe ca un vulcan, ceea ce duce la un dezechilibru serios, chiar la despărÅ£ire...

SoluÅ£ia nu stă nicidecum în a avea relaÅ£ii trupeÅŸti înainte de căsătorie. SoluÅ£ia constă în a te căsători într-un fel cu adevărat ortodox ÅŸi în a avea o viaÅ£ă conjugală ortodoxă în care, chiar dacă există riscul patimii, se recurge din când în când la perioade de abstinenÅ£ă, la îndrumare duhovnicească, se trăieÅŸte o viaÅ£ă duhovnicească comună, ceea ce ar trebui să accentueze dragostea dintre soÅ£i ÅŸi să diminueze potenÅ£ialul distrugător al patimii. (Va urma)

Interviu realizat de Bogdan Grecu
Text © Sr Magdalen