Fragmente neodihnite (aprilie 2010)

"Frica de Dumnezeu" ne face smeriÅ£i ÅŸi ne eliberează de teama de lume - sunt liber pentru că nu mai am nimic, spune un personaj din Primul cerc al lui SoljeniÅ£ân - ce se transpune încetul cu încetul în această teamă uimită la care ajunge orice mare dragoste. Smerenia se materializează ÅŸi în puterea de a acorda atenÅ£ie celuilalt, unui copac, insectei pe care o zărim în treacăt, chiar unui nor efemer dar atât de frumos timp de o clipă. Smerenia face posibilă trezirea, putinÅ£a de "a vedea tainele slavei lui Dumnezeu ascunse în fiinÅ£e..." (Sf. Isaac Sirul, Tratate ascetice, 72). Smerenia este temelia ÅŸi consecinÅ£a "virtuÅ£ilor", ÅŸi una ÅŸi celelalte ascunse privirilor noastre. Este o sensibilitate la înviere a întregii fiinÅ£e.
Olivier Clement, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

ToÅ£i ne chinuim pe pământ ÅŸi căutăm libertatea, dar puÅ£ini sunt cei ce ÅŸtiu în ce anume stă libertatea ÅŸi unde se găseÅŸte ea. Åži eu doresc libertatea ÅŸi o caut zi ÅŸi noapte. Am înÅ£eles că ea este la Dumnezeu ÅŸi e dată de Dumnezeu inimilor smerite care s-au pocăit ÅŸi ÅŸi-au tăiat voia proprie înaintea Lui. Celor ce se pocăiesc Domnul le dă pacea Lui ÅŸi libertatea de a-L iubi. Åži nu e nimic mai bun pe lume decât a iubi pe Dumnezeu ÅŸi pe aproapele. În aceasta îÅŸi găseÅŸte sufletul odihna ÅŸi bucuria.
Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii ÅŸi iadul smereniei

... Sunt duh învelit în nalucă de humă,
Sunt om odrăslit dintr-un tată ÅŸi-o mumă,
Dar sunt nerăspunsa-ntrebare.
Ce glas e destoinic să-mi spună-ncotro e
Oceanul de somn ce icnind fără voie
M-a-mpins ÅŸi pe mine-n miÅŸcare?
Nici maica nu ÅŸtie ce tainică normă
Îmi dete din carnea-i vremelnică formă,
Neant înflorit în minune,
Căci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli ÅŸi astre
Din veşnica Ta-nţelepciune.

În ceruri, Părinte, sunt abur în aburi
Åži-asemeni cu apa ce-ngheaÅ£ă pe jgheaburi
Prin coaja de carne din spaţiu.
Tu cugeÅ£i, se naÅŸte; voieÅŸti ÅŸi durează;
Respiri… ÅŸi-nfloreÅŸte; iubeÅŸti ÅŸi vibrează
De-adâncul luminii nesaÅ£iu.

De Tine mi-e foame, de Tine mi-e sete,
Fac dâră de umbră acestei planete
Cu spumă de soare pe creste;
Åži-n saltul credinÅ£ei gustând veÅŸnicia,
Din pulberea lumii îmi strig bucuria
Că sunt întru Cel care este!

Nichifor Crainic, Laudă (fragm.)

Nu vă grăiÅ£i de rău unul pe altul, fraÅ£ilor. Cel ce grăieÅŸte de rău pe frate, ori judecă pe fratele său, grăieÅŸte de rău legea ÅŸi judecă legea; iar dacă judeci legea nu eÅŸti împlinitor al legii, ci judecător. Unul este Dătătorul legii ÅŸi Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască ÅŸi să piardă. Iar tu cine eÅŸti, care judeci pe aproapele?

VeniÅ£i acum cei care ziceÅ£i: "Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an ÅŸi vom face negoÅ£ ÅŸi vom câÅŸtiga". Voi, care nu ÅŸtiÅ£i ce se va întâmpla mâine… Că ce este viaÅ£a voastră? Abur sunteÅ£i, care se arată o clipă, apoi piere. În loc să ziceÅ£i: "Dacă Domnul voieÅŸte, vom trăi ÅŸi vom face aceasta sau aceea". Åži acum vă lăudaÅ£i în trufia voastră. Orice laudă de acest fel este rea. Drept aceea, cine ÅŸtie să facă ce e bine ÅŸi nu face, păcat are.

Epistola sobornicească a Sf. Apostol Iacov, IV, 11-17

Dacă te înfurii mustrând pe cineva, doar îÅ£i astâmperi patima. Nu trebuie să mântui pe altul pierzându-te pe tine.

Avva Macarie, Patericul

Predicarea Învierii rămâne nebunie pentru această lume. Åži nu este de mirare că înÅŸiÅŸi creÅŸtinii oarecum o "explică", reducând-o de fapt la vechile doctrine precreÅŸtine ale nemuririi ÅŸi supravieÅ£uirii... Or Biserica este intrarea în viaÅ£a înviată a lui Hristos, comuniune în viaÅ£a veÅŸnică, bucurie ÅŸi pace în Duhul Sfânt. Ea este aÅŸteptarea "zilei neînserate" a ÎmpărăÅ£iei; nu a unei "alte lumi", ci a împlinirii tuturor lucrurilor ÅŸi a întregii vieÅ£i în Hristos. În El, moartea însăÅŸi a devenit fapt de viaÅ£ă, pentru că El a umplut-o cu Sine, cu dragostea ÅŸi lumina Sa.

Åži dacă eu fac această nouă viaÅ£ă - a mea, dacă fac aceasta foame ÅŸi sete după ÎmpărăÅ£ie - a mea, această aÅŸteptare a lui Hristos - a mea, cu certitudinea că Hristos e ViaÅ£a, atunci moartea mea însăÅŸi va deveni act de comuniune cu ViaÅ£a. Pentru că nici viaÅ£a, nici moartea nu ne pot despărÅ£i de dragostea lui Hristos. Nu ÅŸtiu nici "când" ÅŸi nici "cum" va veni împlinirea. Dar ÅŸtiu că în Hristos această mare Trecere, PaÅŸtile lumii au început; lumina "lumii ce va să fie" vine la noi în bucuria ÅŸi pacea Duhului Sfânt, pentru că Hristos a înviat ÅŸi ViaÅ£a stăpâneÅŸte.

Pr. Alexander Schmemann, Pentru viaţa lumii

La utrenia din noaptea PaÅŸtilor, în tăcerea care pecetluieÅŸte Sâmbăta Mare, preotul ÅŸi poporul ies din Biserică. Procesiunea se opreÅŸte afară, în faÅ£a porÅ£ilor închise ale incintei. Pentru o clipă aceste porÅ£i simbolizează mormântul Domnului, moartea ÅŸi iadul. Preotul face semnul crucii asupra porÅ£ilor, acestea se deschid larg precum cele ale infernului iar lumea intră în Biserica inundată de lumină cântând: "Hristos a înviat din morÅ£i cu moartea pe moarte călcând ÅŸi celor din mormânturi viaÅ£ă dăruindu-le!".

PorÅ£ile iadului au redevenit Poartă a Bisericii, deci a ÎmpărăÅ£iei. Într-adevăr, lumea în ansamblul ei este deopotrivă iad ÅŸi împărăÅ£ie a lui Dumnezeu, deopotrivă condamnată ÅŸi mântuită. "Iată, frate, porunca pe care Å£i-o dau", spune Sfântul Isaac: "fie ca milostenia să-Å£i încline mereu balanÅ£a, pînă cînd vei simÅ£i în tine însuÅ£i milostivirea pe care Dumnezeu o arată lumii".

Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu

Selecţia fragmentelor: Daniel Chira