Duminica iertării

publicat in Cuvântul mitropolitului Serafim pe 1 Martie 2020, 19:27

Duminica de astăzi se numeÅŸte în calendarul ortodox „Duminica izgonirii lui Adam din rai” dar ÅŸi „Duminica iertării”. Acum, la începutului Postului Mare, ne aducem aminte de primii oameni, Adam ÅŸi Eva, care au fost alungaÅ£i din rai pentru neascultarea de porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din „pomul cunoÅŸtinÅ£ei binelui ÅŸi răului” (Cartea Facerii, capitolul 3). IspitiÅ£i de frumuseÅ£ea acestui pom, „care era plăcut ochilor la vedere ÅŸi vrednic de dorit” (versetul 6), ÅŸi înÅŸelaÅ£i de diavolul că nu vor muri dacă vor gusta din el, după cum le‑a spus Dumnezeu, primii oameni s‑au înfruptat din rodul pomului oprit. În momentul acela, Adam ÅŸi Eva au cunoscut prin propria lor experienÅ£ă binele ÅŸi răul, adică ÅŸi‑au dat seama imediat de binele ÅŸi de fericirea din care au căzut ÅŸi de răul în care au ajuns. Ei s‑au văzut deodată goi ÅŸi, ruÅŸinaÅ£i de fapta lor, s‑au ascuns printre ceilalți pomi ai raiului. În loc să‑şi recunoască păcatul ÅŸi să‑şi ceară iertare, au dat vina unul pe altul, au dat vina pe ÅŸarpele care i‑a ispitit și chiar pe Dumnezeu. La întrebarea lui Dumnezeu: „Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți‑am poruncit să nu mănânci?”, Adam îi răspunde: „Femeia pe care mi‑ai dat‑o să fie cu mine, aceea mi‑a dat din pom ÅŸi am mâncat .”(versetul 12). Cu alte cuvinte, tu ești de vină, Doamne, pentru că mi‑ai dat o femeie care m‑a ispitit. Eva, la rândul ei, îi spune lui Dumnezeu: nu eu sunt de vină, ci „șarpele care m‑a amăgit și eu am mâncat.” (versetul 13).

Nerecunoașterea păcatului propriu și aruncare a vinii pe ceilalți, ba chiar pe Dumnezeu, o moștenim cu toții de la protopărinții noștrii Adam și Eva. Dacă Adam și Eva ÅŸi‑ar fi cerut iertare pentru păcatul lor, Dumnezeu i‑ar fi iertat, iar soarta lor ÅŸi a urmaÅŸilor lor, până la sfârșitul lumii, ar fi fost cu totul alta. Datorită lipsei lor de pocăință, Dumnezeu îi alungă din rai, însă le făgăduieÅŸte un izbăvitor, care va zdrobi capul ÅŸarpelui (versetul 15). Acesta este Mântuitorul Iisus Hristos, Care prin Patima Sa, prin Moartea ÅŸi Învierea Sa a distrus puterea diavolului și i‑a scos din iad pe Adam ÅŸi pe Eva ÅŸi pe toÅ£i urmaÅŸii lor adormiÅ£i întru credinÅ£ă. Este important de reÅ£inut că, după căderea primilor oameni în păcat, Dumnezeu îl blesteamă pe diavolul care i‑a ispitit, dar nu‑i blesteamă pe oamenii care au păcătuit. Dumnezeu nu-i blesteamă niciodată pe oameni, ci îi binecuvântează ÅŸi aÅŸteptă până la moarte pocăinÅ£a fiecăruia.

Istoria primilor oameni este ÅŸi istoria noastră, a fiecăruia. Fiecare din noi îi moÅŸtenim pe protopărinÅ£ii noÅŸtri Adam ÅŸi Eva, cu părÅ£ile lor pozitive, dar ÅŸi cu părÅ£ile lor negative. AÅŸa precum primul om a fost făcut „după chipul ÅŸi asemănarea lui Dumnezeu”, tot aÅŸa purtăm ÅŸi noi în fiinÅ£a noastră lăuntrică chipul ÅŸi asemănarea lui Dumnezeu, adică pe Dumnezeu ÎnsuÅŸi. De aceea omul tinde în mod natural spre Dumnezeu, Prototipul său, și nu are liniște până nu‑L găseÅŸte. „NeliniÅŸtit este sufletul meu până nu se va  odihni întru Tine, Doamne”, a zis Fericitul Augustin. Numai omul care ÅŸi‑a denaturat cu totul firea, prin păcat, nu‑l mai caută pe Dumnezeu, încalcă poruncile Lui, nu se roagă ÅŸi trăieÅŸte indiferent „ca un fără de Dumnezeu”. AceÅŸtia sunt cei mai nefericiÅ£i oameni!

Înclinarea spre păcat, spre neascultarea de Dumnezeu, spre lăcomie ÅŸi spre orice rău pe care‑l săvârÅŸim în viaÅ£ă o moÅŸtenim tot de la primii oameni, dar și de la urmașii lor. Fiecare om este o sinteză a întregii omeniri, de la Adam până la părinÅ£ii din care se naÅŸte. Îi moÅŸtenim deci pe toÅ£i, însă mai cu seamă pe bunicii ÅŸi pe părinÅ£ii noÅŸtri, atât în cele bune, cât ÅŸi în cele rele. Copiii sunt icoana părinÅ£ilor! TotuÅŸi, înclinaÅ£iile (rele)moÅŸtenite nu sunt o fatalitate. Dacă suntem credincioÅŸi, ne luptăm cu ele ÅŸi, încetul cu încetul, cu ajutorul lui Dumnezeu, le biruim. Astfel, răul moÅŸtenit se transformă în bine, iar Dumnezeu ne răsplăteÅŸte lupta prin pacea ÅŸi bucuria inimii, iar la sfârÅŸit cu fericirea veÅŸnică. ViaÅ£a are întotdeauna un sens pozitiv, pe care nu trebuie să‑l uităm nici în cele mai grele încercări prin care trecem. Cu credinÅ£ă neclintită, cu rugăciune din inimă ÅŸi cu ajutorul lui Dumnezeu, toate relele se pot preface în bine. Dacă‑L avem pe Dumnezeu mereu în suflet, nimic nu ne poate vătăma. Fără Dumnezeu însă suntem foarte vulnerabili; păcatul ÅŸi consecinÅ£ele lui ne vor chinui mereu sufletul ÅŸi trupul. Scăparea este deci numai la Dumnezeu.

Acum, la începutul Postului Mare, meditând la viaÅ£a primilor oameni alungaÅ£i din rai, să hotărâm în inima noastră să nu le urmăm exemplul de neascultare, ci, dimpotrivă, să rămânem ascultători faÅ£ă de poruncile lui Dumnezeu, care ne sunt date ca să ne păzească de ceea ce vatămă sufletul ÅŸi trupul. Dumnezeu ne cere mai cu seamă să ne iubim unii pe alÅ£ii, pentru că numai dragostea ne aduce pace ÅŸi bucurie în suflet. Nu putem fi sănătoÅŸi ÅŸi fericiÅ£i dacă nu ne iubim unii pe alÅ£ii, dacă nu îi iubim chiar ÅŸi pe vrăjmaÅŸii noÅŸtri. Dragostea curată care vine de la Dumnezeu, prin ascultarea de El, este leacul care ne vindecă sufletul ÅŸi trupul de orice neputinÅ£ă. În acest Post, fiecare este chemat să se înfrâneze, după putinÅ£ă, de la mâncare ÅŸi băutură, de la plăcerile lumeÅŸti ÅŸi mai cu seamă de la păcat. Totodată, Dumnezeu ne cheamă să ne descărcăm conÅŸtiinÅ£a în Taina Spovedaniei sau a Mărturisirii păcatelor, să ne rugăm mai mult ÅŸi să facem cât mai mult bine semenilor noÅŸtri aflaÅ£i în nevoi. Numai prin post ÅŸi rugăciune ÅŸi prin săvârÅŸirea binelui sufletul ni se umple de pace ÅŸi de bucurie, răsplată a ostenelilor noastre. 

Să ne cerem iertare unii de la alÅ£ii pentru ca postul nostru să fie bine primit de Dumnezeu. Primul care vă cere iertare sunt eu, Părintele vostru sufletesc! 

Bunul Dumnezeu să ne ierte pe toÅ£i ÅŸi să ne ajute să purtăm crucea Fiului Său în Postul acesta ÅŸi în toate zilele vieÅ£ii noastre, pentru a ne putea bucura de Învierea Lui! 

† Mitropolitul Serafim