Fragmente din cuvântul Mitropolitului Iosif la congresul „Teologie ÅŸi ÅŸtiinÅ£ă”, BucureÅŸti, 25-28 septembrie 2008

I. Antinomia Teologie - ÅžtiinÅ£ă

Din punctul de vedere al TradiÅ£iei sfinÅ£ilor PărinÅ£i, Teologia nu revendică statutul de ÅŸtiinÅ£ă ÅŸi deci nu este nici în contradicÅ£ie, nici în rivalitate cu ea. Cât despre ÅŸtiinÅ£ă, ea nu revendică cunoaÅŸterea lui Dumnezeu, ea pretinde cunoaÅŸterea lumii fizice.

În metoda pe care o urmăreÅŸte, ÅžtiinÅ£a studiază în principiu obiectele (sau subiecte luate ca obiecte) ÅŸi tinde să stabilească o serie de cunoÅŸtinÅ£e (un câmp de cunoaÅŸtere) verificate, verificabile ÅŸi incontestabil demonstrate (din punct de vedere teoretic ÅŸi experimental). În ceea ce priveÅŸte Teologia, ea transmite, dezvoltă, slăveÅŸte un dat revelat. Acest dat este revelat de cineva, Dumnezeu ÎnsuÅŸi, recunoscut prin CredinÅ£ă ca Acela care se revelează El ÎnsuÅŸi, ÅŸi care revelează ce este omul ÅŸi ce este lumea. Teologia vizează în mod esenÅ£ial un subiect; ea este dialog între subiectul care revelează ÅŸi subiectul care primeÅŸte ÅŸi răspunde.

Părintele Stăniloae spune în Dogmatica sa (Teologia Dogmatică Ortodoxă, Editura Institutului Biblic ÅŸi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, BucureÅŸti 2003, vol.I) că problema cunoaÅŸterii este legată de cea a păcatului: „Rezultă neascultarea, mândria ÅŸi pofta noastră egoistă ca slăbire a spiritului. Iar ele produc o restrângere a cunoaÅŸterii creaÅ£iei lui Dumnezeu” (p.493).

ConsecinÅ£ele păcatului strămoÅŸesc, care este singurul păcat universal, sunt acelea că fiinÅ£a umană vede realul ca obiect al cunoaÅŸterii, al plăcerii ÅŸi al posesiei, ceea ce este „o restrângere a cunoaÅŸterii”: „cunoÅŸtinÅ£a aceasta restrânsă e adaptată înÅ£elegerii lumii ca ultimă realitate, dar o realitate cu caracter de obiect menit să satisfacă exclusiv nevoile trupeÅŸti ale creaturii raÅ£ionale, devenite patimi”.

CunoaÅŸterea ÅŸtiinÅ£ifică s-ar naÅŸte din această problematică de transformare a lumii în obiect: „vede în creaÅ£ie un vast obiect opac ÅŸi ultim fără nicio transparenÅ£ă, fără niciun mister” (494). Ar fi legată de condiÅ£ia omului căzut. [...]

Dar, spune Părintele Dumitru Stăniloae (p 495), cunoaÅŸterea accesibilă omului nu se restrânge numai la cea a unui obiect opac: "oamenii pot străpunge parÅ£ial această opacitate printr-o altă cunoaÅŸtere". Dar el nu poate învinge pe deplin această opacitate ÅŸi cunoaÅŸterea legată de ea: starea obiectivată a creaÅ£iei "rămâne structura dominantă".

Alte tentative de cunoaÅŸtere decât ÅžtiinÅ£a există de altminteri: poezia, arta plastică sau muzicală tind să regăsească transparenÅ£a realului. În ceea ce priveÅŸte cunoaÅŸterea raÅ£ională ÅŸi ÅŸtiinÅ£ifică a realului, ÅŸtiinÅ£a întâlneÅŸte raÅ£ionalitatea cu care Logosul dumnezeiesc a impregnat creaÅ£ia. Posibilitatea de a înÅ£elege lumea constituie deja fundamentul dialogului divino-uman despre care Teologia vrea să dea mărturie. FiinÅ£a umană creată după chipul Cuvântului îÅŸi exercită capacitatea de a recunoaÅŸte urmele Modelului său în orice formă de raÅ£ionalitate. Omul de ÅŸtiinÅ£ă este deja într-o oarecare măsură teolog. [...]

Printr-un demers de cunoaÅŸtere strict raÅ£ională, fiinÅ£a umană rămâne la aspectul de obiect în ceea ce priveÅŸte lumea, corpul omenesc ÅŸi mintea omenească însăÅŸi. Omul s-a îndepărtat de înÅ£elegerea creaÅ£iei ca dar ÅŸi ca manifestare a iubirii lui Dumnezeu.

II.Dialogul ÅŸi cooperarea Teologie - ÅžtiinÅ£ă

Teologia trebuie să poată lua în considerare descoperirile ÅžtiinÅ£ei ÅŸi să aprecieze adevărul acestora, chiar dacă aceste elaborări rămân în limitele unui real obiectivat. [...]

Trebuie să putem încuraja orice formă de interes arătată de Teologie în ceea ce priveÅŸte ÅžtiinÅ£a: să încurajăm dezvoltarea culturii ÅŸtiinÅ£ifice la teologi, chiar o adevărată formare ÅŸtiinÅ£ifică a laicilor ÅŸi a clerului. Teologia nu poate să ignore (în ambele sensuri ale cuvântului: a nu ÅŸti ÅŸi a dispreÅ£ui) munca înfăptuită într-un duh loial ÅŸi metodic de către savanÅ£i, ÅŸi ale cărui rezultate sunt de cele mai multe ori pasionante. Teologul, chiar dacă nu are datoria să accepte totul, are însă datoria să înÅ£eleagă totul în vremea în care trăieÅŸte, pentru că din Biserică trebuie să izvorască Cuvântul profetic pentru aceste vremuri. Cuvântul întrupat ÅŸi-a asumat în adâncul Său fiinÅ£a ÅŸi experienÅ£a Omului ÅŸi tocmai din această profunzime ne-a vorbit ÅŸi S-a arătat Cel care transfigurează realul.

Teologia, pentru a se arăta demnă de dialogul cu ÅžtiinÅ£a, trebuie să se adape din experienÅ£a ascetică a Bisericii. Postul ÅŸi rugăciunea adevăratei CredinÅ£e, prin care fiinÅ£a umană iese din păcat ÅŸi restaurează relaÅ£ia interpersonală cu Dumnezeul ÅŸi Creatorul Său, regăseÅŸte prin Sfântul Duh comuniunea cu Fiul întrupat, constituie condiÅ£iile Teologiei înseÅŸi ÅŸi a întregii gândiri creÅŸtine asupra cunoaÅŸterii.

Fructul unui asemenea demers ascetic la teologul creÅŸtin va fi curăÅ£irea de patimi (gelozie ÅŸi rivalitate în privinÅ£a ÅžtiinÅ£ei sau dispreÅ£, ignoranÅ£ă, atitudine temătoare ÅŸi defensivă, etc.), dobândirea unei viziuni harismatice a realului ce permite nu doar contemplarea raÅ£iunii lucrurilor (aceÅŸti „logoi” despre care vorbeÅŸte sfântul Maxim Mărturisitorul), dar ÅŸi interpretarea descoperirilor ÅŸtiinÅ£ifice înseÅŸi.

Teologia nu este o ÅŸtiinÅ£ă rivală a ÅžtiinÅ£ei! Ea este restaurarea demersului original al cunoaÅŸterii: ea trebuie să poată astfel integra munca înfăptuită de ÅžtiinÅ£ă, departe de a i se opune ca ÅŸi cum ar fi pe acelaÅŸi plan.

Printr-o autentică viaÅ£ă ascetică ÅŸi duhovnicească, teologul ar trebui să poată primi de la Duhul Sfânt harul discernământului, mai ales în ceea ce priveÅŸte teoriile ÅŸtiinÅ£ifice (de exemplu, evoluÅ£ionismul) ÅŸi proiectele ÅŸtiinÅ£ifice (în domeniul biologic în zilele noastre); ar trebui să mai poată primi harul dezvoltărilor noi ÅŸi profetice, perfect coerente cu sfânta TradiÅ£ie.

Concluzie

Un alt capitol ar fi acela al relaÅ£iei Teologiei cu tehnica ÅŸi în general cu toate propunerile făcute de ÅžtiinÅ£ă. Teologia are ca sarcină mai ales în secolul al 21-lea, să reevalueze în mod constant statutul personal al fiinÅ£ei umane (care nu este deci un obiect de ÅŸtiinÅ£ă, nici de plăcere, nici de dominare) ÅŸi statutul sacramental al naturii ÅŸi al materiei ca dar încredinÅ£at de către Creator Omului (natură ÅŸi materie care nu sunt deci obiecte ÅŸi lucruri promise plăcerii ÅŸi consumului). Teologia are mai ales ca sarcină să-ÅŸi reevalueze propriul statut ÅŸi să se elibereze de o concepÅ£ie ÅŸtiinÅ£ifică a teologiei în care Dumnezeu ÎnsuÅŸi, nemaifiind perceput ca Persoana ÅŸi Subiectul prin excelenÅ£ă, s-ar reduce la nivelul de obiect al cunoaÅŸterii!