„Scopul vieÅ£ii creÅŸtine este dobândirea Sfântului Duh”

TotuÅŸi, ei erau conÅŸtienÅ£i că despătimirea ÅŸi sfinÅ£irea nu sunt rezultatul luptelor ascetice, ci exclusiv darul lui Dumnezeu, căci, potrivit unei alte maxime ascetice, „totul este har”. Harul este însă exigent. El aÅŸteptă conlucrarea cu el. El se înmulÅ£eÅŸte sau se retrage în funcÅ£ie de angajarea noastră în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Există deci o misterioasă dialectică între harul primit la Botez ÅŸi celelalte Sfinte Taine, îndeosebi între Euharistie ÅŸi lucrarea omului: Harul se înmulÅ£eÅŸte pe măsura angajării credinciosului în nevoinÅ£ele ascetice, după cum ÅŸi angajarea lui, susÅ£inută de har, este tot mai deplină ÅŸi fără rezerve, mergând până la vărsarea sângelui în lupta cu patimile.

 Cele două realităÅ£i antinomice, „totul este har” ÅŸi „dă‑ţi sângele pentru a primi harul”, se regăsesc cu o evidenÅ£ă deosebită în viaÅ£a Sfântului Serafim de Sarov. La 7 ani, copilul Prohor (numele lui de botez) cade de pe turla bisericii orăÅŸelului său natal Kursk fără să i se întâmple nimic. La 10 ani se îmbolnăveÅŸte grav ÅŸi este salvat prin atingerea de icoana Maicii Domnului, „Snamenija”. În mânăstirea Sarov, unde intră la vârsta de 19 ani, Maica Domnului i se arată de două ori ÅŸi‑l tămăduieÅŸte de boli grave. TotuÅŸi, prin voia lui Dumnezeu, sănătatea lui rămâne mereu precară. Fără îndoială, Sfântul a experimentat lucrarea harului în toate nevoinÅ£ele sale ascetice, deosebit de aspre, ca în rugăciunea de o mie de zile pe o piatră din apropierea chiliei sale din pustie. PărinÅ£i ai mânăstirii ÅŸi credincioÅŸi l‑au văzut adeseori, când slujea Sf. Liturghie, învăluit în lumină. Sfântul a primit de la Dumnezeu ÅŸi darul de a tămădui bolnavi ÅŸi de a cunoaÅŸte gândurile oamenilor. Unui credincios pe nume Motovilov, pe care l‑a tămăduit de paralizia picioarelor, i‑a descoperit chipul său transfigurat de har, spunându‑i că „scopul vieÅ£ii creÅŸtine este dobândirea Sfântului Duh”. Aceasta înseamnă că toate eforturile ascetice, postul, rugăciunea, faptele bune ÅŸi slujirea semenilor trebuie săvârÅŸite cu smerenie ÅŸi cu conÅŸtiinÅ£a că nu noi le săvârÅŸim prin propriile puteri, ci harul lui Dumnezeu este cel ce pe toate plineÅŸte în viaÅ£a noastră ÅŸi a lumii. Astfel ne umplem tot mai mult de Duhul Sfânt.

 Prin nevoinÅ£ele sale extreme, harul Duhului Sfânt i‑a modelat fiinÅ£a într‑atât încât Sfântul a dobândit o „inimă compătimitoare”, adică o inimă plină de iubire faÅ£ă de semeni. Mii de credincioÅŸi alergau spre Sarov pentru a‑l vedea, spre a‑i cere rugăciunea  ÅŸi pentru a fi ajutaÅ£i în necazurile lor. Părintele Serafim întâmpina pe fiecare cu cuvintele „Bucuria mea, Hristos a înviat”! Simpla întâlnire cu el însemna o binecuvântare pentru pelerini. Fiecare se întorcea acasă cu pace ÅŸi bucurie în suflet. De aceea Sfântul le spunea: „CâÅŸtigaÅ£i‑vă pacea inimii ÅŸi mii de oameni se vor mântui în jurul vostru”.

Spiritualitatea ortodoxă este unitară ÅŸi se adresează întregului popor al lui Dumnezeu, indiferent de statutul pe care‑l are fiecare în Biserică: episcopi, preoÅ£i, diaconi sau simpli credincioÅŸi. ToÅ£i sunt chemaÅ£i la sfinÅ£enie,  care este darul exclusiv al Sfântului Duh. TotuÅŸi, Sfântul Duh nu‑l sfinÅ£eÅŸte pe credincios fără participarea lui prin rugăciune, asceză ÅŸi fapte bune. Monahii cu deosebire sunt aceia care s‑au angajat să trăiască maximalismul evanghelic fără nici un compromis. Ei au avut experienÅ£a „războiului nevăzut” al demonilor care se împotrivesc împlinirii voii lui Dumnezeu, Care este sfinÅ£irea noastră (cf. I Tesaloniceni 4, 3). De aceea viaÅ£a multor monahi este exemplară pentru creÅŸtinii care trăiesc în lume, iar scrierile lor sunt deosebit de preÅ£uite în TradiÅ£ia ortodoxă.

† Mitropolitul Serafim