Să spunem poveștile Bibliei copiilor

Copiilor le place să asculte „basme minunate”, povești care vin din bătrâni și care îi ajută să crească, să învețe să se cunoască și să-și găsească locul pe lume. Cu redescoperirea importanței poveștii, nu este nevoie să detaliem toate virtuțile ei pedagogice și terapeutice. O carte care adună multe astfel de povești minunate este Biblia. Povestirile pe care le găsim aici despre creație, despre izgonire și urmările acesteia nu sunt oare temelia răspunsurilor la întrebările despre Dumnezeu, despre viață, păcat, moarte și suferință? Povestirile despre Avram, despre Iosif sau Ilie nu sunt ele pline de fapte și de învățături? Dacă suntem creștini, aceste povestiri fac parte din moștenirea noastră și trebuie să încercăm să le transmitem copiilor noștri. Cântările utreniei și paremiile, precum și literatura noastră duhovnicească sunt pline de astfel de povestiri biblice. Cunoașterea acestor povestiri poate să ne ușureze participarea la slujbe și poate să ne facă să-i înțelegem mai bine pe părinții care ne ajută să pătrundem taina Întrupării lui Hristos și a mântuirii noastre.

Aceste întâmplări biblice pot fi povestite și ascultate de foarte multe ori, descoperind de fiecare data ceva nou, ceva trebuincios credinței noastre. O tânără grecoaică ortodoxă a cărei bunici locuiau în Asia Mică înainte de a fi expulzați în 1923, spunea că singurele povești spuse acolo erau cele biblice.

Când ne uităm mai atent la aceste povestiri, descoperim aceleași elemente ca-n basmele minunate, și în plus, povestea destăinuirii lui Dumnezeu făpturilor Sale pe care le iubește și pe care vrea să le izbăvească din moarte și din păcat.

Sfântul Ioan Gură de Aur învăța în Antiohia în secolul al IV-lea, că este bine să le povestim copiilor Biblia. Aceste sfaturi sunt adunate în cartea: „Despre slava deșartă și educația copiilor”. „Copiii să nu audă nimic necuviincios... să nu audă povești băbești sau flecăreli. Iar când copilul se odihnește din efortul depus pentru studiu, vorbește-i încercând să-l faci să-și ia gândul de la orice copilării pentru ca să crești un filozof și un atlet și un cetățean al Împărăției lui Dumnezeu. Așa să-i spui și așa să-i povestești”.

Urmează povestea lui Cain și Abel spusă de Sfântul Ioan. Povestirea sa e întretăiată de sfaturi practice (§39-46).Să nu uităm că aceste texte sunt „înregistrări” de învățăminte pe care le împărtășea enoriașilor și fiilor săi duhovnicești. Când comparăm povestirea sa cu cea din Biblie (Facere 4, 1-16), constatăm că nu respectă întocmai textul, ceea ce e foarte firesc, căci fiecare povestitor pătrunde povestea cu personalitatea sa și o adaptează publicului ascultător. Povestea este animată și nu se repetă în mod servil ca o placă. Povestitorul încearcă mereu să respecte spiritul poveștii și firul acțiunii. De asemenea, catehetul-povestitor vrea să treacă în spatele poveștii pentru ca Dumnezeu să fie cel care sădește cuvintele Sale în inima ascultătorului.

Sophie Lossky