Despre anaforaua liturgică (II)
publicat in Dicţionar Liturgic pe 4 Septembrie 2018, 06:04
În articolul trecut am putut vedea care este textul anaforalei Sfântului Ioan Gurăde Aurși cum l‑au împărțit liturgiștii în mai multe părți (Praefatio, Sanctus, Institutio, Anamnesis, Epiclesis, Intercessio). Acum vom reda câteva texte din comentariile liturgice ale Sfinților Părinți pentru a înțelege mai bine conținutul acesteia.
1. Partea de început (Prefatio) a anaforalei este văzută de către Sfântul Gherman al Constantinopolului ca o apropiere directă a slujitorului de Dumnezeu, pentru a‑I aduce laudă și mai ales pentru a fi inițiat în lumina Sfintei Treimi. El zice: „Iereul (preotul) vine cu îndrăznire la tronul harului lui Dumnezeu [cf. Evr 4, 16] și vestind și grăind cu Dumnezeu cu inima adevărată în deplina certitudine a credinței [cf. Evr 10, 19‑21], nu prin nor ca odinioară Moise în Cortul Mărturiei [cf. Iș 40,22], ci privind fața Domnului cu față descoperită, e inițiat în cunoașterea dumnezeiască și credința Sfintei Treimi și grăiește singur cu Cel Singur, vestind în taină tainele cele ascunse dinaintea veacurilor și de generații [cf. Col 1,26] iar acum făcute arătate nouă prin arătarea Fiului lui Dumnezeu [cf. 2 Tim 1, 10], fiindcă ni le‑a explicat Fiul Unul –Născut Care este în sânul Tatălui [cf. In 1,18]…”1.
2. Imnul Sanctus (Sfânt! Sfânt! Sfânt! Domnul Savaot!...) exprimă și el dorința creștinilor și a slujitorilor de a se înălța mai mult în cunoașterea lui Dumnezeu, imitând cetele îngerilor care Îl înconjoară și Îl slăvesc neîncetat pe Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „întreitul strigăt de sfințire [cf. Is 6,3] al imnologiei dumnezeiești făcut de tot poporul credincios arată unirea și egalitatea sa de cinstire cu puterile necorporale și inteligente [ale îngerilor] care se va arăta în veacul viitor, prin care firea oamenilor va fi învățată să laude în imne și să sfințească într‑un glas cu puterile de sus prin întreite sfințiri Dumnezeirea Triipostatică Una din pricina identității veșnicei lor mișcări neschimbabile în jurul lui Dumnezeu”2.
3. Imediat după Sanctus, se reia tema mântuirii și a răscumpărării prin Hristos, arătându‑se prin această că „cel cu puțin mai mic decât îngerii” poate fi asemenea îngerilor doar prin ceea ce a făcut Hristos pentru el și prin Testamentul pe care i l‑a lăsat (acela de a iubi și de a săvârși Sfânta Jertfă) la Cina cea de Taină.
4. Cuvintele de instituire a Euharistiei (Institutio) („Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu… Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu…”) reactualizează chemarea Mântuitorului de a ne împărtăși cu El pentru a avea viață în noi și pentru a fi uniți cu El („Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică… oricine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne în Mine și Eu în el” [In 6, 54‑56]).
5. Anamnesis (amintirea morții, a îngropării și învierii Domnului) și oferirea „în schimb” a Darurilor de pâine și vin (la Ale Tale dintru ale Tale…) arată strânsa legătură dintre Jertfa de răscumpărare a Mântuitorului și modul în care putem să beneficiem de roadele acestei Jertfe, și anume, împlinind ceea ce El ne‑a poruncit când a zis: „Aceasta să o faceți întru pomenirea mea”.
Spunem Ale Tale dintru ale Tale pentru că a Domnului este întreaga creație, și Ție Îți aducem de toate și pentru toate, însensul că Îi oferim Domnului din toate cele rodite de pământ, pâinea și vinul, ca o pârgă a creației; și pentru toate, adică pentru toate cele pe care Hristos le‑a îndurat pentru noi și pe care le‑am amintit mai înainte.
6. Rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt (Epiclesis) reprezintă partea ce mai importantă a anaforalei, pentru că prin ea preotul roagă pe Dumnezeu să coboare harul Duhului Sfânt peste comunitate și peste Darurile ce sunt puse înainte. Acesta este momentul în care pâinea și vinul se prefac în Trupul și Sângele Domnului. Despre aceasta (în pofida viziunii catolice, care afirmăcăDarurile se prefacîntimpulrostirii cuvintelor de instituire) Simeon al Tesalonicului spunea: „Iereul istorisind și lăudând cele ale Economiei [mântuirii], strigă mai întâi dumnezeieștile glăsuiri ale lui Hristos și că El însuși a predat acest lucru… și spunând aceasta (epicleza) le pecetluiește [cu semnul crucii], și pecetluindu‑le de trei ori, iereul crede că pâinea și vinul sunt Însuși Trupul și Sângele Lui, Întrucât Însuși Hristos e Cel ce lucrează prin iereu împreună cu Tatăl și cu Duhul, și El este Cel ce aduce și Cel ce se aduce, Cel ce jertfește și Cel ce Se jertfește, Cel ce primește și Cel ce împarte, cum spunem acest lucru în Preasfânta Rugăciune a Intrării celei Mari… cele jertfite sunt adevăr/realitate, nu prefigurare, Trupul și Sângele lui Hristos…”3.
7. Rugăciunea de mijlocire/pomenire (Intercessio) pentru cei adormiți (inclusiv sfinți) și pentru cei vii (dipticele) este adusă de preot ca fiind în rolul Marelui Arhiereu, care aduce „slujba cuvântătoare” pentru toți sfinții și „mai ales pentru Preasfânta, Curata, preabinecuvântata Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea”4, arătând într‑un fel că roadele Jertfei Sale au efect veșnic asupra sfinților.
8. Ecfonisul „Și ne dănouă, cu o gură și cu o inimă, a slăvi și a cânta preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”, pecetluit de Amin de către credincioși, reprezintă idealul comunității euharistice care își dorește să‑L slăvească pe Dumnezeu Cel Unul în Treime în deplină unitate de simțire și trăire duhovnicească.
Note: