Despre anaforaua liturgică (I)

De fapt, nu este vorba doar despre o singură rugăciune, ci despre un grup de rugăciuni care împreună formează Anaforaua¹ și pe care liturgiștii le grupează în mai multe părți, în funcție de tema teologică, astfel:

1. Introducerea (Praefatio), care conține o laudă și o mulțumire aduse lui Dumnezeu‑Tatăl, apoi o descriere despre facerea lumii și a omului (și alta despre mântuirea în Hristos²): „Vrednic și drept este a‑Ți cânta, pe Tine a Te binecuvânta, pe Tine a Te lăuda, Ție a‑Ți mulțumi, Ție a ne închina, în tot locul stăpânirii Tale; căci Tu ești Dumnezeu negrăit și necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururi fiind și Același fiind: Tu și Unul‑Născut Fiul Tău și Duhul Tău Cel Sfânt. Tu din neființă la ființă ne‑ai adus pe noi și, căzând noi, iarăși ne‑ai ridicat și nu Te‑ai depărtat, toate făcându‑le, până ce ne‑ai suit la cer și ne‑ai dăruit Împărăția Ta ce va să fie. Pentru toate acestea mulțumim Ție și Unuia‑Născut Fiului Tău și Duhului Tău Celui Sfânt, pentru toate pe care le știm și pe care nu le știm: pentru binefacerile Tale cele arătate și cele nearătate, ce ni s‑au făcut nouă. Mulțumim Ție și pentru liturghia aceasta, pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre, deși stau înaintea Ta mii de Arhangheli și zeci de mii de Îngeri, Heruvimii cei cu ochi mulți și Serafimii cei cu câte șase aripi, care se înalță zburând, cântarea de biruință cântând, strigând, glas înălțând și grăind…”

2. Imul de împreună‑slăvire cu Îngerii (Sanctus): „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot! Plin este cerul și pământul de slava Ta! Osana întru cei de sus! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana Întru cei de sus!”.

3. Se începe (sau se reia) tema mântuirii și răscumpărării prin Hristos, după care se trece la descrierea Cinei celei de Taină: „Cu aceste fericite Puteri și noi, Iubitorule de oameni Stăpâne, strigăm și grăim: Sfânt ești și Preasfânt și slava Ta este plină de măreție. Căci Tu ai iubit lumea Ta atât de mult, încât pe Unul‑Născut Fiul Tău L‑ai dat, ca tot cel ce crede într‑Însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Și acesta venind și toată rânduiala cea pentru noi plinind, în noaptea întru care a fost vândut și mai degrabă Însuși pe Sine S‑a dat pentru viața lumii, luând pâinea cu sfintele și preacuratele și fără prihană mâinile Sale, mulțumind și binecuvântând, sfințind și frângând, a dat Sfinților Săi Ucenici și Apostoli, zicând…”

4. Cuvintele de instituire a Euharistiei (Institutio): „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Asemenea și paharul după cină, zicând: Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Noului Legământ, care pentru voi și pentru mulți se varsă, spre iertarea păcatelor…”

5. Amintirea morții, îngropării și învierii Domnului (Anamnesis) și oferirea „în schimb” a Darurilor de pâine și vin (amestecat cu apă): „Aducându‑ne aminte, așadar, de această poruncă mântuitoare și de toate cele ce s‑au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de Învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de șederea cea de‑a dreapta și de cea de a doua și slăvită iarăși venire… Ale Tale dintru ale Tale, Ție Ți‑aducem de toate și pentru toate”. (Poporul cântă: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ție îți mulțumim, Doamne, și ne rugăm Ție, Dumnezeul nostru”).

6. Rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt (Epiclesis) peste Biserică („noi”) și peste Darurile ce sunt puse înainte, precum și prefacerea lor în Trupul și Sângele Domnului: „Încă aducem Ție această slujbă cuvântătoare și fără de sânge și Te chemăm, Te rugăm și cu umilință la Tine cădem: Trimite Duhul Tău Cel Sfânt peste noi și peste aceste Daruri ce sunt puse înainte și fă așadar: pâinea aceasta – Cinstit Trupul Hristosului Tău [Amin]; iar ceea ce este în Potirul acesta – Cinstit sângele Hristosului Tău [Amin], prefăcându‑le cu Duhul Tău cel Sfânt [Amin, Amin, Amin]. Pentru ca să fie celor ce se vor împărtăși spre trezvia sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtășirea cu Sfântul Tău Duh, spre plinirea Împărăției cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă”.

7. Rugăciunea de mijlocire/pomenire (Intercessio) pentru cei adormiți (inclusiv sfinți) și pentru cei vii – dipticele (de la „Încă aducem Ție această slujbă cuvântătoare pentru cei adormiți întru credință: strămoși, părinți, patriarhi…”)

8. Amin‑ul final al credincioșilor, care închide Ecfonisul: „Și ne dă nouă, cu o gură și cu o inimă, a slăvi și a cânta preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”.

Note: