Călătorie duhovnicească cu sfântul Ioanichie cel Mare

Biserica prăznuieÅŸte în 4 noiembrie pe sfântul Ioanichie cel Mare (+846). Două stihiri din canonul sfântului, care se citeÅŸte la utrenie, ne împing să medităm asupra călătoriei duhovniceÅŸti către „cetatea cerească” :

 

„Călătorit-ai neabătut pe calea care duce către cetatea cerească, Ioanichie, că te-a povăÅ£uit Duhul Sfânt, care s-a odihnit în inima ta.” (stihira a doua, cântarea 1, canonul utreniei)

 

„Umblat-ai, cuvioase, pe calea cea strâmtă ÅŸi de întristare, făcându-Å£i lărgire cu dumnezeieÅŸtile suiÅŸuri ale inimii, ÅŸi cu privirile minÅ£ii ; ÅŸi după har îndumnezeindu-te arătat, locuieÅŸti acum în cetatea cea cerească, bucurându-te.” (stihira întâi, cântarea a 5-a, canonul utreniei)

 

Sfântul Ioanichie umblă, călătoreÅŸte pe „calea cea strâmtă ÅŸi de întristare” care duce la „Cetatea cerească”, la ÎmpărăÅ£ia cerurilor: „strâmtă este poarta ÅŸi îngustă este calea care duce la viaÅ£ă” – Matei 7, 14. În fiecare zi ÅŸi în fiecare ceas părintele Ioanichie îÅŸi ia crucea ÅŸi urmează lui Hristos, Păstorul cel mare, care îl duce la staulul Său. Åži, pentru că urmează glasului Lui (învăÅ£ăturilor ÅŸi poruncilor Lui), nu este singur, ci este totdeauna pe cale cu El, Păstorul, care a zis : „Eu sunt Calea [, Adevărul ÅŸi ViaÅ£a]”. Este părtaÅŸ la viaÅ£a pe care El i-o dă, la ÎmpărăÅ£ia Lui. ÎmpărăÅ£ia Lui este în inima omului, unde Domnul Hristos însuÅŸi s-a aÅŸezat ca Împărat prin Botez (Marcu Ascetul, Despre botez – Filocalia, vol.1). Iar povăÅ£uitor ÅŸi mângâietor Părintele Ioanichie ÅŸi noi avem pe Duhul Sfânt. Apostolul Pavel ne reaminteÅŸte că Domnul ne-a dat „arvuna Duhului” (2 Corinteni 1, 22 ÅŸi Romani 8, 23) în inima noastră, ne-a dat ca să gustăm deja ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu în viaÅ£a de aici. Din lăuntrul nostru („ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” - Lc. 17, 21), ÎmpărăÅ£ia creÅŸte încet-încet (pe măsura conlucrării omului cu harul divin) ÅŸi intră tot mai mult în viaÅ£a noastră. Când Hristos spune „Iată, stau la uÅŸă ÅŸi bat; de va auzi cineva glasul Meu ÅŸi va deschide uÅŸa, voi intra la el ÅŸi voi cina cu el ÅŸi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20)”, El bate din lăuntrul inimii ca să-i deschidem ÅŸi să intre în viaÅ£a noastră. Iar noi Îi deschidem, atunci când auzim poruncile lui: „Cel ce păzeÅŸte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu ÅŸi Dumnezeu în el; ÅŸi prin aceasta cunoaÅŸtem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni L-a dat.” (1 Ioan 3, 24)

 

Sfântul Marcu Ascetul explică această lucrare tainică în scrierea lui Despre legea duhovnicească (Filocalia, vol.1): „Domnul e ascuns în poruncile Sale. Åži cei ce-L caută pe El, îl găsesc pe măsura împlinirii lor. Nu zice: Am împlinit poruncile ÅŸi n-am aflat pe Domnul. Căci ai aflat adeseori cunoștința împreună cu dreptate, cum zice Scriptura. Iar cei ce-L caută cum se cuvine, vor afla pace. Pacea este izbăvirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflată fără lucrarea Duhului Sfânt.” (capetele 190-192).

 

Această pace duhovnicească, această „odihnă a inimii”, această „îndumnezeire după har” a aflat Părintele nostru Ioanichie pentru că L-a căutat pe Domnul „cum se cuvine”, adică umblând pe calea cea strâmtă a crucii ÅŸi deschizându-se lucrării harului cu „dumnezeieÅŸtile suiÅŸuri ale inimii, ÅŸi cu privirile minÅ£ii”.

 

AÅŸa, din cetatea cerească, Părintele Ioanichie se roagă pentru noi, ca să călătorim duhovniceÅŸte.

 

Pr. Iulian Nistea