De ce trebuie să-l iubim pe aproapele?

publicat in De ce...? pe 3 Octombrie 2017, 20:46

Mântuitorul Hristos ne spune că în porunca iubirii lui Dumnezeu şi în cea a iubi­rii aproapelui sunt cuprinse toată Legea şi Prorocii. În primul rând, pentru că în relaţia cu aproapele ne arătăm iubirea pe care o avem în general pentru altcineva decât pen­tru noi înşine. De aceea, Hristos ne indică tocmai acest reper pentru iubirea aproape­lui: să îl iubim aşa cum ne iubim pe noi înşine. Aşadar, nu putem pretinde că putem iubi pe Dumnezeu, pe care nu Îl vedem, dacă nu suntem în stare să îl iubim pe cel care ne este aproape, pe omul de lângă noi. Cel de lângă noi este în fapt un alt eu, cineva asemenea mie, deci o altă ipostază a propriei mele existenţe. Iubind pe aproapele, nu facem altceva decât să ne iubim pe noi înşine în celălalt, iar noi înşine suntem chipul lui Dumnezeu. Prin urmare, iubind pe aproapele, Îl iubim pe Dumnezeu din celălalt şi din noi, pentru că viaţa noastră, a tuturor, este izvorâtă din suflarea lui Dumnezeu, chip al Lui, înfăptuit spre asemănarea cu El. Iubind pe aproapele, devenim asemenea lui Dumnezeu, care este iubire şi care iubeşte fără a se uita la faţa omului (pacătoasă ori nepăcătoasă). Iubind pe aproapele, ne spun Sfinţii Părinţi, devenim noi înşine dum­nezei după har.

De ce să citim Sfânta Scriptură?

Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre Sfânta Scriptură că este asemenea unei scri­sori care este scrisă între două persoane care sunt în neînţelegere. De aceea, în multe rânduri oamenii certaţi încearcă să se împace pe alte căi, ocolind astfel o confruntare directă care poate nu ar avea urmările dorite. Omul, păcătuind, nu mai poate vorbi direct cu Dumnezeu. Astfel, Scriptura este scrisoarea lui Dumnezeu pentru fiecare din­tre noi, pentru a ne aduce din nou pe calea dialogului direct, posibil în chip tainic în rugăciunile personale şi în rugăciunile de obşte, adică prin slujbele din Bise­rică. Răspunsul nostru îl scriem prin faptele din viaţa noastră, astfel încât se spune că Vieţile Sfinţilor sunt în ele însele Evanghelia trăită. În glasul slu­jitorului sfinţit care citeşte Sfânta Evan­ghelie în cadrul Sfintei Liturghii, tre­cutul devine prezent liturgic şi, prin primirea Sfintei Împărtăşanii, cuvân­tul Evangheliei devine în noi actuali­zarea eshatonului, a vietii veacului ce va să vină la sfârşitul veacurilor. Hris­tos ne spune că Sfinţii nu vor mai merge la judecată, pentru că viaţa lor a devenit Evanghelie pentru alţii, deci învăţătură după care vor fi judecaţi ceilalţi oameni care nu au urmat învă­ţăturii lui Dumnezeu. Aşadar, citind Scriptura, începem dialogul cu Dum­nezeu, pe care îl continuăm mai apoi prin rugăciune şi pe care îl consemnăm prin faptele din viaţa noastră.

De ce trebuie să plinim jertfa noastră cu iubire?

Cu toţii suntem conştienţi că jert­fa este necesară. Fie că este vorba des­pre lucruri pe care le vrem în această viaţă pentru noi sau pentru cei dragi ai noştri, fie că este vorba despre lu­cruri pe care vrem să le dobândim pen­tru viaţa noastră lăuntrică şi pentru viaţa veşnică, ştim că trebuie să ne jert­fim într-un fel sau altul. Hristos Însuşi S-a jertfit pentru mântuirea noastră a tuturor, dar măreţia acestui act nu stă doar în înfăptuirea jertfei, ci deopotrivă în motivaţia ei, şi anume din iubire pentru noi. Hristos însuşi ne spune să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru, adică să facem faptele noastre din iubire, să facem din viaţa noastră un prilej de a iubi. Mergând mai departe, Sfântul Apostol Pavel spune că orice jertfă am face, dacă am da tot ce avem şi chiar dacă am da trupul nostru ca jertfă, dacă nu facem aceste lucruri cu iu­bire, nu ne sunt de nici un folos. Jertfa primeşte prin iubire sens şi finalitate şi transcende vieţile celor care se jertfesc şi a celor pentru care se jertfesc, mergând până la Cel Care este în Sine Iubire, pentru că El este Cel Care ne-a iubit mai întâi. Noi existăm pentru că El ne-a creat din iubire şi putem trăi veşnic pentru că El S-a jertfit pentru noi din iubire. Prin urmare, orice jertfă fă­cută din iubire cuprinde în sine principiul existenţei întregii lumi şi contribuie negreşit la desăvârşirea ei.