publicat in Din viaţa parohiilor pe 21 Decembrie 2016, 19:13
Începând cu luna octombrie, la Biserica Sf. Antonie din Viena se organizează un atelier de teatru pentru copiii parohiei. Atelierul este coordonat de preoteasa Patricia Moga, absolventă de actorie (Bucureşti) şi cu studii doctorale în teatrologie (Universitatea din Munchen).
Atelierul se desfăşoară în sala parohială, duminica, după Sfânta Liturghie şi agapa pregătită împreună de copii şi părinţi. Programul cuprinde atât jocuri şi exerciţii de improvizaţie, de comunicare şi de creativitate, cât şi elemente de perfecţionare a dicţiei în limba română.
Primul modul al atelierului (octombrie-decembrie), la care participă 17-20 de copii cu vârste între 5 şi 13 ani, are în vedere pregătirea piesei de Crăciun Irozii sau Vifleimul,cunoscută atât din folclorul popular, cât şi din creaţiile unor scriitori precum Mircea Vulcănescu. Piesa de teatru creştin va fi prezentată pe o scenă de teatru din sectorul 15 al oraşului Viena, înainte de Crăciun.