Evanghelia în context: reflecÅ£ii asupra unui pelerinaj de studiu în Èšara Sfântă (I)

publicat in Din viața parohiilor pe 20 Decembrie 2016, 19:09

Evangheliile sunt o naraÅ£iune sintetică a ceea ce Mântuitorul nostru Hristos a săvârÅŸit ÅŸi învăÅ£at. În cursul acestui pelerinaj de studiu mai puÅ£in convenÅ£io­nal, al doilea de acest fel organizat de Mitropolia Europei Occidentale ÅŸi Me­ridionale ÅŸi destinat în principal preoÅ£ilor, părintele profesor Vasile Mihoc ne-a ajutat să înÅ£elegem contextul social, cultural, istoric ÅŸi geografic al Evangheliilor. InformaÅ£iile respective, multe provenite din tradiÅ£ia creÅŸtină, au prins viaÅ£ă pe teren ÅŸi au animat cunoÅŸtinÅ£ele noastre biblice, fiind un imbold pentru citirea Sfintei Scripturi cu mai multă curiozitate ÅŸi luare-aminte.

În totalitatea ei, Scriptura ne înfăÅ£iÅŸează o istorie umană, de multe ori păcătoasă, care se împleteÅŸte cu o istorie sfântă, a mântuirii. Teofaniile sau descoperirile dumnezeieÅŸti au avut loc când cele două istorii s-au întâlnit. Locurile sfinte, de închinare, sunt legate de evenimentele ocazionate de aceste teofanii. Pământul binecuvântat al Å¢ării Sfinte este, din păcate, revendicat pe principii lumeÅŸti de neamuri reciproc ostile, care se lup­tă pentru orice bucată de pământ „sfânt”, neluând în seamă cuvintele Mântuitorului că a venit vremea să I ne închinăm lui Dumnezeu în „duh ÅŸi adevăr” (In 4, 23-24).

Primul popas a fost la Ein Karem, locul naÅŸterii Sfântului Ioan Botezătorul (după tradiÅ£ia creÅŸtină) ÅŸi al primei întâlniri a Înaintemergătorului cu Iisus, unde Maica Domnului a rămas cu Elisabeta până când aceas­ta din urmă a născut. Un loc frumos, de o liniÅŸte desăvârÅŸită, unde se simte încă pa­cea sfintei familii ÅŸi a gazdei acesteia, pe care ÅŸi noi am simÅ£it-o ÅŸi am căutat să o aducem în casele noastre. După un scurt răgaz la mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul din Pustie” de la Even Sapir, o oază binecuvântată, ne-am oprit puÅ£in la mar­ginea drumului dintre Ierusalim ÅŸi Betleem, la Cathisma,locul unde Fecioara Maria s-a oprit în timp ce călătorea cu Dreptul Iosif ÅŸi a stat pe o piatră mare, vi­zibilă ÅŸi astăzi. Locul, o descoperire rela­tiv recentă, mai puÅ£in cunoscut pelerini­lor, mărturiseÅŸte despre existenÅ£a unei biserici bizantine din secolul al V-lea, men­Å£ionată în jurnalul de călătorie al Egeriei.

Am înaintat apoi prin deÅŸert, în terito­riile palestiniene, spre mănăstirile pustiei. Mănăstirea „Sfântul Teodosie”, secolele IV-V, distrusă de perÅŸi ÅŸi refăcută, este o adevărată oază de pace. Am urcat apoi la mănăstirea „Sfântul Sava”, care în timpul lui Iustinian ar fi avut în jur de 5.000 de că­lugări. MulÅ£i erau pustnici în peÅŸterile din Valea Chedronului, reunindu-se pentru ru­găciune ÅŸi convorbiri duhovniceÅŸti sâmbă­ta ÅŸi duminica. Mănăstirea atrăgea monahi învăÅ£aÅ£i ÅŸi foÅŸti mari demnitari, precum Sfântul Ioan Damaschin, fost consilier in­tim al califului din Damasc înainte de că­lugărie. MoaÅŸtele întregi ale Sfântului Sava au fost păstrate la VeneÅ£ia din timpul cru­ciaÅ£ilor până în 1965, când au fost redate mănăstirii - un loc frumos, încărcat de is­torie ÅŸi viaÅ£ă sfântă, care însă are nevoie de mai mulÅ£i nevoitori în timpul nostru. Mo­nahul român Efrem încearcă să inspire în această direcÅ£ie fiecare grup de români care îi trece pragul. TradiÅ£ia spune că Sfântul Sava ar fi profeÅ£it că ultima Liturghie de pe pământ se va săvârÅŸi în acest loc.

Ne-am oprit după aceea la Câmpul Păs­torilor de lângă Betleem. AceÅŸtia păzeau oile Templului atunci când au auzit cântarea „Slavă între cei de sus lui Dumnezeu ÅŸi pe pă­mânt pace între oameni debunăvoinÅ£ă”, după cum găsim într-o ediÅ£ie critică (cf. Pr. Prof. Vasile Mihoc). Există aici ruinele a trei bi­serici din secolele V-VII ÅŸi peÅŸtera păstorilor la subsol. În Evanghelii nu se menÅ£ionează că NaÅŸterea ar fi avut loc într-o peÅŸteră, ci în- tr-o iesle care ar fi putut fi o scobitură în stân­că adiacentă unei proprietăÅ£i ÅŸi folosită ca adăpost pentru animale. De aceea, ieslea este reprezentată în forma unei peÅŸteri care sim­bolizează, de asemenea, ÅŸi mormântul Dom­nului (cf. Sf. Iustin Martirul).

În Betleem, biserica veche din timpul lui Constantin, extinsă de către Iustinian, este singura din cetate care a supravieÅ£uit invaziei ÅŸi distrugerii persane din 614. Se spune ca perÅŸii au cruÅ£at-o văzând că ma­gii (de fapt, învăÅ£aÅ£i orientali care se ocu­pau cu studiul astrologiei) din mozaicul de pe frontispiciul bisericii purtau veÅŸminte persane. Bazilica este împodobită cu mo­zaicuri frumoase (se mai văd parÅ£i din mo­zaicul original din secolul al IV-lea, altele sunt mai târzii, până în secolul al XII-lea) ÅŸi coloane pictate (se­colele XIII-XIV). Ne-am închi­nat la icoana zâmbitoare a Mai­cii Domnului, Betleemita, iar a doua zi, dis-de-dimineaÅ£ă, am participat la liturghia ortodoxă în limba arabă, unduioasă ÅŸi mângâietoare, din peÅŸtera NaÅŸ­terii.

Sfântul Nicolae, care este cinstit ca părinte al oraÅŸului, ar fi zăbovit doi ani la Betleem într-o peÅŸteră care acum adăposteÅŸte o cape­lă a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Bi­serica din Beit Jala este ocrotită de Sfântul Nicolae, iar printre minunile sale din tim­purile noastre se relatează ÅŸi salvarea aces­teia în vremea războaielor recente, când sfântul, văzut de martori oculari aflaÅ£i încă în viaÅ£ă, prindea proiectilele care zburau pe deasupra bisericii ÅŸi chiar a făcut ca o bombă ce lovise zidul să fie respinsă în gră­dină fără a vătăma biserica.

Am vizitat apoi fortăreÅ£ele lui Irod din Herodion ÅŸi alte obiective, oprindu-ne după aceea la locul care se crede a fi cel mai aproape de locul real al Botezului Domnu­lui, care, de fapt, s-ar fi aflat pe un afluent al Iordanului. A fost un moment de bucu­rie deosebit, o reafirmare a botezului nos­tru personal, fiind binecuvântaÅ£i de ÎnaltpreasfinÅ£itul Părinte Mitropolit Iosif la ieÅŸirea din apa Iordanului. După cum ne spunea părintele profesor Vasile Mihoc, botezul lui Ioan a fost inspirat de sus, fiind fără precedent în tradiÅ£ia profetică.

Am urcat apoi la mănăstirea de pe Mun­tele Ispitirii – muntele Carantaniei, locul unde Hristos a trăit cu fiarele sălbatice ÅŸi a învins ispitele tuturor celor care trăiesc în lume: alipirea exclusivă de pământ/mate­rie, dorinÅ£a de spectacol ÅŸi cea de stăpâni­re. Am poposit sub stânca din faÅ£a peÅŸterii ispitirii, ascultându-l pe părintele profesor. Am auzit astfel un lucru important: dacă Hristos ar fi urmat litera, iar nu duhul Scrip­turii, ar fi trebuit să cedeze ispitelor diavo­lului care se sprijinea pe citate din Scriptu­ră. CunoaÅŸterea Scripturii în ansamblu ÅŸi în context, precum ÅŸi a duhului acesteia, ne scapă de ispita celui rău.

Drumul de la Ierusalim la Ierihon, cu­noscut bine de Iisus, este într-adevăr o co­borâre reală, ajungându-se la 250 m sub ni­velul mării, ceea ce conferă regiunii de oază a Ierihonului un climat blând ÅŸi plăcut, pre­cum ÅŸi un pământ roditor. Pentru creÅŸtini, Ierihonul, unul dintre cele mai vechi ora­ÅŸe din lume, este legat de pilda Samarineanului Milostiv ÅŸi a întâlnirii lui Zaheu cu Hristos. Hanul bunului samarinean ar fi existat în realitate, parabola având astfel ÅŸi un suport istoric ÅŸi geografic. Se spune, de asemenea, că orbul Bartimeu din Ierihon, asemenea lui Zaheu, căuta să-L vadă pe Hristos, Căruia I-a cerut, după unele ma­nuscrise, să poată să-L vadă („Doamne, să Tevăd”), ÅŸi nu doar să vadă, pur ÅŸi simplu (cf. Pr. Prof. Vasile Mihoc).

Ne-am oprit apoi la Nablus (Sihar), la puÅ£ul lui Iacob, locul revelaÅ£iei dumneze­ieÅŸti a noii taine a ÎmpărăÅ£iei, taina Duhu­lui Sfânt, descoperită pentru prima dată de Hristos unei femei străine. ÎnÅ£elesul adânc al Scripturii se arată ÅŸi aici a fi în două registre, unul duhovnicesc (apa vie = Duhul Sfânt, naÅŸterea din nou, vezi ÅŸi convorbirea lui Iisus cu Nicodim) ÅŸi unul literar (apa vie = apa de izvor, curgătoare, cf. Pr. Prof. Vasile Mihoc).

(va urma)