publicat in Din viaţa parohiilor pe 18 Noiembrie 2016, 17:52
„Credința și trăirea credinței dincolo de Meridian”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Serafim în 30 septembrie – 3 octombrie 2016 a avut loc la Köln a noua Întâlnire anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG). Ediția de anul acesta a avut ca invitați pe filosoful Andrei Pleșu, părinții Iustin Marchiș și Daniel Benga și doamna Cristina Benga. Programul întâlnirii, la care au participat aproape 200 de persoane, a constat în conferințe, discuții pe grupe, vizitarea orașului, rugăciune în comun și participarea la Sfânta Liturghie, precum și un moment artistic.
Analizând credinţa şi trăirea credinţei dincolo de Meridian, filosoful Andrei Pleşu a identificat două categorii de imigranţi români, eternul nostalgic şi cel care îşi uită originile, două exemple de care tânărul român din Diaspora trebuie să se ferească. Filosoful a propus în schimb conceptul de „centralitate deschisă”: aflat într-un spaţiu diferit de cel românesc, într-o societate diferită cultural, lingvistic şi religios, tânărul nu trebuie nici să refuze întâlnirea cu alteritatea şi nici să se confunde cu ea, anulându-şi moştenirea proprie. În materie de credinţă, el nu va renunţa la adevărul de credinţă primit, însă fiind centrat pe Hristos şi pe tradiţia creştin-ortodoxă, va rămâne deschis întâlnirii cu ceilalţi, pentru împărtăşirea de valori şi îmbogăţirea reciprocă. Întâlnirea cu cel altfel este prilej de dezvoltare în spirit. Continuând ideile domnului Pleşu, părintele Iustin a pus accentul pe deschiderea ochilor către valorile româneşti, pe care mulţi nu le mai cunosc. Descoperirea acestor comori se poate face printr-o educaţie de calitate, în cadrul căreia educaţia religioasă are un loc central. De asemenea, autenticul românesc în mărturisirea credinţei, în cultură şi artă nu exclude din întâlnirea cu alte culturi şi spiritualităţi, care îmbogăţeşte. Dialogurile despre credinţă au continuat până la orele amiezii cu întrebări din public şi lămuriri din partea celor doi invitaţi.
După-amiaza a fost dedicată discuţiilor pe grupe: organizatorii au propus şapte teme de dezbatere, pornind de la trăirea credinţei: definirea şi practicarea ei, limitele şi provocările, rolul unui îndrumător în modelarea credinţei, modul promovării credinţei în societate şi şcoală etc. Printre moderatorii discuţiilor s-au numărat părintele Daniel Benga, profesor de istorie bisericească la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, doamna Dr. Cristina Benga, renumit pedagog, părintele Iustin Marchiş şi Preasfinţitul Sofian Braşoveanul. De asemenea, pentru vorbitorii de limbă germană a fost organizată o grupă specială, coordonată de părintele Ovidiu Ioan, conferenţiar la catedra de istorie bisericească a Universităţii din Marburg. Concluziile discuţiilor au fost prezentate în plen, la sfârşitul după-amiezii.
La ceas de seară, domnul Andrei Pleşu şi părintele Daniel Benga au purtat un dialog axat pe legătura dintre credinţă, cultură şi educaţie. Cele trei valori sunt interdependente, a argumentat filosoful. Termenul de cultură îşi are originea în ideea de „a cultiva”, fiind în strânsă legătură cu o viziune foarte palpabilă a creşterii. Aşa cum e nevoie de un efort în creşterea materială, tot la fel edificarea spirituală necesită asceză, timp şi îndreptare către un scop. Credinţa este cea care dă sens vieţii, dar însoţită de cultură este mai bogată şi îmbogăţeşte şi pe celălalt prin descoperirea frumosului din creaţie. Educaţia sănătoasă necesită o credinţă autentică şi o cultură bogată, fară de care tânărul de azi rămâne lipsit de repere, fără scop şi fără posibilitatea de a transmite ceva mai departe. Părintele Daniel a continuat, combătând ide- ea potrivit căreia credinţa este autosuficientă şi nu mai are nevoie de cultură şi filosofie. Mântuirea prin simplitate este posibilă, însă într-o societate modernă avem nevoie de cultură pentru a propovădui credinţa şi altora, nu a o transforma într-o relicvă. Iubirea celuilalt, ceea ce e baza credinţei creştine, ne îndeamnă la o cultură a iubirii şi implică o cultură a credinţei, a mărturisirii lui Hristos printr-o viaţă trăită frumos.
Duminica a fost consacrată bucuriei de a fi împreună. Dimineaţa, toţi participanţii s-au rugat împreună în biserica parohiei „Toţi Sfinţii” din Koln, Sfânta Liturghie fiind săvârşită de Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, împreună cu un sobor de şase preoţi şi trei diaconi. După împărtăşirea a numeroşi credincioşi din Koln şi oaspeţi sosiţi la întâlnirea ATORG, Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură pornind de la Evanghelia duminicală (Luca 6, 31-36), dedicată iubirii creştine. Ierarhul a vorbit apoi credincioşilor din Koln despre importanţa întâlnirii tinerilor ATORGişti, precum şi despre mesajul îndemnător la deschidere al lui Andrei Pleşu, distinsul oaspete care a fost primit cu multă dragoste.
După-amiaza a fost dedicată descoperirii împreună a oraşului multimilenar de pe malul Rinului. Tinerii împărţiţi în patru grupe au vizitat cele mai importante obiective ale oraşului şi s-au întâlnit la Domul din Koln, unde părintele Arhidiacon Martin Lissman, slujitor în parohie, a explicat importanţa istorică şi religioasă a acestui lăcaş de cult, în care se află un preţios relicvariu cu moaştele Sfinţilor Trei Magi de la Răsărit.
Luni, 3 octombrie, de ziua naţională a Germaniei, participanţii şi-au luat rămas bun, întorcându-se acasă cu mesajul credinţei, care propovăduită de tineri are credibilitate şi viabilitate. Preasfinţitul Sofian a mulţumit organizatorilor pentru efortul depus şi a îndemnat pe cei prezenţi să fie cât mai activi în parohiile lor şi să organizeze, după putere, grupe de tineret acolo unde se află, pentru a-L vesti pe Hristos.