publicat in Teologie și stiință pe 11 Noiembrie 2016, 03:01
Tulburările psihice au fost privite dintotdeauna cu multă rezervă în mediile sociale, profesionale, religioase, familiale. Adeseori un diagnostic psihiatric s-a adăpostit sub un diagnostic religios, deoarece eticheta societăÅ£ii tolerează ÅŸi empatizează cu „victima” E mai uÅŸor să spunem că e demonizat, decât să recunoaÅŸtem tabloul clinic al unei tulburări psihotice. Este nevoie să învăÅ£ăm non-judecativitatea ÅŸi să acceptăm că, aÅŸa cum orice alt organ se poate îmbolnăvi (ficatul, stomacul, inima etc.), tot la fel ÅŸi creierul nostru se poate îmbolnăvi. Åži nu se stigmatizează!
În Manualul de Diagnostic al Tulburărilor Mintale (DSM V), observăm că deteriorarea realităÅ£ii se regăseÅŸte în mai multe tulburări psihotice. Termenul de „psihotic” se referă la idei delirante, halucinaÅ£ii proeminente, limbaj dezorganizat, comportament catatonic sau dezorganizat. Orice modificare vizibilă a gândirii ÅŸi comportamentului unei persoane reprezintă un motiv de îngrijorare. Atunci când o persoană, mai ales de vârstă relativ tânără, devine mai izolată, mai puÅ£in comunicativă, dezvoltă un comportament mai „ciudat” ÅŸi greu de înÅ£eles de către cei din jur, atât persoana respectivă cât ÅŸi familia acesteia trebuie să ceară ajutorul ÅŸi sfatul medicului. Dacă aceste modificări sunt însoÅ£ite de tulburări în gândire (credinÅ£e bizare ÅŸi greu de explicat, convingerea că ar putea fi urmărit, persecutat, că cineva i-ar putea fura gândurile sau că i-ar putea controla gândurile sau corpul etc.) sau de tulburări ale percepÅ£iei (o persoană poate auzi sunete sau voci, poate vedea, mirosi, simÅ£i gusturi neobiÅŸnuite sau poate simÅ£i chiar pe piele diverse lucruri, fără să poată identifica sursele), este indicat un consult psihiatric – aceste manifestări făcând parte din tabloul unui episod psihotic.
Apar întrebări de genul: Oare mă mai vindec? Cât timp trebuie să iau tratamentul? Dacă află vecinii, prietenii? Oare o să pot să îmi întemeiez o familie? Voi mai putea lucra? Toate acestea trebuie „mângâiate” într-o echipă pluridisciplinară (medicul specialist, psihologul ÅŸi preotul duhovnic). Nu suntem într-o luptă de putere, ci suntem împreună pentru creÅŸterea calităÅ£ii vieÅ£ii. Avem nevoie de psihoeducaÅ£ie ÅŸi suport emoÅ£ional.
Unii teologi au afirmat că demonizarea este suferinÅ£ă spirituală, iar schizofrenia este suferinÅ£ă psihică. Ca diagnostic, principala deosebire dintre posesie ÅŸi schizofrenie este caracterul obiectiv în primul caz, subiectiv ÅŸi limitat intrapsihic în al doilea. De exemplu: ai convingerea că înÅ£elegi limba animalelor ÅŸi animalele te înÅ£eleg? Poate un observator să confirme asta? Dacă nimeni, în afară de tine, nu vede nimic este, probabil, schizofrenie. Dacă alÅ£i oameni văd cum pisici înnebunite fug de tine este, probabil, posesie. Există multe tulburări care se confundă cu prezenÅ£a unei entităÅ£i malefice printre care schizofrenia (caracterizată prin prezenÅ£a iluziilor ÅŸi halucinaÅ£iilor, vorbire dezorganizată, comportament catatonic, paranoia, delir de grandoare sau religios, răspunsuri afective ÅŸi emoÅ£ionale aplatizate).
Episoadele psihotice pot simula foarte fidel starea de posedare demonică prin intermediul iluziilor ÅŸi halucinaÅ£iilor, sentimente de vină ÅŸi de grandomanie – persoana se crede Dumnezeu, satana, sau că unul din ei îi vorbeÅŸte ÅŸi îi dă instrucÅ£iuni pentru o misiune specială), tulburarea disociativă de identitate sau personalitate multiplă (prezenÅ£a a două sau a mai multor identităÅ£i, fiecare cu modul propriu de a percepe sinele ÅŸi mediul înconjurător ÅŸi imposibilitatea de a-ÅŸi aminti lucruri esenÅ£iale despre sinele propriu, în mod normal imposibil de uitat) ÅŸi sindromul Tourette, descris prima dată în 1855 de neurologul francez Gilles de la Tourette (cel mai adesea interpretat ca un semn al posedării, din cauza manifestărilor sale: ticurile motorii ÅŸi vocale (tuse, răcnete, mârâieli, fornăit, repetarea obsesivă a cuvintelor sau a frazelor, încreÅ£irea nasului, ridicarea umerilor, salturi, rotiri, atingerea unor persoane sau obiecte, coprolalia ÅŸi strigătele vulgare se credeau a fi o parte din manifestarile malefice ÅŸi chiar un indiciu pentru acestea).
Fără a conferi mai multă putere unuia sau a diminua valoarea celuilalt, atât diagnosticul clinic, cât ÅŸi cel religios trebuie determinat de specialiÅŸti, acordând mare atenÅ£ie faÅ£ă de deontologia profesiei, vocaÅ£ia care ne cheamă pe fiecare. Adeseori m-a surprins modul în care oamenii investesc cu putere o autoritate superioară (profesională) ÅŸi iau de bun orice primesc, fără să mai cerceteze. Harta minÅ£ii fiecăruia conÅ£ine multe labirinturi ÅŸi este absolut necesar ca la hotarele sufletului să fie Hristos care lucrează atât prin preot, cât ÅŸi prin medic, psiholog ÅŸi alÅ£i specialiÅŸti.
Nu uitaÅ£i că omul de lângă voi e cel mai important Om! Nu lăsaÅ£i lucrurile, obiectele, materialul să vă câÅŸtige în defavoarea pierderii Omului!