Hristos, pacea noastră

Constatăm cu durere că, venind în Occident ca să trăim în liniÅŸte ÅŸi libertate, mulÅ£i dintre noi ne simÅ£im prizonieri chiar ÅŸi în aceas­tă lume a tuturor libertăÅ£ilor! „Pofta trupului, pofta ochilor ÅŸi trufia vieÅ£ii” (I Petru 2, 16) ne întunecă mintea ÅŸi ne transformă în robi ai unei lumi care îÅŸi pierde sensul, fără Dumnezeu. Devenim repede prizonieri ai unor judecăÅ£i înguste sau falsificate de privirea cu suspiciu­ne a semenilor, porniÅ£i prea uÅŸor pe critică ÅŸi judecată fără milă. Or, toate aceste păcate dis­trug unitatea fiinÅ£ei noastre lăuntrice ÅŸi armo­nia ei cu Dumnezeu ÅŸi cu semenii.

Toate formele de teamă ne caracterizează, dar mai puÅ£in teama sau frica sfântă de Dumnezeu, cu toate că aceasta este singura teamă justificată. ÎnÅ£eleptul Solomon scria că „frica de Dumnezeu este începutul înÅ£elepciunii” (Eccl 1,4). Ea îl fereÅŸte pe om de păcat ÅŸi-l conduce pe căile Domnului. „Cine este omul care se teme de Domnul?”, se întreabă psalmistul David. Cel care „Lege îÅŸi va pune în calea pe care a ales-o” (Ps 24, 13). Însă această frică sfântă de Dumnezeu, care ne conduce la adevărata înÅ£elepciune ÅŸi ne fereÅŸte de păcat, este valabilă numai până la dobândirea dragostei. Apostolul Ioan scria că, „în iubire nu este frică, ci iubirea desăvârÅŸită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârÅŸit în iubire” (I In 4, 18).

După mai bine de patruzeci de ani de slu­jire preoÅ£ească ÅŸi arhierească, sunt convins că numai Hristos Domnul ne poate libera din această stare de alienare sufletească, trecând de la teama strivitoare la teama de Dumnezeu. Domnul a venit în lume ca să aducă pacea care covârÅŸeÅŸte toată mintea (Fii. 4, 7) ÅŸi din care izvorăsc toate darurile ÅŸi binecuvântări­le. El ne dă o pace adâncă, existenÅ£ială, care se sălăÅŸluieÅŸte în inima noastră dacă trăim în Legea lui Dumnezeu ÅŸi ne unim cu El prin Sf Taine, prin rugăciune ÅŸi post ÅŸi urmăm pilda vieÅ£ii Sale. Hristos ne cheamă ÅŸi spune: „LuaÅ£i jugul Meu asupra voastră ÅŸi învăÅ£aÅ£i-vă de la Mine, că sunt blând ÅŸi smerit cu inima ÅŸi veÅ£i găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu este bun ÅŸi sarcina Mea este uÅŸoară” (Mt 11, 28-30). Da, jugul lui Hristos este bun ÅŸi sar­cina Sa uÅŸoară, dacă le purtăm cu credinÅ£ă neclintită ÅŸi cu dragoste nesfârÅŸită. Aceasta înseamnă să ducem crucea suferinÅ£elor de tot felul cu care suntem încercaÅ£i ÅŸi să acceptăm calomniile oamenilor cu seninătate, fără se ne tulburăm ÅŸi fără să răspundem răului cu rău, încredinÅ£aÅ£i că suferim pentru păcatele noastre ÅŸi că suferinÅ£a este curăÅ£itoare ÅŸi sfinÅ£itoare. Ea duce la adevărata cunoaÅŸtere de sine ÅŸi totodată ne face încrezători în biruin­Å£a noastră. Căci cu Hristos nu putem fi decât biruitori. „În lume necazuri veÅ£i avea, a zis Domnul; dar îndrăzniÅ£i. Eu am biruit lumea” (In 16, 33).

Alături de Hristos nu ne temem de nimic, căci frica vine de la cel rău. Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu poate sta împotriva noastră. Iar Dumnezeu este cu cei buni ÅŸi blân­zi, cu cei smeriÅ£i ÅŸi iertători, cu cei ce caută pa­cea ÅŸi unirea oamenilor, pentru că toÅ£i aceÅŸtia se străduiesc să-L poarte pe Hristos în inima lor ÅŸi să urmeze pilda vieÅ£ii Sale.

† Mitropolitul Serafim al Europei Centrale si de Nord