ÃŽntâlnirea Tinerilor OrtodocÅŸi din toată lumea

publicat in Eveniment pe 24 Octombrie 2016, 01:02

În zilele de 1-4 septembrie 2016 a avut loc, la BucureÅŸti, Întâlnirea Tinerilor OrtodocÅŸi din toată lumea, la care au participat peste 2000 de de­legaÅ£i ai organizaÅ£iilor ortodoxe de tineret ÅŸi ai parohiilor din Patriarhia Română, precum ÅŸi delegaÅ£i ai celorlalte Biserici Ortodoxe, alături de peste 500 de voluntari din BucureÅŸti, care au organizat în detaliu fiecare moment din programul celor patru zile. Întâlnirea a însemnat participarea comună la slujbe, discuÅ£ii pe grupe în legătură cu rolul tinerilor în Biserică, vizite la muzee, o conferinÅ£ă duhovnicească ÅŸi dobândirea de noi prieteni.

Tineri din toate eparhiile româneÅŸti din diaspora au participat la aceas­tă întâlnire. În cuvântul de deschi­dere din seara de 1 septembrie, Preaferi­citul Părinte Daniel a salutat pe cei prezenÅ£i, spunând că tineretul reprezintă prezentul ÅŸi viitorul Bisericii, speranÅ£a unei societăÅ£i sănătoase într-o lume din ce în ce mai depărtată de viaÅ£a duhovnicească. De asemenea, reprezentanÅ£i ai Guvernu­lui României ÅŸi ai Municipiului BucureÅŸti au fost prezenÅ£i la ceremonia de deschi­dere, adresând cuvinte de salut tinerilor sosiÅ£i în capitală.

Timp de două zile, tinerii împărÅ£iÅ£i în mai multe centre de învăÅ£ământ (comple­xul studenÅ£esc Politehnică, Seminarul Teologic bucureÅŸtean, Facultatea de Teologie Ortodoxă ÅŸi mai multe licee din capitală) au discutat pe grupuri restrânse despre „Nevoile tinerilor ÅŸi răspunsurile

Bisericii”, iar după masa de prânz au pu­tut vizita diferite muzee ale oraÅŸului, dar ÅŸi ÅŸantierul Catedralei NaÅ£ionale. Seara de vineri a fost dedicată unei conferinÅ£e duhovniceÅŸti intitulate „Iisus Hristos – Bucuria VieÅ£ii”, susÅ£inută de părintele diacon Sorin Mihalache (Facultatea de Teologie din IaÅŸi) ÅŸi Liana Stanciu, preÅŸedintele AsociaÅ£iei PărinÅ£ilor pentru Ora de Religie. ConferinÅ£a a impresionat prin numărul foarte mare de întrebări adresate de tineri, care au arătat un deosebit interes atât pentru profunzimile vieÅ£ii duhovniceÅŸti, cât ÅŸi pentru defini­rea rolului tinerilor în Biserica de azi. Seara s-a încheiat cu o procesiune a luminilor, pornind de la Sala Palatului, acolo unde a avut loc conferinÅ£a ÅŸi traversând centrul oraÅŸului până pe Dealul Patriarhiei, pen­tru rugăciunea de seară.

Tinerii ortodocÅŸi nu sunt nici „învechiÅ£i” ÅŸi nici nu se opun unei vieÅ£i specifice generaÅ£iei lor. Tocmai de aceea, sâmbătă seară, după programul asemănă­tor zilei precedente în ceea ce priveÅŸte dis­cuÅ£iile, vizitele ÅŸi timpul liber, organizato­rii i-au invitat la un concert în parcul IOR, susÅ£inut de Elena Gheorghe, Smiley ÅŸi tru­pa „Bere Gratis”, încheind seara cu imnul Întâlnirii, intitulat „Ascultă-Å£i inima”.

Duminică dimineaÅ£ă, alături de cei pes­te 2000 de tineri, la Sfânta Liturghie arhi­erească au participat ÅŸi numeroÅŸi localnici, care s-au rugat împreună lângă ÅŸantierul Catedralei NaÅ£ionale. În predica dumini­cală, Patriarhul Daniel a vorbit tinerilor despre puterea iertării, prin care ne ase­mănăm cu Dumnezeu, Care iartă pe ori­cine se pocăieÅŸte cu adevărat. Iertând pe aproapele, noi înÅŸine nu oprim puterea dumnezeiască la noi, ci o împărtăÅŸim mai departe, înmulÅ£ind iubirea ÅŸi refuzând să perpetuam răul. După Sfânta Liturghie, comisia de organizare a Întâlnirii a înmâ­nat torÅ£a simbolică gazdelor din anul vii­tor, membrii ATOR IaÅŸi.

La întoarcerea acasă, ne-am simÅ£it îm­bogăÅ£iÅ£i în prieteni, dar mai ales în idei despre rolul ÅŸi implicarea activă a tinere­tului în Biserică. În cele patru zile împre­ună credem că am arătat că nu suntem sin­guri într-o lume desacralizată, fiindcă bucuria tinerească de a fi împreună poa­te renaÅŸte oricând speranÅ£a în păstrarea credinÅ£ei, tradiÅ£iilor ÅŸi a vieÅ£ii creÅŸtine dreptmăritoare la generaÅ£iile ce vor veni după noi.