publicat in Din viaţa parohiilor pe 19 Mai 2016, 06:26
Corala Mitropolitană Sfinţii Arhangheli din Paris a susţinut pe 30 martie un concert caritabil în cadrul conferinţei „Restaurarea bisericii din Urşi şi proiectul 60 de biserici de lemn din România”, la Centrul Marshall al Ambasadei SUA. Locaţia reprezintă spaţiul în care s-a înfăptuit planul Marshall, primul plan de reconstrucţie conceput de către Statele Unite ale Americii şi destinat ţărilor europene afectate de al doilea Război Mondial.
Evenimentul a fost organizat de asociaţia Pro Patrimonio France, ale cărei filiale din Franţa, Marea Britanie şi SUA luptă din 2000 pentru conservarea şi restaurarea moştenirii arhitecturale şi culturale româneşti în general, desfăşurând numeroase proiecte în acest sens. Conferinţa din 30 martie a avut ca scop restaurarea bisericilor de lemn din Nordul Olteniei şi Sudul Transilvaniei, clasate ca monumente istorice în lista World Monuments Fund în 2014. Bisericile datează din secolele XVII-XIX şi sunt valoroase edificii de patrimoniu, oglinzi ale relaţiei profunde a românilor cu Dumnezeu în decursul istoriei. Din păcate însă, aceste biserici se află într-o stare precară, restauratorii confruntându-se cu o lipsă acută de fonduri.
În prima parte a evenimentului, preşedinta asociaţiei, Caroline D’Assay, a prezentat publicului lucrările de restaurare ale bisericii de lemn din Urşi (Vâlcea), precum şi proiectul „60 biserici de lemn”. Corala a interpretat apoi un ansamblu de cântări liturgice şi compoziţii religioase culte (piese ale lui Nicolae Lungu, Gavriil Musicescu etc), şi a oferit spectatorilor şi un moment inedit, un cântec bizantin interpretat de dirijorul Ionuţ Furtună. A urmat apoi un periplu prin lumea tradiţiilor româneşti, veritabilă dezvăluire a chipului în care românul ştie să se veselească, să iubească, să îşi cânte dorul. Am călătorit împreună prin lumea cântului popular cu piese precum Jieneasca, Lino, Leano sau Suita Corală din Ţara Oaşului. Spectatorii au fost profund impresionaţi, asaltând coriştii la finalul concertului cu întrebări despre cântecele româneşti, portul popular şi relaţia omului cu Dumnezeu.
Corala Mitropolitană Sfinţii Arhangheli a fost înfiinţată în 2010, cu binecuvântarea Îmaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif, şi este dirijată de Ionuţ Furtună, absolvent al Facultăţii de Teologie şi al Universităţii de Arte George Enescu din Iaşi. Corala a susţinut numeroase concerte, atât în Franţa cât şi în străinătate, în diferite contexte culturale şi social-caritative, cele mai recente fiind postate online pe youtube. De curând, a fost invitată de Catedrala „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din SUA să participe la tradiţionalul „Romanian Summer Festival” din Chicago. Astfel, membrii coralei au lansat, sub egida Mitropoliei şi a Organizaţiei Lieux Possibles, un nou proiect: MUZICA CORALĂ, PUNTE ÎNTRE DOUĂ LUMI (Europa şi America, tradiţie şi contemporan), al cărui obiectiv este stabilirea unei legături între comunităţile româneşti din Franţa şi Statele Unite şi cultivarea tradiţiilor româneşti în străinătate prin intermediul muzicii sacre ortodoxe, precum şi al celei folclorice.
Cei ce doresc să ne sprijine o pot face prin donaţii în contul:
Oricât de mici, contribuţiile dumneavoastră vor ajuta la concretizarea proiectului menţionat mai sus, proiect frumos, ambiţios, dar şi costisitor, deplasarea în Statele Unite necesitând un buget considerabil.
Membrii coralei sunt recunoscători tuturor simpatizanţilor săi şi aşteaptă cu drag impresii pe adresa: chorale.saints.archanges.paris@gmail.com.