Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, expresie a coresponsabilitătii ecleziale (1)

După un început sinuos, marcat de Congresul Panortodox de la Constantinopol din 1923, iniÅ£iativele Patriarhiei Constantinopolului din 1924 ÅŸi 1926 ÅŸi întrunirea Comisiei Interortodoxe pregătitoare de la Vatoped din 1930, procesul sinodal a fost precizat formal în 1951 ÅŸi 1952 prin două scrisori adresate Bisericilor autocefale surori de către Patriarhul ecumenic Atenagora. În urma răspunsurilor la această iniÅ£iativă s-a cristalizat perspectiva pentru structurarea unei metode de pregătire bazată pe dialog la diferite niveluri în vede­rea receptării consensului panortodox în legătură cu subiecte importante pentru viaÅ£a Bi­sericii ÅŸi manifestarea ei în lume. În cadrul Primei ConferinÅ£e Panortodoxe de la Rhodos din 1961 a fost exprimată determinarea Bisericilor ortodoxe autocefale de a avansa pe ca­lea restaurării sinodalităÅ£ii la nivel global elaborându-se un catalog amplu de teme ce cuprinde 8 categorii dezvoltate în 40 de su­biecte principale desfăÅŸurate ÅŸi ele în apro­ximativ 50 de subpuncte. Complexitatea acestui document a pus în evidenÅ£ă pe de o parte nivelul aÅŸteptărilor dar ÅŸi amploarea problemelor cu care Biserica Ortodoxă se confruntă în manifestarea ei comunională.

După mai bine de 10 ani, în cadrul pri­mei conferinÅ£e preconciliare panortodoxe întrunită în 1976 la Chambesy, din întreg catalogul de teme au fost reÅ£inute 10: Ca­lendarul; Impedimente la căsătorie; Adaptarea regulilor postului la condiÅ£iile contemporane; RelaÅ£iile Bisericii ortodoxe cu alte Biserici ÅŸi confesiuni creÅŸtine; RelaÅ£iile Bisericii Ortodoxe cu miÅŸcarea ecumenică; RelaÅ£iile Bisericii Or­todoxe cu lumea; Diaspora ortodoxă; Autoce­falia ÅŸi maniera ei de proclamare; Autonomia ÅŸi maniera ei de proclamare; Dipticele.

Decizia de a restrânge subiectele pe care Sfântul ÅŸi Marele Sinod le va aborda arăta explicit că Bisericile autocefale nu îÅŸi pro­pun o abordare eshaustivă a tuturor aspec­telor care ar necesita clarificări ci îÅŸi doresc să consolideze comuniunea aducând o măr­turie dinamică faÅ£ă de modul în care Biseri­ca este lucrătoare în lume.

Pe parcursul a 40 de ani, din 1976 până în 2016, în cadrul etapelor pregătitoare, s-au obtinut rezultate pozitive în privinÅ£a a 4 teme: Diaspora Ortodoxă; Autonomia ÅŸi mo­dul proclamării acesteia; Sfânta Taină a Cu­nuniei ÅŸi impedimentele la căsătorie; Impor­tanÅ£a postului ÅŸi a respectării acestuia astăzi, temele RelaÅ£iile Bisericii ortodoxe cu alte Bi­serici ÅŸi confesiuni creÅŸtineÅŸi RelaÅ£iile Bisericii Ortodoxe cu miÅŸcarea ecumenicăfiind conso­lidate într-un singur text numit RelaÅ£iile Bi­sericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creÅŸtine.

Celelalte trei teme: Autocefalia ÅŸi mani­era ei de proclamare; DipticeleÅŸi Calendarul au ridicat probleme care nu au putut primi răspuns prin consens ÅŸi în consecinÅ£ă au fost înlăturate de pe ordinea de zi.

În cele ce urmează voi prezenta princi­palele aspecte abordate de cele 6 documen­te menÅ£inute pentru adoptare în cadrul Sfân­tului ÅŸi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Într-o primă parte voi sublina aspectele im­portante legate de documentele: Importan­Å£a postului ÅŸi respectarea lui astăzi, Diaspora OrtodoxăÅŸi Autonomia bisericească,urmând ca într-o a doua parte, în numărul următor al revistei, să abordez documentele: Misiu­nea Bisericii Ortodoxe în lumea contempora­nă, RelaÅ£iile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creÅŸtine, Sfânta Taină a Cununiei ÅŸi im­pedimentele la căsătorie.

IMPORTANTA POSTULUI ÅžI RESPECTAREA LUI ASTÄ‚ZI

Chiar dacă iniÅ£ial această temă a fost intro­dusă pe ordinea de zi pentru a sublina pogorământul de la rânduiala postirii stricte, textul adoptat de către sinaxa din ianuarie 2016 subliniază importanÅ£a practicării postului în toată rigoarea lui. Documentul arată că Bise­rica Ortodoxă, urmând neclintit hotărârile apos­tolice, canoanele sinodale ÅŸi întreaga tradiÅ£ie patristică, a proclamat întotdeauna valoarea deosebit de înaltă a postului pentru viaÅ£a duhov­nicească a omului ÅŸi pentru mântuirea lui. Este subliniată legătura dintre post, pocăinÅ£ă ÅŸi faptele de binefacere arătându-se că postul nu este o simplă abÅ£inere formală de la anu­mite mâncăruri ci ÅŸi o îndepărtare de rău, înfrânarea limbii, abÅ£inerea de la mânie, înde­părtarea de pofte, de clevetire, de minciună, de jurământ strâmb.

Având în vedere că postul nu are scop în sine ci urmăreÅŸte sprijinirea omului pe calea mântuirii, textul arată că dintr-o îngăduinÅ£ă pastorală, Biserica a pus regimului postului limitele iconomiei milostive.Astfel este subli­niată aplicarea principiului bisericesc al icono- miei în caz de boală trupească, de neapărată trebuinÅ£ă de vitregie a vremurilor, după o ju­decată plină de responsabilitate ÅŸi prin grija pastorală a episcopilor Bisericilor locale.

Documentul lăsă libertatea fiecărei Biserici Ortodoxe autocefale de a defini ex­tinderea iconomiei ÅŸi înÅ£elegerea faÅ£ă de cei care întâmpină greutăÅ£i în păstrarea rându­ielilor în vigoare cu privire la post, fie din motive personale (boală, serviciu militar, condiÅ£ii de muncă, etc.), fie din motive ge­nerale (condiÅ£ii climatice, condiÅ£ii socio-economice specifice unor regiuni. Prin uÅŸura­rea „greutăÅ£ii” în aceste cazuri speciale nu trebuie să fie slăbită în vreun fel valoarea postului. Textul subliniază inportanÅ£a respec­tării ajunării ÅŸi renunÅ£ării la mâncare începând de la miezul nopÅ£ii înainte de Sfânta ÎmpărtăÅŸanieÅŸi se arată importanÅ£a postirii în semn de pocăinÅ£ă, pentru împlinirea unei fă­găduinÅ£e duhovniceÅŸti, pentru atingerea unui scop sfânt, în vremuri de ispită, pentru a înso­Å£i o cerere către Dumnezeu, înainte de botez (pentru adulÅ£i), înainte de hirotonie, în cazuri de penitenÅ£ă, în timpul pelerinajelor ÅŸi în alte împrejurări asemănătoare.

DIASPORA ORTODOXÄ‚

Temele privind autonomia ÅŸi diaspora sunt supuse spre adoptare Sfântului ÅŸi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, chiar dacă alte două documente care Å£in de orga­nizarea comuniunii Bisericilor ortodoxe au­tocefale, cele privind Autocefalia ÅŸi Dipticele, au fost retrase de pe ordinea de zi.

Documentul afirmă dorinÅ£a comună ca problema diasporei ortodoxe să fie rezolvată cât mai curând posibil, adoptând o organiza­re în conformitate cu eclesiologia, practica ÅŸi tradiÅ£ia canonică a Bisericii Ortodoxe.De ase­menea, se afirmă că în faza actuală nu este posibil, din motive istorice ÅŸi pastorale, să se treacă imediat la ordinea strict canonică a Bisericii în această problemă. Textul afirmă că normalitatea canonică este existenÅ£a unui singur episcop în acelaÅŸi loc, nefăcând nici o trimitere la faptul că normalitatea canoni­că este de fapt organizarea Bisericilor loca­le pe principiul monoepiscopatului terito­rial.

Textul instituie o soluÅ£ie temporară care să pregătească terenul pentru o rezolvare strict canonică ÅŸi lasă să se înÅ£eleagă că aceas­tă soluÅ£ie ar trebui să fie adoptată de Sfântul ÅŸi Marele Sinod.

În perioada de tranziÅ£ie se constituie „Adunările episcopale” în care sunt membri toÅ£i episcopii recunoscuÅ£i canonic în fiecare din cele 12 regiuni menÅ£ionate în document, adunări care sunt prezidate de cel dintâi din­tre ierarhii Bisericii Constantinopolului iar, în absenÅ£a acestora, în conformitate cu or­dinea dipticelor. Comitetul Executiv al adu­nărilor este alcătuit din cei dintâi ierarhi ai diferitelor jurisdicÅ£ii existente în regiune.

Adunările Episcopale nu anulează episcopilor membri competenÅ£ele de ordin adminis­trativ ÅŸi canonic ÅŸi nici nu le restricÅ£ionează drepturile în diaspora. Ele au ca scop formu­larea unei poziÅ£ii comune asupra dife­ritelor probleme, Epi­scopii membri nfiind afectaÅ£i în legătura lor canonică cu pro­priile Biserici autoce­fale ÅŸi în capacitatea lor de a-ÅŸi exprima opiniile în lumea din afară.

Obiectivul Adu­nărilor episcopale este aÅŸadar, de a da o mărturie de comuni­une ÅŸi de unitate a Bisericii Ortodoxe în con­textul în care ortodoxia este o prezenÅ£ă mi­noritară în acele regiuni. Cele 12 regiuni sunt: America de Nord ÅŸi America Centra­lă; America de Sud; Australia, Noua Zeelandă ÅŸi Oceania; Marea Britanie ÅŸi Irlanda; FranÅ£a; Belgia, Olanda ÅŸi Luxemburg; Aus­tria; Italia ÅŸi Malta; ElveÅ£ia ÅŸi Liechtenstein; Germania; Å¢ările Scandinave (cu excepÅ£ia Finlandei); Spania ÅŸi Portugalia. Formula­rea din document lasă să se înÅ£eleagă că este vorba doar despre o primă fază a acestei or­ganizări.

Această instituÅ£ie a Adunărilor episco­pale este o noutate în organizarea bisericii ortodoxe, instituind un organism care ex­primă colegialitatea nonjurisdicÅ£ională ca mijloc de maniferstare a comuniunii. Ob­servăm că prin acest text realitatea pastora­lă din afara teritoriilor în care sunt organi­zate Biserici autocefale este identificată ca diaspora ortodoxăÅŸi nu se face nici o diferenÅ£ă între teritoriile care au fost tradiÅ£ional în jurisdicÅ£ia canonică a Patriarhatului Romei ÅŸi celelalte regiuni.

AUTONOMIA ÅžI MODUL EI DE PROCLAMARE

Observăm că deÅŸi autonomia este în­cadrată în problematica autocefaliei, bise­ricii autocefale revenindu-i competenÅ£a exclusivă în acest domeniu, se consideră oportun ca această problematică să fie re­glementată printr-un text aprobat în Sfân­tul ÅŸi Marele Sinod deÅŸi s-a îndepărtat de pe ordinea de zi documentul privind au­tocefalia. Textul introduce noÅ£iunea de independenÅ£ă relativă a Bisericii autono­me în cadrul Bisericii autocefale. Poate fi vorba de independenÅ£ă relativă sau absolută a unei entităÅ£i bisericeÅŸti în cadrul comuniunii? Biserica se manifestă în ca­drul unui sistem de organizare bisericeas­că în care există o relaÅ£ie de interdependenÅ£ă, autonomia ÅŸi autocefalia exprimând nu atât independenÅ£a cât maturitatea eclezială pentru a gestiona deplin responsabil aspectele de viaÅ£ă internă a Bisericii re­spective ÅŸi raporturilor de comuniune cu celelalte Biserici locale ÅŸi a prezenÅ£ei în societate.

Pentru prima dată identificăm că într-un text panortodox, i se recunoaÅŸte Patriarhiei ecumenice competenÅ£a de a găsi soluÅ£ia canonică potrivit practicii panortodoxe în vigoareîn cazul neînÅ£elegerilor datorate acordării statutului de autonomie la aceeaÅŸi zonă geografică bisericească de către două Biserici autocefale. Formularea face din nou aluzie la practica panortodoxă în vigoaredeÅŸi o astfel de practică nu poate fi identificată ca fiind asumată de Biserică prin vreun document sau o cutumă (normă) canonică. În acelaÅŸi timp se pune în­trebarea cum poate Patriarhia ecumenică să fie parte în conflict ÅŸi mediator în acelaÅŸi timp, atunci când ea însăÅŸi se află în situaÅ£ia de a acorda autonomia unei regiuni în care o altă Biserică autocefală a acordat sau acordă autonomia?

În numărul următor al revistei noastre vom prezenta succint celelalte trei documente: Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, RelaÅ£iile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creÅŸtine, Taina Cununiei ÅŸi impedimentele la căsătorie.