Cuvânt la ÃŽnvierea Domnului

Prin urmare, criteriul după care ne călăuzim în viața noastră de creștini nu este unul „teoretic” și nici „exterior”, ci este unul lăuntric – este criteriul ase­mănării cu Dumnezeu – Iubirea.

Învierea lui Hristos Domnul este un eveniment universal, cosmic, care cu­prinde și înnoiește întreaga creație în ansamblul ei și în toate detaliile ei, revărsând peste tot Omul purtător de trup si viețuitor în lumeo covârșitoare bogăție de Har înnoitor al vieții și al întregii sale ființe, cercetând pe fiecare fiu al Omului care bine-voiește a se defini sau a deve­ni fiu al Noului Adam și a se asemăna lui Iisus Hristos Cel înviat din morți. Această înnoire se revarsă cu prisosință peste toți cei care au iubit arătarea Lui³ și care voiesc să trăiască în lumina învățăturii și a poruncilor Sale.

Dar învierea din morți a Domnului Hristos nu se rezumă și nu se limitează doar la aceasta, nefiind doar un eveni­ment „punctual” din viața și din lucra­rea mântuitoare a Sa, care s-a întâmplat „odată, ca niciodată”... Învierea Domnului înseamnă împlinirea și regăsirea sensu­lui suferinței și al morții tuturor fiilor Adamului celui vechi care au jinduit după Raiul pierdut și al tuturor celor care, renăscuți și îmbrăcați în Hristos, prin Botez, poartă în ei rănile păcatelor înaintașilor lor și ale propriilor lor că­deri și păcate, cu nădejdea în izbăvire.

Cel a Cărui înviere o prăznuim astăzi este Același Care, pentru noi oamenii si pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri si S-a întrupat de la Duhul Sfânt si din Maria Fecioara și S-a făcut om, cum mărturisim în Crez. Cel necuprins S-a desertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se aseme­nea oamenilor si la înfățișare aflându-Se ca un om⁴. Aceasta înseamnă că, în orice situație sau stare s-ar afla omul, afară de păca⁵, de acum încolo acesta nu mai este singur, căci Dumnezeu S-a făcut om, ca și el, ca să împreună-pătimească cu el. Åži nu numai atât, toate eta­pele și momentele vieții omului și dificultățile pe care firea i le pune îna­inte, împărtășite fiind de Însuși Dumnezeu-Omul, primesc un sens și o per­spectivă care nu se mai limitează și nu se mai opresc la „cele de jos”, ci primesc, prin Înviere, un sens și o conotație înno­itoare și vindecătoare de suflet și veșnice, spre „cele de sus”. Astfel, copilăria, tinerețea și maturitatea nu mai înseamnă doar etape din viața omului, ci ele pri­mesc rost și perspectivă de asemănare cu Dumnezeu-Omul care, la rându-I, S-a asemănat nouă, prin împărtășirea din toate ale noastre.

Dar Hristos Cel Înviat nu s-a împăr­tășit doar din viețuirea „exterioară”, cea de toate zilele, a omului, ci S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, si încă moarte de cruce⁶. Prin aceasta, Fiului lui Dumnezeu S-a făcut deplin Fiu al Omului,gustând din ceea ce îi este acestuia cel mai greu de purtat: trădarea, nedreptatea, batjocu­ra, frica morții, suferința și moartea. Numai așa, Noul Adam putea să ia asu­pra Sa firea omenească în întregimea ei și să ridice păcatul lumii și consecințele lui: suferința și moartea. Numai în acest fel, suferința și moartea puteau căpăta un sens mântuitor.

Prin pătimirea, prin moartea și prin învierea Sa, Hristos Domnul Se face Mângâiere și Ajutor, Nădejde și Iertare, Sens și Å¢el, atât pentru cei vii, cât și pen­tru cei adormiți; atât pentru cei sănătoși, cât și pentru cei bolnavi; atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari; atât pentru cei liberi, cât și pentru cei robiți sau prigoniți; atât pentru cei de acasă, cât și pentru cei risipiți prin străinătăți...

Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om și a gustat moartea, pentru ca, prin înviere, să ne facă, pe noi cei căzuți, fii ai lumi­nii și fii ai zilei⁷, care să le lepădăm pe cele lumești și să creștem întru cele dumnezeiești, devenind fii ai învierii⁸.

Iar fiii învierii nu vin să prăznuiască Învierea Domnului doar aprinzând în grabă o lumânare, o dată pe an, ci ei o prăznuiesc în fiecare Duminică, întreținând, prin rugăciune și prin împărtășirea cu Sfintele Taine, lumina care s-a aprins în inima lor încă de la Botez, și făcând-o să crească prin iubirea cea care curățeste mulțime de păcate⁹. Aceștia devin, în mâna lui Dumnezeu, aluatul cel care dospeste toată frământătura¹⁰ familiei, a parohiei și a întregu­lui Om... Aceștia trăiesc fiecare săptă­mână din an ca pe Săptămâna Mare a Pătimirilor Domnului Hristos, lunea pomenind pe îngerul păzitor și pe toate Puterile cerești fără de trupuri; marțea pomenind pe Sfântul Proroc și Înainte-mergător al Domnului, Ioan Boteză­torul; postind miercurea întru pomeni­rea vinderii Domnului pentru treizeci de arginți; joia pomenind Cina cea de Taină a Domnului și pe Sfinții Săi Apos­toli, precum și pe Sfântul Ierarh Nicolae; vinerea postind pentru răstignirea Dom­nului și moartea Sa pe Cruce; sâmbăta oprindu-se din iureșul săptămânii, întru pomenirea odihnirii Domnului în mor­mânt, pentru ca duminica să devină, de fiecare dată, cu adevărat „Ziua Domnu­lui” – Dies Domini și participarea la Ospățul Împărăției, întru prăznuirea Învierii Sale din mormânt și a înnoirii noastre și a întregii făpturi.

Așa făcând, povara tot mai apăsătoa­re a săptămânii se poartă mai ușor și cen­trul de greutate al acesteia se deplasea­ză, de pe „noi și ale noastre”, pe ale Domnului, făcând din fiecare dumini­că o Împlinire a săptămânii care a tre­cut și un Început binecuvântat al unei noi săptămâni. În acest fel, timpul zile­lor, al săptămânilor și al întregii noastre vieți capătă rost mântuitor, devenind un timp al sfințirii și al mântuirii, un timp binecuvântat care nu ne ajunge pentru a iubi pe Dumnezeu și pe oameni și a primi iubirea lor; pentru a cere iertare de la Dumnezeu și de la oameni și pen­tru a ierta; pentru a mulțumi lui Dum­nezeu și oamenilor și pentru a ne ruga pentru toți, ca pentru sine însuși, întru așteptarea Împărăției Cerurilor și a vieții veșnice!

Pentru toate binefacerile și binecu­vântările cele știute și neștiute, arătate și nearătate, care s-au revărsat și se re­varsă peste noi, fie slava și mulțumita Lui Dumnezeu, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în ve­cii vecilor!

HRISTOS A ÎNVIAT!

† Episcopul SILUAN al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei