publicat in Din viaţa parohiilor pe 17 Aprilie 2016, 04:37
În Duminica Înfricoşatei Judecăţi, 6 martie 2016, Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei al Spaniei şi Portugaliei a slujit Sfânta Liturghie baptismală în parohia „Sfântul Efrem Sirul” din Torrevieja.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa l-a botezat pe micuţul Luca, cel de-al treilea copil al părintelui paroh Sorin Cosmin Trică. Naşii pruncului au fost Preacucernicul Părinte Alin Marian Pleşa şi doamna preoteasă Liana Florina Pleşa, veniţi din ţară pentru acest moment deosebit. Alături de Preasfinţia Sa, pe lângă părintele paroh, au mai slujit Pr. Protos. Nicodim Moldovan şi fratele părintelui paroh, Pr. Claudiu Trică.
La final, Preasfinţitul Părinte Timotei a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a prezentat credincioşilor prezenţi rânduiala Sfintei Liturghii unite cu Taina Botezului, explicând semnificaţia Bisericii celei vii. „Cel care se botează devine membru al Bisericii, nu al bisericii de zid, ci al Bisericii Vii. Neofitul devine unul dintre noi, cei care formăm Biserica lui Hristos. Îl primim pe noul botezat în sânul nostru, de aceea Botezul se săvârşea (şi este bine să se săvârşească!) în cadrul Sfintei Liturghii, când toţi membri comunităţii sunt adunaţi. Sfânta Liturghie reflectă prin excelenţă comuniunea dintre membrii Bisericii, iar liantul acestei comuniuni este împărtăşirea cu Hristos.”