Despre Avva Sisoe
publicat in Cuvânt filocalic pe 4 Aprilie 2016, 04:57
Puterea de a distinge prezența ispititoare a diavolului și a identifica șiretlicurile acestuia în tumultul viețuirii pătimașe este cu siguranță caracteristică oamenilor înduhovniciți, care au căutat cu adevărat să înțeleagă ce e răuși ce e bine,în opoziție cu ce îmi placeși ce nu îmi place,cu ce vreau și ce nu vreau.Mântuitorul Însuși ne-a purtat spre această claritate a distingerii printr-o Evanghelie pe cât de profundă, pe atât de limpede.
Noblețea acestei simplități duhovnicești se regăsește, printre atâtea și atâtea alte exemple, și în atitudinea avvei Sisoe cel Mare față de un ucenic lovit de patima răzbunării. Patericul egipteanne spune că la acest mare trăitor al pustiei, nevoitor la cumpăna secolelor IV și V, a venit la un moment dat un frate din cale afară de mâhnit. Era cuprins de o frământare ce nu îi dădea pace de ceva vreme și se destăinui bătrânului, spunându-i tulburarea aceasta. Un alt frate ce își căuta, asemenea lui, liniștea în jurul părintelui i-a făcut o oarecare nedreptate. Åži nu numai că era supărat pentru aceasta, dar îl cucerise gândul răzbunării, pe care era hotărât să o săvârșească. Bătrânul l-a sfătuit cuminte să renunțe la gândul răzbunării și să îl ierte pe celălalt frate, uitând nedreptatea, dar în zadar. Fratele jignit era cu totul hotărât să își facă dreptate cu propriile-i puteri. Văzând o îndârjire atât de mare, Avva Sisoe nu se mai ostenește în lupta cu gândul pătimaș al fratelui, ci îi propune la despărțire să se roage împreună. „Dumnezeule”, spune în rugăciune avva, „noi nu mai avem nevoie de purtarea Ta de grijă, că ne facem singuri izbândă”.Åži, auzind cuvintele acestea, tânărul s-a smerit, și-a înmuiat sufletul în înțelepciunea rugăciunii părintelui său duhovnicesc și a căzut la picioarele acestuia zicând: „Nu mă mai judec cu fratele meu, iartă-mă, avvo.