publicat in Asociația Nepsis pe 14 Ianuarie 2016, 12:47
Am lăsat vreme de o săptămână deprinderile noastre, pentru a învăÅ£a deprinderea de a fi împreună. Ca-ntr-un laborator al întâlnirii cu celălalt, unde timpul se-mparte în altfel de felii. Una din ele a fost partea muntelui.
Am gustat libertatea unui loc ce nu se lasă stăpânit. Sfidător ÅŸi inaccesibil în lumea lui de piatră. Când din- tr-o dată mi-a părut ireal, între mine ÅŸi el s-a trezit o visare. O aventură înăuntru. Eram fericită fără să ÅŸtiu, dar am ÅŸtiut că eram când am vrut în fiecare zi să revin. La culmile acestea fără cetină ÅŸi multă zăpadă pe creÅŸtet, dar scăldate în lumină, pe care le priveÅŸti ca pe un refugiu, până se topesc ca fumul apăsările ÅŸi te trezeÅŸti înconjurat de cer, care se arcuieÅŸte ÅŸi te cuprinde pe-nserat, licărindu-ÅŸi dârele roz ÅŸi unduindu-ÅŸi norii, ca un fuior de fum de pe coÅŸul casei. Acasă.
Noi, care am urcat purtaÅ£i până în Å£inutul crestelor lui, acolo unde liniile se domolesc, făcându-se zvelte ÅŸi pure, sau cei care l-au străbătut pe schiuri de la rădăcină până sub geană ÅŸi invers, iar ÅŸi iar, am simÅ£it forÅ£a lui ÅŸi sentimentul de plenitudine, ÅŸi tăcerea lui, aproape materială, pe care am prelungit-o în noi.
Aici ÅŸi împreună, am trăit riscul să ne recăpătăm, să ne scuturăm de negurile ÅŸi de vântul din noi, până se vădesc cerul ÅŸi păsările ÅŸi se domolesc urcuÅŸurile abrupte, ameÅ£itoare, ÅŸi se mai îndreaptă culmile gârbove.
Am urcat sus, am deschis ochii ÅŸi-am văzut departe.
Depărtările noastre.
În programul taberei Nepsis s-au înscris si patru seri de conferinÅ£e si discuÅ£ii cu cei prezenÅ£i. În prima seară, ÎnaltpreasfinÅ£itul Iosif a Å£inut un cuvânt despre dragoste, jertfă, dăruire si disponibilitate în relaÅ£ia cu celălalt, cu pilde din viaÅ£a părinÅ£ilor din pustie.
În a doua seară, părintele Razvan Ionescu a vorbit despre „Dialogul teologiei ortodoxe cu ÅŸtiinÅ£a – o prezentare a situaÅ£iei actuale” (vezi: http://www.science-et-religion.fr/ro/cat-audio/116-teologie-si-stiinta-o-prezentare-in-fata-participantilor-la-tabara-nepsis-din-alpes-d-huez-2015).
În seara a treia, Andreea Ionescu a făcut o prezentare, în domeniul bioeticii, privind metodele de contracepÅ£ie ÅŸi efectele lor, urmată de intervenÅ£ii legate de concepÅ£ie ÅŸi contracepÅ£ie în viaÅ£a cuplului ÅŸi în practica medicală, susÅ£inute de medicii: Ilie CreÅ£u, Tiberiu RaÅ£iu ÅŸi Claudia Tănase.
Ultima seară de tabără s-a încheiat cu un cuvânt al părintelui Razvan Ionescudespre viaÅ£a duhovnicească ÅŸi intâlnirea cu ÅŸtiinÅ£ele în teologia arhimandritului Sofronie Saharov, precum ÅŸi cu o exegeză la tâlcuireapildei fecioarelor ÅŸi a dialogului cu ucenicul Motovilov a Sfântului Serafim de Sarov.