Păstori de suflete din trecut printre românii ortodocși din Italia

Vrednicul de pomenire Mitropolit Visaron Puiu s-a născut în 27 februarie 1879 la PaÅŸcani. A urmat seminarul la Roman ÅŸi IaÅŸi, apoi studiile superi­oare la Facultatea de Teo­logie din BucureÅŸti. A in­trat în monahism în anul 1905, fiind imediat hiro­tonit diacon ÅŸi apoi trimis la Academia Teologică din Kiev, ca bursier al fondului Episcopului Melchisedec din Roman.

Întors în Å£ară după doi ani, a fost hi­rotonit preot pe seama catedralei episco­pale din GalaÅ£i, apoi ridicat la rangul de arhimandrit. În perioada 1909-1918 a avut funcÅ£ia de director al Seminarului din GalaÅ£i, fiind transferat ulterior, cu acelaÅŸi statut, la Seminarul din ChiÅŸinău. Ridicat la treapta de arhiereu în anul 1921, a fost pe rând Episcop de ArgeÅŸ, Episcop de Hotin, Arhiepiscop de CernăuÅ£i ÅŸi Mitropolit al Bucovinei.

Anul 1938 a reprezen­tat pentru ierarh momen­tul de cumpănă al slujirii arhiereÅŸti. Refuzul de a se supune cererilor regelui Carol al II-lea, care îi soli­cita cedarea unor domenii mitropolitane, i-a atras re­tragerea învestiturii de Mitropolit al Bucovinei, fără consultarea Sfântului Sinod. Mitropolitul s-a re­tras la Mănăstirea NeamÅ£, unde se afla doi ani mai târziu, când Carol al II-lea a sem­nat actul de cedare al Bucovinei de Nord. În această situaÅ£ie, Mitropolitul Visarion Puiu a fost însărcinat de către Sfântul Sinod să se ocupe de problema bisericească a Transnistriei. Aici a avut o activitate inten­să, restructurând administrativ Biserica, să­vârÅŸind o lucrare socială ÅŸi cultuală fără pre­cedent ÅŸi militând deschis împotriva ateismului comunist. Acest fapt îi va adu­ce mai târziu, în anul 1946, condamnarea la moarte din partea unui tribunal al poporului. Executarea sentinÅ£ei nu a fost însă posibilă, pentru că la sfârÅŸitul anului 1943 Mitropolitul s-a retras din misiunea trans- nistriană pe motiv de boală. Ziua de 23 au­gust 1944 l-a găsit la Zagreb, ca delegat al Sfântului Sinod la hirotonirea unui episcop sârb. Intuind repercusiunile noilor eveni­mente politice asupra Bisericii ÅŸi asupra sa, nu s-a mai întors în Å£ară, ci a luat calea unui exil ce avea să fie lung ÅŸi anevoios, presărat cu bucurii, dar ÅŸi cu dureri.

Aflat în exil, într-o Europă frământată de schimbări geopolitice semnificative, Mitropolitul Visarion Puiu se osteneÅŸte pen­tru organizarea eparhială a românilor din diaspora. ÎnfiinÅ£ează în 1945, cu acordul verbal al Patriarhului Nicodim, Eparhia Românilor din Străinătate, la Baden Baden. La scurt timp, datorită capitulării Germaniei, este nevoit să părăsească Austria ÅŸi se refu­giază în Italia, lângă Verona, la mănăstirea catolică Maguzzano, unde va fi găzduit cu căldură timp de aproximativ patru ani. În această perioadă a stabilit contacte impor­tante cu lumea catolică, a vizitat multe co­munităÅ£i, fiind o prezenÅ£ă activă în viaÅ£a cul­turală ÅŸi spirituală a vremii. A contribuit astfel semnificativ la viitoarea consolidare a relaÅ£iilor dintre Biserica Romano-Catolică ÅŸi Biserica Ortodoxă Română. Probabil da­torită instaurării guvernului comunist în Italia în anul 1948, de teamă că acesta l-ar putea preda autorităÅ£ilor din România, Mitropolitul părăseÅŸte Italia ÅŸi pleacă la Paris, cu intenÅ£ia de a pune în aplicare proiectul de organizare a unei eparhii a românilor din străinătate. ÎnfiinÅ£ează astfel Eparhia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, într-un mediu puternic afectat însă de orgo­lii ÅŸi de problematica apartenenÅ£elor cano­nice ale comunităÅ£ilor. Toate acestea au dus, după nenumărate frământări ÅŸi eforturi de închegare a diasporei, la obligativitatea de a părăsi Parisul, impusă de către autorităÅ£i­le franceze. Între timp, primeÅŸte de acasă vestea dureroasă a caterisirii sale de către Sfântul Sinod, la presiunile autorităÅ£ilor ro­mâne, nemulÅ£umite de activitatea sa într-o diasporă imposibil de afiliat idealurilor co­muniste. A părăsit Parisul fără a abandona visul organizării românilor din diaspora într-o Episcopie Ortodoxă canonică. Cu această dorinÅ£ă, s-a stins din viaÅ£ă, în con­diÅ£ii lipsite de decenÅ£a cuvenită slujirii sale, în anul 1964, în orăÅŸelul Viels Maison Aisne.

În 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a reabilitat post mortem pe vrednicul de pomenire Mitropolit Visarion Puiu, care rămâne veÅŸnic în isto­ria Bisericii noastre drept marele arhiereu al exilului românesc.