publicat in De ce...? pe 4 Noiembrie 2015, 22:10
1. De ce avem nevoie să ne spovedim?
Pentru că în această Sfântă Taină a Pocăinței primim iertarea păcatelor pe care le-am săvârșit deja și, în același timp, puterea de a birui înclinarea firii noastre căzute spre păcat. Domnul ne dă acum iertarea, dar și puterea de a ne împotrivi păcatelor.
2. De ce avem nevoie să ne împărtășim?
Pentru a fi vii, avem nevoie să ne împărtășim cu Viața Însăși, cu Trupul și Sângele Domnului. Așa ne-a poruncit Domnul să facem și așa au făcut creștinii din toate timpurile. Sfânta Împărtășanie este acel Foc pe care Domnul ni l-a adus și ni l-a dăruit spre a arde și curăța rădăcina din care cresc în noi buruienile păcatului. Iar noi avem porunca de a-l primi cât mai des și de a-l folosi spre curățirea trupului și a sufletului.
3. De ce este bine să ne împărtășim cât mai des posibil?
Domnul ne cheamă să ne împărtășim la fiecare Sfântă Liturghie la care participăm. Ne-o sugerează cuvintele pe care părintele le rostește de fiecare dată când iese cu Sfântul Potir în fața altarului: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă!”. Åži dacă ne pregătim cum se cuvine și Îl primim pe Domnul de fiecare dată, săptămâna noastră va arăta altfel. În fiecare zi vom trăi cu conștiința prezenței Domnului în noi și vom aștepta cu înfrigurare noua Întâlnire cu El.